Scurgeri din interiorul Air Moldova! Ce stă în spatele anulării curselor pe bandă rulantă

10 Mart. 2023, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Mart. 2023, 17:14 // Actual //  bani.md

În ultimele două săptămâni AIR Moldova a anulat curse pe bandă rulantă. Surse din domeniul aviației, sub protecția anonimatului au explicat ce stă de fapt în spatele anulării curselor companiei și cu ce probleme s-ar confrunta.

Potrivit surselor, Air Moldova ar avea datorii de peste 2 miliarde de lei față de furnizori și ele continuă s crească. Doar față de Euro Control – organizația responsabilă de securitatea zborurilor, Air Moldova ar avea datorii de 2 milioane de euro.

„Air Moldova și-a anulat toate cursele spre Marea Britanie și Germania, în condițiile în care orice navă a companie ar risca să fie sechestrată din cauza datoriilor față de Euro Control. Cele două state au și un acord în acest sens”, spun sursele

Compania ar întâmpină dificultăți la închirierea avioanelor din cauza sancțiunilor. Deși au parteneri în România, aceștia au refuzat să le ofere avioane.

Sursele BANI.MD au spus că Air Moldova ar avea și datorii la salarii. Abia acum au fost remunerați angajații pentru luna noiembrie.

Astăzi, Air Moldova a difuzat un comunicat de presă în care anunță că a închiriat trei aeronave și că își va relua zborurile.

În cazul în care compania AIR Moldova va veni cu o reacție la scurgerile de infromații BANI.MD o va publica.

În prezent, compania se confruntă cu o situație dificilă, dar infirmă un posibil faliment. Potrivit informațiilor, compania aeriană Air Moldova se află în proces de depășire a dificultăților și reorganizare a activității operaționale astfel încât să își onoreze, în continuare obligațiunile față de pasagerii săi.

Anterior, BANI.MD a scris că Fosta companie de stat AirMoldova riscă să rămână la sol după ce Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a impus sancțiuni împotriva lui Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor. Respectiv, compania AirMoldova, care ar fi controlată de fugarul Șor ar putea rămâne cu activitatea blocată.

Air Moldova a fost privatizată în toamna anului 2018 cu 50 de milioane de lei, de Civil Aviation Group, o companie fondată de doi moldoveni și compania românească Blue Air. Ultima se va retrage, însă, la nici-un an de la privatizare în condiții suspecte, cota de 49% fiind preluată de Dzintars Pomers din Letonia.

Valoarea tranzacției depășea 1,2 miliarde de lei (circa 61,5 milioane euro), dintre care 50 milioane de lei au fost transferate la bugetul de stat, restul sumei reprezintau datoriile companiei Air Moldova, pe care investitorul s-a obligat să le achite în decurs de trei ani.

În prezent, AirMoldova ar fi controlată de fugarul Ilan Șor prin companii interpuse.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.