Un gigant american pregătește o nouă rundă de concedieri

23 Iun. 2023, 11:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Iun. 2023, 11:47 // Actual //  bani.md

Producătorul auto american Ford Motor pregăteşte o nouă rundă de concedieri în rândul salariaţilor săi din Statele Unite, a anunţat Wall Street Journal (WSJ), citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

În martie 2022, compania anunţase că intenţionează să-şi scadă costurile structurale cu până la trei miliarde de dolari la divizia de vehicule pe combustie, iar în august Ford a informat că va renunţa în total la 3.000 de angajaţi, majoritatea din America de Nord şi India.

Conform WSJ, noua rundă de concedieri va afecta angajaţii de la diviziile de vehicule electrice şi software din Detroit, SUA, dar numărul celor care vor pleca nu a putut fi aflat.

Reprezentanţii Ford nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters de a comenta informaţia.

Majorările de preţuri şi cererea în creştere pentru vehicule electrice au ajutat producătorii auto să contracareze efectele inflaţiei ridicate, deşi costurile mai ridicate cu materiile prime afectează afacerile. Companiile auto încearcă să ţină costurile sub control la diviziile lor costisitoare de vehicule electrice.

Producătorul auto american are trei divizii: Ford Model (vehicule electrice), Ford Blue (vehicule pe combustie) şi Ford Pro (vehicule comerciale şi servicii).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Feb. 2026, 09:51
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Feb. 2026, 09:51 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Neprelungirea regimului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase în anul 2026 nu a generat un val de importuri în Republica Moldova, contrar temerilor exprimate de o parte a fermierilor. Datele statistice analizate de economistul Iurie Rija arată că piața internă nu a fost inundată cu floarea-soarelui din exterior, iar volumele importate au rămas reduse și strict orientate către material semincer și utilizări speciale.

Odată cu introducerea licențierii, piața moldovenească a fost practic închisă pentru importurile de floarea-soarelui destinate procesării în ulei. În consecință, importurile realizate în ultimii ani au vizat aproape exclusiv semințe certificate, utilizate pentru însămânțare sau pentru sectoare de nișă, precum industria de cofetărie.

Statisticile confirmă caracterul restrâns al acestui flux. În anul 2024, Republica Moldova a importat 4.049 tone de semințe de floarea-soarelui, aproape integral ca material semincer, la un preț mediu foarte ridicat, de peste 168 lei per kilogram. În 2025, volumul a crescut ușor, până la 5.686 tone, însă destinația a rămas aceeași, iar prețul mediu s-a situat în jur de 128 lei/kg.

Important este faptul că neprelungirea licențierii în 2026 nu a schimbat radical situația. În luna ianuarie 2026 au fost importate doar 588 tone de semințe de floarea-soarelui, tot ca material semincer, la un preț mediu de 151,69 lei/kg — un volum considerat nesemnificativ din punct de vedere al impactului asupra pieței interne.

Structura importatorilor confirmă că nu este vorba despre operatori orientați spre procesare sau speculație. Piața este dominată de companii mari, specializate în comercializarea semințelor certificate și a inputurilor agricole, precum SYSTEM CAPITAL MANAGEMENT SRL, TRANSTEST SRL, VADALEX-AGRO SRL, BIOPROTECT SRL sau DIAZCHIM SRL. Aceste firme deservesc în principal fermierii, nu industria de procesare.

Și din punct de vedere geografic, importurile indică o orientare clară către parteneri regionali și europeni. România este principalul furnizor de semințe de floarea-soarelui pentru Republica Moldova, urmată de Turcia și Bulgaria, care și-au majorat livrările în 2025. Franța completează lista ca sursă tradițională de genetică agricolă și material semincer certificat, ceea ce confirmă că importurile vizează produse cu standarde tehnologice și fitosanitare ridicate.

Potrivit analizei, lipsa importurilor de floarea-soarelui pentru procesare are o explicație strict economică. În sezonul curent, prețul semințelor în Ucraina este similar cu cel din Republica Moldova, iar costurile suplimentare de transport, logistică și finanțare fac nerentabilă achiziția și livrarea acestora către fabricile moldovenești.

În concluzie, datele arată că temerile privind un aflux masiv de importuri după eliminarea licențierii nu s-au confirmat. Piața rămâne protejată de realitățile economice, iar importurile de floarea-soarelui continuă să fie limitate, scumpe și orientate aproape exclusiv către material semincer, fără a afecta procesatorii sau prețurile interne.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!