Stare de urgenţă de azi, 20 februarie! Regiunea din Rusia care se pregăteşte de război. Refugiaţii, în pericol

20 Feb. 2022, 17:08
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Feb. 2022, 17:08 // Actual //  bani.md

În Rusia continuă să vină în număr foarte mare refugiați din Ucraina, din zonele autodeclarate independente. Autoritățile de la Voronezh au declarat și ele stare de urgență, duminică, din această cauză.

Și pe teritoriul regiunii Voronezh din Rusia autoritățile au declarat stare de urgență din cauza numărului foarte mare de refugiați care vin din Ucraina. Oficialii din regiune au anunțat că, în urma fluxului mare de oameni veniți din autoproclamatele Republici Populare Donețk și Lugansk (DNR și LNR), se impune stare de urgență începând de duminică.

Au sosit civilii din Ucraina și în regiunea Voronezh din Rusia

În această regiune a sosit duminică dimineața și primul tren cu civili. Ei urmau să fie duși către centre de cazare temporară, inclusiv în taberele de copii Kirovets şi Blue Screen. Trenurile pentru evacuarea locuitorilor din RPD și LPR vor fi formate din zece vagoane, fiecare cu o capacitate de 900 de persoane, se anunțase sâmbătă.

De asemenea, duminică, în regiunea Rostov din Rusia au ajuns 40.000 de oameni. Aici, încă de sâmbătă a fost declarată stare de urgență din cauza refugiaților.

La Rostov a fost declarată stare de urgență, sâmbătă, din cauza numărului foarte mare de imigranți

Sâmbătă, În Rusia, la Rostov, a fost declarată stare de urgență, din cauza valului mare de refugiați care vin din Ucraina. Este vorba despre separatiștii civili care au plecat din Doneţk şi Lugansk.

Și asta după ce liderii separatiștilor din Doneţk şi Lugansk au ordonat evacuarea civililor. „Ținând cont de creşterea numărului de persoane care sosesc, considerăm că este cazul să introducem starea de urgenţă”, a declarat guvernatorul regiunii Rostov, Vasili Golubev, citat de agenţiile de presă ruse, a anunțat Agerpres.

Liderii separatiștilor au ordonat încă de vineri evacuarea femeilor, copiilor și persoanelor în vârstă

Liderii celor două structuri secesioniste pro-ruse au decretat sâmbătă mobilizarea generală, după ce vineri au acuzat guvernul ucrainean de la Kiev că pregăteşte o ofensivă în Donbas şi au ordonat evacuarea în Rusia a femeilor, copiilor şi vârstnicilor.

După cum au transmis autoritățile din Doneţk, sâmbătă dimineaţa fuseseră evacuaţi deja din regiunea respectivă 6600 de oameni. Puterea locală din Lugansk susţine că din această regiune au plecat de bună voie 25.000 de persoane şi alte 10.000 sunt gata de plecare.

Ministerul pentru situaţiile de urgenţă de la Moscova a comunicat că peste 400 de persoane şi 150 de vehicule sunt implicate în primirea refugiaţilor din Ucraina.

25 Sept. 2026, 16:52
 // Categoria: Homepage // Autor:  bani.md
25 Sept. 2026, 16:52 // Homepage //  bani.md

Mișcarea Civică Construim înCREDere a prezentat astăzi raportul de monitorizare civică „Un an de la alegerile parlamentare. Unde suntem?”. Documentul evaluează, pe baza datelor publice și a rezultatelor verificabile, modul în care au fost puse în aplicare angajamentele electorale asumate de PAS în programul „UE 2028”, în perioada 28 septembrie 2025–28 septembrie 2026.

„Nu evaluăm guvernarea după preferințele noastre politice, ci după angajamentele pe care ea însăși le-a asumat public și după standardele pe care tot ea și le-a fixat. După un an nu pronunțăm un verdict asupra întregului mandat, dar putem vedea dacă ritmul actual conduce sau nu spre obiectivele promise”, a declarat Olesea Stamate.

Raportul constată că 18 dintre cele 325 de angajamente sectoriale, adică 5,5%, au fost realizate integral. Incluzând realizările parțiale, formale și poziția aproape realizată, totalul ajunge la 26 de angajamente, sau 8%.

 

 

Alte 56 de angajamente, reprezentând 17,2%, nu au niciun început de execuție, iar 86, sau 26,5%, avansează sub ritmul necesar; 47 dintre acestea sunt mult sub ritm. În derulare fără un decalaj demonstrabil sunt 153 de angajamente, iar patru nu au putut fi clasificate din informațiile publice disponibile.

O altă concluzie importantă privește calitatea promisiunilor: 200 din cele 325 de angajamente sectoriale, adică 61,5%, nu conțin nicio cifră, niciun termen și niciun act normativ care trebuie adoptat. În lipsa acestor repere, cetățenii, presa și organizațiile civice nu pot verifica obiectiv dacă promisiunea a fost respectată.

„Pentru fiecare angajament realizat integral există peste trei fără niciun început de execuție și aproape cinci care avansează mai lent decât ar trebui. Un angajament fără termen, cifră sau rezultat măsurabil nu poate produce răspundere politică reală”, a subliniat Olesea Stamate.

Compararea documentelor arată și o reducere a mai multor ținte: 3.000 km de drumuri au devenit cel puțin 100 km anual, 60.000 de hectare de pădure au devenit cel puțin 7.000 de hectare plantate și reabilitate în 2026, locurile noi în creșe au scăzut de la 5.000 la 3.000, iar ținta pentru învățământul superior dual de la 1.000 la 450 de studenți anual. Obiectivele salariale de 10.000 de lei salariu minim și 25.000 de lei salariu mediu nu mai apar cuantificate, iar sportul și politica de tineret nu mai figurează ca domenii distincte.

Raportul consemnează și rezultate pozitive: deschiderea primelor clustere de negocieri cu Uniunea Europeană, majorarea burselor în domenii prioritare, creșterea plafonului de înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA la 1,7 milioane de lei, deducerea de până la 20.000 de lei pentru cheltuieli de studii și perfecționare profesională, progrese în acordurile bilaterale de pensii și finalizarea constructivă a liniei electrice Vulcănești–Chișinău.

Mișcarea Civică Construim înCREDere solicită pentru al doilea an un plan public de recuperare a întârzierilor, cu termene, responsabili și indicatori; raportare semestrială privind programul de guvernare; reconsultarea proiectelor modificate substanțial înainte de vot; un calendar fiscal predictibil pentru patru ani și publicarea trimestrială a kilometrilor de drum contractați, executați și recepționați.