Ţara tuturor posibilităților există, nu e America. Promite cele mai mici costuri ale vieţii şi o viaţă extraordinară

09 Iul. 2024, 07:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Iul. 2024, 07:57 // Actual //  bani.md

Vietnamul a fost declarat cea mai accesibilă ţară din lume pentru expaţi, clasându-se pe primul loc într-un top de 53 de destianţii uşor de accesat în raport cu finanţele personale.

În ceea ce priveşte calitatea vieţii, ţara s-a clasat pe locul 40, şi pe 29 la capitolul „facilităţi esenţiale”, cum ar fi locuinţa, limba şi digitalizarea, şi pe locul 14 când vine vorba de munca în străinătate – poziţie ce a ţinut cont de perspectivele de carieră, salariu şi siguranţa locului de muncă, scrie CNBC.

Peste 12.000 de expaţi din 174 de regiuni din întreaga lume au participat la sondajul Expat Insider 2024, care a oferit informaţii despre cele mai bune şi cele mai rele locuri de locuit, calitatea vieţii, munca în străinătate şi finanţele personale.

Pentru indicele finanţelor personale, InterNations a cerut respondenţilor la sondaj să îşi declare nivelurile de satisfacţie personală în trei domenii: costul general al vieţii, satisfacţia faţă de situaţia financiară şi dacă venitul disponibil al gospodăriei este suficient pentru a duce o viaţă confortabilă.

Ţările asiatice au dominat lista din acest an, ocupând şase din primele 10 poziţii. Asia de Sud-Est, în special, a ieşit în evidenţă cu Vietnam, Indonezia, Filipine şi Thailanda, toate clasate în top 10.

„Locuinţele reprezintă un mare avantaj în toate cele patru ţări: Thailanda ocupă locul 1, Vietnamul locul 2, Filipine locul 5, iar Indonezia locul 8. Majoritatea expatriaţilor sunt de acord că este uşor să găsească o locuinţă în aceste ţări şi sunt mulţumiţi de cât de accesibile sunt”, declarat Kathrin Chudoba, director de marketing InterNations pentru CNCB.

Dintre expaţii intervievaţi care locuiesc în Vietnam, 86% sunt de părere că atunci când vine vorba de costul vieţii, situaţia este foarte bună în ţară, de două ori peste media globală care se situează la 40%. 65% dintre respondenţii din Vietnam spun că sunt mulţumiţi de situaţia lor financiară, comparativ cu 54% la nivel global, potrivit raportului.

Totodată, 68% dintre respondenţi spun că veniturile lor sunt lor mai mult decât suficiente pentru a duce o viaţă uşoară, comparativ cu 41% la nivel global, se arată în studiu.

Nu numai că costurile de trai sunt scăzute, dar expatriaţii tind să fie plătiţi mai bine în Vietnam.

„Venitul anual brut aproape că depăşeşte media globală”, potrivit InterNations.

În plus, satisfacţia profesională generală este, de asemenea, foarte ridicată în rândul expaţilor din ţară. Vietnamul a urcat de pe locul 24 anul trecut pe locul 3 în 2024 la acest capitol.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

11 Sept. 2026, 17:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
11 Sept. 2026, 17:54 // Actual //  Grîu Tatiana

Europa se confruntă cu o nouă presiune pe piața carburanților, iar motorina a ajuns în centrul crizei. Marja dintre prețul angro al motorinei și cel al țițeiului a trecut pentru prima dată de 100 de dolari pe baril, ajungând la aproximativ 104 dolari în sudul Europei.

Pe piața internațională ar lipsi în prezent între 1,3 și 1,4 milioane de barili de motorină pe zi, adică aproximativ 15–20% din volumele tranzacționate în mod normal. Restricțiile asupra exporturilor rusești, scăderea stocurilor și problemele de aprovizionare din Asia pun și mai multă presiune pe piața europeană.

Situația este atât de tensionată încât Europa caută motorină la mii de kilometri distanță. Aproximativ 90.000 de tone de motorină sunt transportate din Coreea de Sud spre nord-vestul Europei, pe o rută de peste 12.000 de mile, adică aproximativ 19.000 de kilometri. Europa a importat, de asemenea, motorină din Mexic în august, pentru prima dată în ultimii șapte ani.

În India, rafinăriile încearcă să acopere o parte din deficit și funcționează la 105–108% din capacitatea nominală. Producătorii indieni pun accent pe motorină, inclusiv în detrimentul combustibilului pentru aviație, pe fondul cererii ridicate și al deficitului mondial de distilate.

Presiunea vine și dinspre petrol. Țițeiul a trecut din nou de 100 de dolari pe baril, după escaladarea conflictului dintre Statele Unite și Iran. WTI a depășit 102 dolari, iar Brent a ajuns la peste 107 dolari pe baril.

În același timp, Europa intră în toamnă cu depozitele de gaze umplute în proporție de aproximativ 67%. La 8 septembrie, nivelul era de 67,3%, cu circa 12,8 miliarde de metri cubi mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Mai multe state europene au început deja să intervină pentru a limita efectul scumpirilor. Italia a prelungit reducerea fiscală pentru motorină, cu un efect de aproximativ 17 eurocenți pe litru, în timp ce Germania limitează majorările de preț la benzinării la o singură dată pe zi. Bulgaria oferă compensații consumatorilor vulnerabili, iar Turcia folosește un mecanism fiscal prin care încearcă să amortizeze automat creșterile de preț.

Problema este că reducerile de taxe și compensațiile pot tempera prețul plătit de consumatori, dar nu pot rezolva lipsa fizică de motorină. Iar efectele nu se opresc la stațiile de alimentare: motorina este esențială pentru transport, agricultură, logistică, construcții și industrie, astfel că scumpirea ei poate ajunge în prețurile alimentelor și ale altor bunuri și servicii.