Păduraru ia batista de pe țambal în cazul UNIC: Să aplice prevederile Legii exproprierii pentru utilitate publică

19 Feb. 2022, 13:21
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Feb. 2022, 13:21 // Actual //  bani.md

Fostul consilier prezidențial și actual avocat Ion Păduraru susține că chestia terenului din centrului Capitalei din fața magazinului UNIC este folosită abil, în special, în interes exclusiv politic, de mulți. Este o problemă! În genere, reglementările privatizării terenurilor aferente construcțiilor la preț normativ sunt demult depășite.

De ce autoritățile să fie obligate să vândă asemenea terenuri, ca atare? Sunt și alte soluții juridice civile nu doar vânzarea. În orice caz, cred că politicienii de la guvernare ar trebui să se apuce de revizuirea cadrului normativ vizat. Pentru viitor. Dacă, eventual, prin această nu își vor tăia creanga de sub anumite interese proprii, or, de privatizat mai rămân încă muuulte terenuri”, a explicat Păduraru.

În opinia lui, cu procurori și revizuiri ale deciziei CSJ se va ajunge cam tot acolo unde s-a ajuns cu Gemenii – tot noi vom plăti. „Or, la noi s-au cam dezvățat să pună capul în mișcare, să analizeze profund impactul ingerințelor în actele de justiție ș.a. Se preferă declarații dure, deplasate și, neapărat, să vină procurorii”.

Cu titlu de soluție pentru această situație propun celor de la putere să încerce să aplice prevederile Legii exproprierii pentru utilitate publică. Poate, acum cât e ”cald”, să fie găsită o încadrare legală pentru readucerea terenului integral, sau parțial, în domeniul public (de exemplu, pentru organizarea unei grădini publice, gen scuar…din beton…). Firește, cu dreaptă și prealabilă despăgubire, adică la prețul real plătit. Dacă este valabilă această cale, nu cred că declararea utilității publice ar prezenta o problemă pentru majoritatea parlamentară”, a punctat Păduraru.

Terenul de 1,3 hectare din fața magazinului universal „UNIC” a fost vândut joi cu 2,7 mil de lei Societății pe Acțiuni Magazinul Universal „UNIC”. O decizie în acest sens a fost adoptată de consilierii municipali din Platforma DA și Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM). Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au acuzat CMC că a înstrăinat terenul la un preț mult mai mic decât ar valora și că vor contesta în instanță decizia adoptată de PSRM și Platforma DA.

04 Nov. 2026, 16:10
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:10 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Negocierile Republicii Moldova cu Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru un nou program de cooperare economică au intrat în impas, deși autoritățile de la Chișinău au ajuns încă în luna mai la un acord preliminar cu experții instituției, se arată în constatarea Raportului Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, Guvernul Republicii Moldova a solicitat în ianuarie 2026 inițierea unui nou program cu FMI, bazat pe Instrumentul de Coordonare a Politicilor (Policy Coordination Instrument – PCI), cu o durată de trei ani. Spre deosebire de programele tradiționale ale Fondului, acest mecanism nu presupune acordarea directă de împrumuturi, ci monitorizarea politicilor economice și susținerea reformelor structurale.

Comisia Europeană constată însă că, deși în luna mai a fost obținut un acord la nivelul experților, procesul nu a avansat conform așteptărilor.

„Discuțiile privind un program FMI pe trei ani, fără finanțare, sunt în desfășurare, dar au stagnat după încheierea unui acord la nivel de experți în mai 2026”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul nu precizează motivele blocajului și nici condițiile care ar trebui îndeplinite pentru finalizarea negocierilor. Totuși, documentul subliniază că menținerea unei cooperări strânse cu FMI este importantă pentru credibilitatea politicilor macroeconomice și fiscale ale Republicii Moldova, dar și pentru transmiterea unui semnal de încredere investitorilor și partenerilor internaționali.

Constatarea Comisiei Europene apare în contextul în care autoritățile moldovenești discută posibilitatea negocierii unui nou program cu FMI care să includă și finanțare.

Recent, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, a declarat în cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV că un asemenea acord ar putea fi negociat în anul 2027, însă Guvernul nu a confirmat deocamdată intenția de a solicita un program de împrumuturi.

„Dacă este să fie un astfel de program, atunci el ar putea fi negociat anul viitor, dar Guvernul încă nu a confirmat intenția de a negocia un astfel de program cu Fondul Monetar Internațional”, a declarat Spatari.

Potrivit deputatului, un eventual acord de finanțare cu FMI ar putea reprezenta o soluție pentru reducerea costurilor datoriei publice, în condițiile în care o parte din deficitul bugetar este acoperită prin emiterea valorilor mobiliare de stat, care presupun dobânzi ridicate.

„Un eventual program de finanțare cu Fondul Monetar Internațional cred că ar fi o soluție pentru a reduce din costul datoriei pe termen lung”, a explicat președintele comisiei parlamentare.

Raportul Comisiei Europene confirmă, de altfel, că Republica Moldova se confruntă cu deficite bugetare persistente și cu o creștere a datoriei publice. La sfârșitul anului 2025, datoria statului ajunsese la 39,2% din PIB, iar pentru 2026 deficitul bugetar a fost revizuit de la 5,7% la 6% din PIB.

Experții europeni atrag atenția și asupra dependenței de finanțarea externă concesională și de împrumuturile interne pe termen scurt, care devin tot mai costisitoare în contextul creșterii dobânzilor.

Ultimul program de finanțare al Republicii Moldova cu FMI, aprobat în decembrie 2021, a expirat în octombrie 2025, fără finalizarea ultimelor două evaluări. În consecință, Republica Moldova nu a mai beneficiat de ultima tranșă de aproximativ 170 de milioane de dolari.

Între timp, Uniunea Europeană a devenit una dintre principalele surse de finanțare a reformelor și investițiilor din Republica Moldova. Potrivit raportului, Chișinăul a primit în martie și octombrie 2026 două tranșe regulate în cadrul Mecanismului de Reformă și Creștere, în valoare de 189 de milioane și, respectiv, 157 de milioane de euro, după realizarea a 44 de măsuri de reformă.