Se schimbă harta Moldovei! Semnal de alarmă tras de specialişti. Satele dispar, iar populația este tot mai îmbătrânită

02 Iun. 2022, 15:06
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Iun. 2022, 15:06 // Actual //  bani.md

Evoluția situației demografice din Republica Moldova este caracterizată printr-o dinamică accentuată. Din cauza sporului natural negativ și a emigrației intense, în mare parte a persoanelor cu vârstă aptă de muncă, numărul populaţiei Republicii Moldova scade rapid, constată economistul Expert Grup, Alexandru Fala în analiza „Dividendele demografice ale Republicii Moldova”.

Între 2014 și 2021 populația țării, fără regiunea transnistreană, a scăzut de la circa 2,87 mil. la aproximativ 2,6 mil. persoane. Mai mult, rezultatele prognozării demonstrează că în următoarele decenii declinul demografic va continua, fiind determinat de structura populației care s-a format în perioada anterioară (rezultat din fertilitatea, mortalitatea și tendințele migrației). Astfel, între 2030 și 2040 este probabil că numărul populației din Republica Moldova să scadă sub nivelul de 2 mil.

Îmbătrânirea populației este o altă trăsătură definitorie a Republicii Moldova . În deceniile viitoare, efectivul numeric al nașterilor va fi foarte mic și nu va putea recupera declinul populației, determinat de creșterea numărului de decese ca rezultat al îmbătrânirii demografice. În consecință se vor produce schimbări și în structura pe vârste a populației. Dacă între 2014 și 2021 ponderea persoanelor cu vârsta între 0-14 ani nu a cunoscut schimbări majore și a oscilat puțin în jurul valorii de 18%, atunci cota vârstnicilor (persoane cu vârsta mai mare de 65 de ani) s-a majorat de la 10,9 la 14,9%. În următoarele 2 decenii această tendință se va accentua. Astfel, către 2040 copiii vor constitui doar 1/8 din populația țării, iar ponderea vârstnicilor se va majora până la 24,4%.

Pentru a diminua efectele ce țin de îmbătrânirea populației și pierderea avantajelor generate de primul dividend demografic e nevoie de sporit numărul de producători efectivi. În mod practic, acest lucru presupune extinderea posibilităților de angajare în câmpul muncii. În acest sens ar trebui promovate politici mai active pentru atragerea pe piața muncii a tinerilor ce nu sunt încadrați în câmpul muncii și nici nu urmează o formă de instruire sau pregătire profesională. De asemenea, ar fi oportună crearea condițiilor ce ar permite părinților să iasă mai rapid din concediul de maternitate/paternitate. E nevoie de extins rețea de creșe, ceea ce ar permite creșterea înrolării copiilor mici (sub 3 ani) în educația ante-preșcolară. Acest fapt ar putea diminua duratei concediilor de maternitate/paternitate și ar permite părinților să revină mai rapid în câmpul muncii.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

03 Feb. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Feb. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Statul întârzie achitarea despăgubirilor către doi mari agenți economici din sectorul creșterii porcilor, deși certificatele de constatare a pagubelor au fost emise, iar acțiunile în instanță ar avea drept scop tergiversarea plăților, după sacrificarea a zeci de mii de animale din primăvara anului trecut urmare a unui focar major de pestă porcină africană (PPA).

„Este vorba despre 140 de milioane la o companie și 197 de milioane la cealaltă. Nu vreau să ne legăm de sume, ci de faptul că certificatul de constatare a pagubelor a fost dat în judecată nu de agenții economici, ci anume pentru a tergiversa plata acestor bani”, a declarat într-o conferință de presă Serghei Ivanov, președintele Comisiei economie buget și finanțe.

Potrivit acestuia, cele două companii vizate asigurau aproximativ 45% din necesarul de carne de porc al Republicii Moldova, iar situația creată riscă să afecteze grav atât piața internă, cât și climatul investițional din domeniul agroalimentar.

Ivanov a atras atenția că, în paralel, importurile de carne de porc au crescut constant. „Cantitățile de carne de porc importate au crescut de la circa 6 mii de tone, anual fiind majorate cu aproximativ 500 de mii de tone. Mai mult, în 2028 urmează să fie eliminate complet cotele și taxele la import”, a menționat deputatul.

În opinia sa, mesajul transmis investitorilor este unul descurajator. „Semnalul pe care îl recepționează orice investitor sau cetățean care vrea să investească în Republica Moldova, inclusiv în creșterea porcilor, este negativ, văzând atitudinea statului față de agenții economici loviți de o asemenea nenorocire, prin neplata la timp a despăgubirilor”, a subliniat Ivanov.

Despăgubirile solicitate se ridică la 197 de milioane de lei pentru compania Porco Bello din localitatea Roșcani, și la 140 de milioane de lei pentru compania Golden Piaget din Nisporeni. Împreună, cele două întreprinderi asigurau aproape jumătate din necesarul de carne de porc de pe piața Republicii Moldova.

Doar la ferma din Roșcani, autoritățile au sacrificat 67,7 mii de porci, iar pierderile totale ale companiei se ridică la aproximativ 400 de milioane de lei, potrivit datelor prezentate de președintele Comisiei agricultură.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!