Guvernul mută 9,5 milioane de lei din fondul pentru reforme către poliție și securizarea frontierei

10 Apr. 2026, 10:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Apr. 2026, 10:10 // Actual //  Grîu Tatiana

Peste 9,5 milioane de lei din bugetul de stat pentru 2026 urmează să fie repartizați către proiecte din domeniul poliției și securității frontierei, potrivit unui proiect de hotărâre al Guvernului, aflat în consultări publice. Este vorba, mai exact, despre 9,593 milioane de lei alocate Ministerului Afacerilor Interne, bani proveniți din fondul general de 90,9 milioane de lei destinat investițiilor capitale aferente reformelor economice.

Cea mai mare parte a acestor fonduri va merge pentru pregătirea construcției a două sedii noi pentru direcțiile regionale de poliție. Pentru sediul din Bălți sunt prevăzute 3,548 milioane de lei, iar pentru cel din Cahul – 2,545 milioane de lei, sumele fiind destinate în principal elaborării documentației tehnice. Proiectele în sine sunt mult mai ample: sediul din Bălți are un cost estimativ de 196,449 milioane de lei, iar cel din Cahul de 134,816 milioane de lei.

Alte fonduri sunt direcționate către Poliția de Frontieră. Astfel, 2 milioane de lei sunt alocate pentru sectorul Copceac din Taraclia, inclusiv pentru demararea lucrărilor, iar câte 750 de mii de lei vor fi folosiți pentru proiectarea unor sisteme fixe de supraveghere la Gotești și Otaci. Potrivit notei informative, aceste investiții urmăresc „consolidarea sistemului de control al frontierei în conformitate cu standardele UE”.

Separat, proiectul prevede și o redistribuire de 2 milioane de lei în cadrul Ministerului Justiției: banii sunt luați de la construcția casei de arest din Bălți și redirecționați către Penitenciarul nr. 5 din Cahul, pentru a permite finalizarea lucrărilor până la sfârșitul anului 2026.

Autoritățile explică necesitatea deciziei prin urgența demarării lucrărilor: „se propune redistribuirea alocațiilor prin hotărâre de Guvern”, fără a aștepta rectificarea bugetară din vară.

În total, proiectele vizate au o valoare estimată de peste 377 milioane de lei, însă în această etapă Guvernul alocă doar 9,593 milioane de lei pentru lansarea lor, în principal pentru elaborarea documentației tehnice.

Proiectul a fost publicat pentru consultări publice și urmează să fie examinat și aprobat de Guvern.

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.