Munca la negru continuă să fie răspândită în Republica Moldova! Câţi dintre cetățeni sunt plătiţi la plic

06 Mart. 2023, 14:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Mart. 2023, 14:41 // Actual //  bani.md

Numărul șomerilor în trimestrul IV 2022, a fost de 41,2 mii fiind mai mare față de nivelul trimestrului IV 2021 (22,9 mii). Șomajul a afectat într-o proporție mai mare bărbații, care au constituit 59,0% din total șomeri și persoanele din mediul rural – 57,8%, arată datele Biroului Național de Statistică

Rata șomajului la nivel de țară a înregistrat valoarea de 4,6%, fiind mai mare față de 2,6% în 2021. Rata șomajului la bărbați a fost de 5,2%, iar la femei – de 3,9%; în mediul urban – 4,2% și în mediul rural – 4,9%.

În același timp în sectorul informal – primesc salariul în plic – au lucrat 16,6% din totalul persoanelor ocupate în economie (în trimestrul IV 2021, la fel, 16,6%). Ponderea persoanelor care au avut un loc de muncă informal a constituit 22,3% din totalul persoanelor ocupate (în trimestrul IV 2021 – 23,0%). În sectorul non-agricol ocuparea informală a constituit 12,2% (în trimestrul IV 2021 – 12,0%). Cea mai mare pondere a persoanelor ocupate informal în activitățile non-agricole este înregistrată în construcții (67,2% din totalul persoanelor ocupate în construcții). Din numărul persoanelor ocupate informal, salariații au alcătuit 24,8%.

Din totalul salariaților, 6,9% au avut un loc de muncă informal, și, în același timp, au primit salariul „în plic”.

Populația ocupată a constituit 862,4 mii persoane la sfârșitul anului 2022, cu 1,8% mai mult față de 2021.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.