Țările în care Rusia crede că turiștii săi își vor face concediul: Siria și Angola, printre numele de pe listă

06 Mart. 2023, 15:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Mart. 2023, 15:09 // Actual //  bani.md

Vicepreședintele Uniunii Ruse a Industriei de Traveling, Yuri Barzîkin, prezice că 6 țări, printre care Siria și Angola, vor crește ca popularitate în rândul turiștilor ruși.

Comentariile făcute de acesta într-un interviu acordat Lenta, unul dintre cele mai populare site-uri de știri din Rusia, vin în contextul în care guvernul de la Moscova a anunțat că pregătește acorduri de reciprocitate cu 6 țări în ceea ce privește acordarea vizelor.

Este vorba de India, Angola, Vietnam, Indonezia, Siria și Filipine.

„Facilitarea acordării vizelor va contribui la generarea de fluxuri turistice relevante. Se prevede o creștere a fluxului de cel puțin 10 până la 15%. Acest lucru este benefic”, a afirmat Barzîkin, citat de hotnews.ro.

El a adăugat că în prezent rușii sunt „oaspeți bineveniți în Asia de Sud-Est, Africa și America Latină”.

Turiștii ruși nu mai pot ajunge în unele din destinațiile lor favorite

Barzîkin a remarcat că în condițiile actuale, când unele destinații sunt practic închise pentru ruși, simplificarea regimului de vize cu unele state va duce la lărgirea opțiunilor pe care le au turiștii din Rusia.

„Cred că această practică va continua. Apropo, colegii noștri din Kazahstan și Belarus urmează aceeași cale și au de asemenea astăzi un regim simplificat sau fără vize în mai multe zone”, a amintit acesta, adăugând că se așteaptă ca impactul măsurilor să fie resimțit „destul de repede”.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat anterior că Rusia negociază acorduri de facilitare a vizelor cu 11 țări și că numărul acestora se ridică la 70 când vine vorba de facilitarea ridicării restricțiilor pentru eliberarea de vize electronice.

Amintim că întreaga Uniune Europeană și-a închis spațiul aerian pentru avioanele rusești încă din data de 27 februarie a anului trecut, la 3 zile după declanșarea invaziei în Ucraina.

Ulterior, mai multe state din UE care au fost destinații favorite pentru turiștii din Rusia precum Grecia sau Cipru, au luat măsuri pentru a împiedica turiștii ruși să intre pe teritoriul lor prin țări de tranzit ca Turcia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

31 Iul. 2026, 09:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Iul. 2026, 09:05 // Actual //  bani.md

Victoriabank își consolidează rolul în dezvoltarea ecosistemului național de plăți digitale și conectează Premier Energy la serviciul MIA Plăți Instant, creat de BNM. Prin această integrare, aproximativ 1 milion de consumatori de energie electrică beneficiază de o modalitate modernă, sigură și rapidă de achitare online a facturilor, prin intermediul MIA.

Pentru efectuarea plății, consumatorii accesează pagina web a furnizorului Premier Energy și urmează câțiva pași simpli. După verificarea detaliilor tranzacției, aceștia confirmă plata prin metoda disponibilă în cadrul serviciului MIA. În funcție de dispozitivul utilizat, plata poate fi inițiată fie prin scanarea codului QR afișat, fie prin accesarea directă a linkului de plată,  tranzacția fiind finalizată ulterior din aplicația bancară a utilizatorului.

Facturile pentru energia electrică și serviciile auxiliare pot fi achitate prin MIA indiferent de valoarea acestora. Noua soluție oferă posibilitatea de a achita online atât facturile curente, cât și de a efectua plăți în avans, direct de pe telefonul mobil sau de la calculator. În plus, utilizatorii beneficiază de confirmarea imediată a plății și de un nivel înalt de securitate.

Pentru noi, digitalizarea are valoare atunci când simplifică lucrurile pe care oamenii le fac în fiecare zi. Prin dezvoltările MIA Plăți Instant ajutăm companiile să ofere clienților lor modalități de plată mai rapide și mai comode, iar integrarea realizată pentru Premier Energy este un exemplu foarte bun în acest sens. Când peste 70% din populația țării are acces la o soluție digitală care îi economisește timp, înseamnă că tehnologia își atinge scopul – face viața oamenilor mai ușoară”, declară Mircea Aursulesei, Vicepreședinte Business Retail, Victoriabank.

Ne propunem să oferim consumatorilor noștri servicii cât mai accesibile și mai convenabile, iar diversificarea opțiunilor de plată este o parte importantă a acestui obiectiv. Integrarea soluției MIA de către Victoriabank reprezintă încă un pas în procesul nostru de digitalizare și le oferă clienților posibilitatea de a-și gestiona plățile într-un mod simplu, rapid și sigur, indiferent de locul în care se află”, menționează Galina Porohonciuc, administrator Premier Energy.

Pentru un plus de confort, soluția MIA este disponibilă și în punctele de deservire fizice ale Premier Energy din municipiul Chișinău și din cinci raioane ale țării, unde plățile pot fi efectuate prin intermediul POS terminalelor Victoriabank amplasate în aceste locații.

Victoriabank a fost prima bancă din Republica Moldova care a implementat, în parteneriat cu Orange Moldova, serviciul MIA Plăți Instant pentru companii. În prezent, banca are integrate soluții de plată prin MIA pentru aproape 1.100 de comercianți și peste 2.200 de puncte de acceptare la nivel național. Prin aceste dezvoltări, Victoriabank contribuie la adoptarea pe scară largă a plăților instant și la accelerarea digitalizării economiei.