Sfârşitul unei ere: Tim Cook, „moştenitorul” Apple după Steve Jobs, se gândeşte deja să predea cheile imperiului

19 Mai 2024, 10:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
19 Mai 2024, 10:38 // Bani și Afaceri //  bani.md

Tim Cook, şeful Apple după Steve Jobs, se gândeşte deja la viitor şi la cine ar putea să conducă după retragerea sa. Sub conducerea sa, Apple a ajuns la o capitalizare de piaţă de 3.000 de miliarde de dolari, iar până în 2025, ar putea ajunge la 4.000 de miliarde, scrie Business Insider.

În ciuda rezultatelor extraordinare, Tim Cook nu se va afla la cârmă pentru totdeauna, de aceea CEO-ul în vârstă de 63 de ani face planuri pentru predarea ştafetei. Într-un podcast cu celebra cântereaţă albaneză Dua Lipa, Cook a spus că speră ca succesorul să „vină din interiorul Apple”.

Deşi Cook mai are de stat încă trei ani la conducerea companiei, pariurile privind următorul CEO deja au început.

Primul candidat la tron este John Williams. Potrivit Bloomberg, Williams a fost considerat în general drept succesorul logic al lui Cook încă din 2019, când a preluat studioul de design al Apple după plecarea directorului de design Jony Ive în 2019.

Williams a supravegheat dezvoltarea Apple Watch şi acum gestionează operaţiunile Apple la nivel mondial. Executivul a anunţat recent că firma renunţă la un proiect de un deceniu de a fabrica o maşină electrică Apple.

Cu toate acestea, există voci în companie care spun că Williams, în vârstă de 61 de ani, s-ar putea să nu fie un lider pe termen lung din cauza vârstei.

Un alt potential CEO al Apple ar putea fi John Ternus, cu o carieră de peste 20 de ani în companie, care este favorit pentru poziţie şi care conduce divizia de Hardware Engineering.

„Are o mulţime de abilităţi de management la fel ca şi Tim Cook.”.a scris într-un e-mail o persoană familiarizată cu problema conducerii.

Cu toate acestea, vârsta pare a fi o problemă şi pentru Ternus, fiind considerat la 49 de ani prea tânăr pentru conducere.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.