Turismul românesc, invadat de moldoveni. Locul 8 în topul străinilor

06 Iul. 2025, 09:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Iul. 2025, 09:02 // Actual //  Ursu Victor

România continuă să fie una dintre destinațiile preferate ale moldovenilor. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică din România, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2025, 37.867 de turiști din Republica Moldova au fost cazați în structurile de primire turistică din România, inclusiv în apartamente și camere de închiriat.

Astfel, Republica Moldova se află pe locul 8 în clasamentul celor mai importante surse de turiști străini pentru România, devansând țări precum Spania, Ucraina, Bulgaria sau Turcia.

În total, în această perioadă, sosirile în structurile de primire turistică din România au însumat 4,49 milioane de persoane, în creștere cu 0,8% față de perioada similară din 2024. Turiștii străini au reprezentat 19,2% din total, iar cei din Republica Moldova au avut o prezență tot mai vizibilă în peisajul turistic românesc, scrie economica.net.

Datele arată că orașele cele mai vizitate au fost Bucureștiul, Brașovul și Clujul, iar durata medie a șederii pentru turiștii străini a fost de 2,1 zile.

Creșterea numărului de turiști moldoveni în România reflectă nu doar proximitatea geografică și legăturile culturale, ci și diversificarea ofertelor turistice și a facilităților de cazare din țara vecină. Tendința ar putea continua și în sezonul estival, când litoralul românesc devine o atracție majoră pentru turiștii din regiune.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

20 Iun. 2026, 11:22
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
20 Iun. 2026, 11:22 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Anastasia Taburceanu, fosta purtătoare de cuvânt a premierului Natalia Gavrilița și verișoara președintei Maia Sandu, a confirmat pentru Mlive că activează în cadrul Î.S. „MoldATSA”, unde prestează servicii de comunicare.

Potrivit acesteia, colaborarea nu este realizată prin intermediul unei companii, ci în baza unui contract individual.

„Lucrez pentru MoldATSA, e adevărat. Prestez servicii de comunicare pentru instituție”, a declarat Taburceanu pentru sursa citată.

Întrebată despre modalitatea angajării, aceasta a precizat că pentru funcția ocupată nu a fost organizat un concurs.

„Pentru această poziție nu a fost organizat concurs, deoarece procedurile instituite permit angajarea pe anumite funcții în baza CV-ului și a experienței profesionale relevante”, a explicat Taburceanu.

Ea a respins, totodată, informațiile potrivit cărora serviciile ar fi prestate prin intermediul unei companii și a oferit detalii despre remunerația pe care o primește.

„Nu este adevărat, nu se fac plăți către nicio companie. Sunt achitată eu în baza contractului. Salariul meu de funcție este de 25.700 de lei, la care se adaugă suplimente pentru stagiu și volum de lucru”, a declarat aceasta.

Subiectul a apărut după ce redacția Mlive a anunțat că a primit informații de la persoane care susțin că sunt angajați ai întreprinderii și care au solicitat verificarea unor posibile plăți efectuate din bani publici către Anastasia Taburceanu.

Declarațiile vin în contextul scandalului din jurul conducerii MoldATSA, după suspendarea directorului întreprinderii, Dumitru Vangheli, și apariția unor investigații privind angajările și cheltuielile din cadrul instituției.