Topul european al bancherilor milionari în euro

26 Aug. 2022, 17:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Aug. 2022, 17:48 // Actual //  bani.md

România are trei bancheri cu câş­ti­guri anuale de peste 1 mi­lion de euro – doi din top ma­nage­ment şi unu din supra­veghere, la fel ca Portugalia, Ungaria şi Slovenia, în timp ce Grecia nu are niciun bancher în top, Bulgaria şi Malta au câte un singur bancher milionar, iar Cipru are doi bancheri în acest top, conform statisticilor Autorităţii Bancare Europene (EBA) publicate în 2022 privind situaţia câştigurilor din 2020, notează Ziarul Financiar.

La polul opus, cei mai mulţi bancheri milionari în euro sunt în Spania (128), Italia (187), Franţa (228) şi Germania (543).

Având în vedere remuneraţia medie anua­lă a celor doi bancheri din manage­ment din România, de circa 1,54 mil. euro, câş­ti­gul lunar ar fi de peste 128.000 de euro, iar cel din fiecare zi lucrătoare din­tr-o lună ar ajunge la circa 6.000 de euro. Acesta înseamnă un câştig lunar al ce­lor doi bancheri din management de circa 10 ori mai mare decât salariul mediu net pe economie.

Pentru bancherul din România cu func­ţie în aria de supraveghere, salariul mediu anual a fost de circa 1,27 mil. euro, câştigul lunar fiind în acest caz de 106.000 de euro (5.000 euro/zi).

Bancherii continuă să fie printre cel mai bine plătiţi angajaţi din economia românească.

Ultimii ani au adus profituri din ce în ce mai mari pentru sistemul bancar. Sistemul bancar românesc, format din 34 de bănci, a încheiat 2021 cu un profit record de 8,2 mld. lei, după ce în 2020 câştigul a fost de circa 5 mld. lei.

28 Sept. 2026, 16:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
28 Sept. 2026, 16:17 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bursa Internațională a Moldovei (BIMx) a fost lansată oficial luni, 28 septembrie, la Chișinău, în cadrul Moldova Business Week. Noua platformă a pieței de capital este dezvoltată în parteneriat cu Bursa de Valori București (BVB), iar primele tranzacții sunt planificate în următoarele luni.

BIMx a început deja procesul de admitere a agenților de bursă și a emitenților. Potrivit conducerii bursei, prima listare este planificată până la sfârșitul anului 2026.

În această etapă, agenții de bursă urmează să fie conectați la sistemul de tranzacționare și să parcurgă procedurile necesare pentru a putea opera pe platformă. În paralel, companiile și municipalitățile care vor să atragă finanțare prin bursă vor putea pregăti admiterea la tranzacționare a unor instrumente precum acțiunile și obligațiunile.

BIMx va opera atât pe Piața Reglementată, cât și în cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare (MTF).  Potrivit directorului general al BIMx, Veronica Arpintin, capitalul social al bursei este în prezent de 1,5 milioane de euro, însă ar putea fi majorat până la circa 3 milioane de euro până la sfârșitul anului. Pentru o parte din această majorare există deja scrisori de intenție în valoare de 1,1 milioane de euro.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, a declarat că existența unei infrastructuri bursiere oferă companiilor din Republica Moldova mai multe posibilități de finanțare și poate contribui la atragerea investițiilor.

„O economie competitivă are nevoie de capital, iar companiile din Republica Moldova trebuie să aibă mai multe opțiuni pentru a se finanța și a crește. BIMx creează o infrastructură prin care capitalul poate ajunge mai ușor la companiile care investesc și se dezvoltă”, a spus Năsui.

Acționariatul BIMx reunește zece entități instituționale din Republica Moldova și România.