Trăim mai bine în statistici! Plugaru sugerează o recalibrare a compensațiilor pe fondul veniturilor mai mari

03 Dec. 2025, 19:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Dec. 2025, 19:31 // Actual //  Ursu Victor

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, anunță că pentru sezonul rece curent au fost depuse deja 783.000 de cereri pentru compensații la energie, cifră care depășește numărul beneficiarilor de anul trecut. Potrivit ministrului, autoritățile vor stabili sprijinul în funcție de veniturile fiecărei familii și de necesitățile declarate.

Plugaru a subliniat că, pe parcursul anului, veniturile populației au crescut în medie cu 10%, ceea ce permite o evaluare mai precisă a gradului de vulnerabilitate energetică. În același timp, situația tarifelor și a facturilor din ianuarie–februarie este considerată previzibilă, fără șocuri majore comparativ cu anul trecut.

„Șocul energetic a fost previzibil, ceea ce ne oferă posibilitatea să țintim mai bine familiile vulnerabile”, a declarat ministrul, precizând că evaluarea cererilor este în desfășurare, iar alocarea compensațiilor se va face ținând cont de capacitatea reală de plată a gospodăriilor.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.