Ucraina nu mai este butelia de gaz a Europei! Tranzitul de gaz prin Moldova s-a redus de 14,5 ori

23 Aug. 2024, 12:35
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Aug. 2024, 12:35 // Actual //  bani.md

Transportul de gaz prin Moldova a suferit o reducere semnificativă, scăzând în luna iunie curent de 14,5 ori comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În contextul scăderii tranzitului, tarifele de transport au fost majorate în medie cu 50%, conform deciziei aprobate de ANRE în cadrul ședinței din 23 august.

Noile tarife, care vor intra în vigoare la 1 septembrie, sunt următoarele:

  • Pentru punctele de intrare în rețeaua de transport al gazelor naturale din interconectarea cu rețelele de transport ale statelor vecine: 11,157 lei per MWh/zi/an, cu 46,2% mai mult față de tariful anterior.
  • Pentru punctele de ieșire din rețeaua de transport al gazelor naturale spre rețelele de transport ale statelor vecine: 12,901 lei/MWh/zi/an, cu 58,5% mai mult.
  • Pentru transportul gazelor naturale către consumatorii finali: 10,734 lei/MWh/zi/an, o creștere de 47,2%.

ANRE a explicat că ajustarea tarifelor a fost necesară din cauza reducerii drastice a tranzitului de gaz către Ucraina, care a ajuns la doar 1,370 miliarde de metri cubi. Această reducere se datorează situației geopolitice instabile, generate de războiul din Ucraina, care a creat un mediu riscant pentru depozitarea gazelor. Operatorii de sistem nu au mai solicitat utilizarea rețelelor de transport ale Vestmoldtransgaz, iar la licitațiile organizate la 1 iulie pentru punctele de tranzit de la Căușeni și Grebenichi nu s-a manifestat interes pentru tranzitul gazului în Ucraina.

ANRE a mai precizat că, din cauza reducerii tranzitului, devierile financiare ale Vestmoldtransgaz au ajuns la 375,5 milioane de lei la sfârșitul anului 2023. S-a decis recuperarea a o treime din această sumă, respectiv 125,191 milioane de lei. Venitul prognozat pentru anul 2024 este de 887,5 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Nov. 2026, 09:50
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Nov. 2026, 09:50 // Actual //  MD Bani

Opera cinematografică a lui Emil Loteanu este o mândrie națională, care merită redescoperită pentru a înțelege mai bine fenomenul artistic pe care l-a reprezentat cineastul. Este opinia invitaților emisiunii „Consens Național” de la Realitatea TV, ediție dedicată împlinirii a 90 de ani de la nașterea regizorului și scenaristului.

În cadrul emisiunii au fost evocate momente importante din viața și activitatea lui Emil Loteanu: realizarea unor capodopere cinematografice, descoperirea și afirmarea unei generații de actori, dar și implicarea sa în mișcarea de renaștere națională.

Criticul de artă Larisa Turea l-a cunoscut pe Emil Loteanu în perioada în care cineastul a revenit la Chișinău, în anii ’90. Potrivit ei, prin talentul, experiența și ideile sale, Loteanu a reușit să dinamizeze viața culturală a capitalei.

„Îmi amintesc că de la el am auzit prima dată despre filmele lui Emir Kusturica. Tot în acea perioadă a lansat câteva idei, era într-adevăr un generator de idei, a lansat revista „Lanterna Magică”, pe care dorim să o continuăm, a lansat studioul de creație „Phoenix” pentru tinerii cineaști, dar și emisiunea televizată, „Se caută o stea” unde copiii din satele Moldovei aveau șansa de a deveni vedete”, a menționat Larisa Turea.

Emil Loteanu a avut și o contribuție importantă la formarea noilor generații de actori. La Chișinău, acesta a condus un curs de actorie pentru teatru și film, prin care au trecut și artiști care aveau să devină cunoscuți inclusiv datorită rolurilor din filmele sale.

„Emil Loteanu a reușit să aibă un simț cinematografic deosebit pentru a descoperi mari actori. Lua un om simplu, fără studii actoricești, și făcea din el vedetă. Nu mai vorbesc de regizorii tineri pe care îi molipsea cu cinematografie. El a fost și un foarte bun profesor deoarece, pe lângă faptul de a descoperi, el a știut să le transmită și pasiunea pentru film”, a spus Virgiliu Mărgineanu, producător de film și director general al OWH Studio.

Cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la nașterea cineastului, Grupul Realitatea și partenerii săi organizează mai multe evenimente dedicate vieții și creației lui Emil Loteanu.

Regizor și scenarist a peste 20 de filme, Emil Loteanu a devenit unul dintre cineaștii cu cea mai mare rezonanță internațională proveniți din spațiul nostru cultural. Pelicule precum „O dramă la vânătoare”, „Lăutarii” și „Șatra” au fost vizionate de zeci de milioane de spectatori și au obținut numeroase premii la festivaluri internaționale de film.