Statul întinde mâna la populație: promite peste 7% pentru banii tăi

10 Apr. 2026, 10:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
10 Apr. 2026, 10:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor anunță lansarea unei noi emisiuni de valori mobiliare de stat (VMS), subscrierea urmând să aibă loc în perioada 13–22 aprilie 2026.

Potrivit instituției, investitorii vor putea achiziționa obligațiuni de stat cu maturități de 1, 2, 3 și 4 ani, dobânzile oferite fiind fixe pe toată durata investiției.

Astfel, pentru titlurile cu maturitatea de: 1 an, rata dobânzii este de 6,95%, 2 ani – 7,05%, 3 ani – 7,15%, 4 ani – 7,35%.

Valoarea nominală a unei obligațiuni este de 100 de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Mai 2026, 15:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
15 Mai 2026, 15:44 // Actual //  Ursu Victor

În anul 2025 s-au născut 22,1 mii de copii, cu aproximativ 1,5 mii mai puțini decât în 2024, ceea ce reprezintă o diminuare de 6,6%, arată datele Biroului Național de Statistică.

Peste jumătate dintre nou-născuți au fost băieți, raportul fiind de 105 băieți la 100 de fete. Potrivit datelor statistice fiecare al treilea copil s-a născut în afara căsătoriei. Astfel, 61,5% dintre copii s-au născut în familii oficial căsătorite, iar peste 35%, în afara căsătoriei.

În același timp, familiile cu mai mulți copii devin tot mai frecvente. Ponderea copiilor de rangul I a scăzut, în timp ce numărul nașterilor de rangul II, III și IV+ a crescut comparativ cu anul precedent.

Mediul rural continuă să depășească orașele la numărul de nașteri. În sate s-au născut 11,3 mii de copii, față de 10,8 mii în mediul urban. Totodată, aproape trei sferturi dintre familiile cu patru și mai mulți copii provin din localitățile rurale.

Datele statistice arată și o schimbare a comportamentului demografic. Femeile din Republica Moldova nasc primul copil la vârste tot mai mari. În 2025, vârsta medie a mamei la prima naștere a ajuns la 26,7 ani, față de 25,6 ani în anul precedent.

În mediul urban, femeile nasc primul copil la aproape 28,5 ani, în timp ce în sate vârsta medie este de 24,4 ani. În municipiul Chișinău, media urcă la aproape 29,5 ani, cea mai ridicată din țară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!