Scumpirile s-au temperat! Inflația anuală a ajuns la 10,8%

10 Aug. 2023, 13:42
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Aug. 2023, 13:42 // Actual //  bani.md

Prețurile s-au temerat. Inflația anuală a ajuns la 10,8% în luna iulie. La produse alimentare prețurile au crescut cu 3%, mărfurile nealimentare cu 2% și serviciile prestate populației cu 6,8%, arată datele Biroului Național de Statistică.

La produsele alimentare, cel mai mult au crescut prețurile la fructe – 33%, legume – 25,5%, zahăr – 22% și pâine – 8,6%. Totodată, uleiul vegetal s-a ieftinit cu 14%, iar ouăle cu 7,5%.

La mărfurile nealimentare, cel mai mult au crescut prețurile la încălțăminte – 9%, materiale de construcții – 6,3% și confecții – 8,1%. Carburanții s-au ieftinit cu 11%.

În ceea ce privește serviciile încălzirea centralizată a avut cea mai mare creștere – 53,7%, serviciile comunal-locative – 36% și transportul de pasageri – 19,8%.

„Rata anuală a inflației în trimestrul III 2023 se va diminua până la 9,2 la sută, iar în trimestrul IV 2023 se va poziționa în intervalul de variație al țintei, unde se va menține până la finele orizontului de prognoză (trimestrul II 2025). De menționat că, inflația anuală va intra în intervalul de variației a țintei în luna octombrie curent”, spune Banca Națională a Moldovei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Iun. 2026, 17:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Iun. 2026, 17:10 // Actual //  Grîu Tatiana

Serbia și-a asigurat prelungirea cu încă trei luni a contractului pentru livrările de gaze rusești de la Gazprom. Noul acord va fi valabil până la sfârșitul lunii septembrie, după ce actualul contract expiră pe 30 iunie.

Anunțul a fost făcut de ministra Energiei din Serbia, Dubravka Djedovic Handanovic, după o întâlnire cu șeful Gazprom, Alexei Miller, în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg.

Oficialul sârb a declarat că prelungirea este importantă pentru țară și economie, deoarece Serbia continuă să beneficieze de livrări stabile și la prețuri avantajoase. Potrivit acesteia, acordul oferă și flexibilitate în ceea ce privește volumele de gaze livrate.

Este a doua extindere consecutivă a contractului dintre Serbia și Gazprom, după ce, în luna martie, Belgradul obținuse deja o prelungire de trei luni.

În prezent, gazul rusesc acoperă aproximativ 90% din necesarul Serbiei. Totuși, autoritățile de la Belgrad încearcă să reducă dependența de Rusia prin importuri de gaze din Azerbaidjan și prin achiziții de gaze naturale lichefiate din terminalele aflate în Grecia.

Gazul rusesc ajunge în Serbia prin conducta „Balcanic Stream”, continuarea gazoductului „TurkStream”, care traversează Bulgaria și Serbia spre Ungaria.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!