Se dă lege: RCA mai scump cu 355 de lei

05 Iul. 2022, 12:23
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Iul. 2022, 12:23 // Actual //  bani.md

Asigurarea obligatorie auto RCA ar urma să se scumpească cu 355 de lei, potrivit unui proiect de lege înaintat de CNPF.

Astfel, o poliță RCA va costa 1350 de lei cu 36% mai mult față de cât costă în prezent.

Majorarea costului RCA este dictată, potrivit CNPF, de faptul că nu pot fi acoperite cheltuielile de către asiguratori.

Pentru anul 2020, din numărul de 633.861 contracte de asigurare RCA, 46,2% au beneficiat de reducerea (bonus) de 50% din prima de asigurare, 38,7% au beneficiat de reducerea (bonus) de la 5-45%, 14,7%  au beneficiat de clasa 7 (primă fără reducere), iar pentru 0,4% a fost aplicată clasa malus.

Astfel, reiese că primele de asigurare încasate în final de asigurători pentru 46,2% din polițe emise, sunt diminuate cu 50%. Total prime încasate de către asigurători, în anul 2020, au fost reduse prin sistemul bonus malus de la 664 milioane lei la 459 milioane lei sau cu 30,93% mai puțin.

Respectiv, statistica aferentă evidențiază o scădere progresivă a nivelului primei medii încasate de asigurători datorită unei concentrări excesive a asiguraților în clasa bonus 17, care beneficiază de reducere de 50%. Similar, și în anul 2019, potrivit informației statistice, se constată că 43,6% (286 339 polițe) din totalul polițelor RCA eliberate, au beneficiat de reducerea (bonus) de 50% din prima de asigurare.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

26 Mart. 2026, 17:15
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
26 Mart. 2026, 17:15 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Republica Moldova se află pe locul 96 din 112 țări în clasamentul global al brevetelor, cu doar 255 de brevete active. Clasamentul a fost realizat de platforma Visual Capitalist, pe baza datelor din 2024 furnizate de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale. Poziția plasează țara aproape de coada clasamentului global al inovației.

În timp ce Moldova înregistrează câteva sute de brevete, diferența față de alte state este uriașă. De exemplu, Belarus are peste 1 300 de brevete, Georgia peste 800, iar România ajunge la aproximativ 27 000.

La nivel global, clasamentul este dominat categoric de China, cu peste 5,6 milioane de brevete active, urmată de Statele Unite cu 3,5 milioane și Japonia cu puțin peste 2 milioane. Împreună, aceste trei țări dețin mai multe brevete decât restul lumii la un loc, confirmând concentrarea puternică a inovației în câteva economii majore.

La polul opus, ultimele locuri sunt ocupate de state cu activitate aproape inexistentă în domeniu. Myanmar are doar 4 brevete active, iar Bhutan – 6, fiind singurele țări din clasament cu mai puțin de 10 brevete.

Experții subliniază că datele privind brevetele indică adesea locul de înregistrare a proprietății intelectuale, nu neapărat locul unde inovația este realizată. Companiile multinaționale transferă frecvent brevetele peste granițe pentru a beneficia de avantaje fiscale, structuri de redevențe sau protecții legale. Drept urmare, țările cu regimuri favorabile de proprietate intelectuală pot apărea ca lideri la brevete pe cap de locuitor, chiar dacă inovația de bază provine din alte regiuni.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!