Termoelectrica vrea să cumpere 154 mii de tone de păcură

03 Oct. 2022, 14:18
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Oct. 2022, 14:18 // Actual //  MD Bani

Termoelectrica S.A. anunță despre inițierea procedurii de achiziționare, prin negocieri directe, a păcurii focar M-100, sau echivalentul acesteia, în cantitate de până la 154 mii de tone.

În acest context, agenții economici sunt invitați să participe la procedura de achiziție. Potrivit Termoelectrica, negocierile directe se vor desfășura joi, 6 octombrie, ora 10.00, sediul Termoelectrica S.A. din strada Tudor Vladimirescu, 6, cu participarea în calitate de membri ai grupului de lucru reprezentanți ai societății civile și specialiști în domeniul energetic.

Achiziția urmează a fi desfășurată urmare a executării Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale nr. 37, din data de 15 septembrie curent.

13 Iul. 2026, 17:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Iul. 2026, 17:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Locuitorii municipiului Chișinău ar putea plăti mai mult pentru apă și canalizare, după ce Apă-Canal Chișinău a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o solicitare de majorare a tarifelor. Motivul, potrivit operatorului este creșterea cheltuielilor de operare.

Astfel, compania solicită majorarea tarifului pentru alimentarea cu apă potabilă de la 13,99 lei/metrul cub la 15,55 lei/metrul cub, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 11,2%. Totodată, tariful pentru serviciul de canalizare ar urma să crească de la 7,40 lei/metrul cub la 7,68 lei/metrul cub, respectiv cu aproape 4%.

În document, operatorul argumentează că solicitarea este determinată de majorarea costurilor. Cheltuielile totale estimate pentru 2026 se ridică la 965 milioane de lei, comparativ cu aproximativ 923 milioane de lei în calculele ANRE. Cele mai mari creșteri sunt prevăzute la cheltuielile cu personalul, energia electrică, amortizarea mijloacelor fixe și redevențele.

Apă-Canal estimează că în 2026 va furniza peste 47 de milioane de metri cubi de apă potabilă și va evacua aproximativ 44,5 milioane de metri cubi de ape uzate. Totodată, compania prognozează un consum tehnologic și pierderi de apă de 17,25 milioane de metri cubi, echivalentul a 25,9% din volumul total de apă introdus în sistem.

În același proiect, operatorul propune reducerea tarifului pentru producerea și transportarea apei în vederea redistribuirii, de la 6,26 lei/metrul cub la 6,01 lei/metrul cub, precum și diminuarea tarifului pentru apa tehnologică.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!