Un gigant petrolier va majora cu 50% extracția și va ajuta Ucraina să-și exporte grânele

16 Iul. 2022, 15:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Iul. 2022, 15:14 // Actual //  bani.md

Arabia Saudită s-a angajat să echilibreze piața mondială a petrolului în urma vizitei președintelui american Joe Biden. Într-o declarație, SUA a indicat că Arabia Saudită intenționează, de asemenea, să crească extracția de petrol cu ​​50% față de cifrele planificate pentru iulie și august.

„Ambele părți au remarcat importanța cooperării strategice economice și investiționale, în special în contextul crizei actuale din Ucraina și a consecințelor acesteia, și și-au reafirmat angajamentul față de o piață globală stabilă a energiei”, se arată în comunicat.

În plus, Statele Unite și Arabia Saudită au convenit să asigure exportul de cereale ucrainene blocat în porturi din cauza agresiunii militare ruse:

„Liderii și-au reafirmat angajamentul de a oferi asistență poporului ucrainean, precum și de a asigura exportul nestingherit de cereale și produse din grâu pentru a atenua criza alimentară globală, care amenință să aibă un impact puternic asupra mai multor state din Orientul Mijlociu și Africa”.

Administrația SUA și-a anunțat în mod repetat intenția de a reduce veniturile din petrol ale Rusiei. În iunie, oficialii americani au declarat în mod explicit că vizita lui Biden în Arabia Saudită a fost legată de petrol – în acest fel, Statele Unite doreau să rezolve două probleme simultan: o creștere bruscă a prețurilor la carburanți pe piața internă și o reducere a veniturilor petroliere ale Moscovei. pe fondul prețurilor record ale petrolului.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

06 Nov. 2026, 07:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Nov. 2026, 07:04 // Actual //  Ursu Victor

 

Premierul Vasile Tofan își evaluează activitatea la conducerea Guvernului cu nota 7 din 10 și a recunoscut că Executivul ar fi putut obține rezultate mai bune dacă nu ar fi fost nevoit să gestioneze numeroase crize. Șeful Cabinetului de miniștri susține că o mare parte din eforturile guvernamentale au fost concentrate pe rezolvarea problemelor urgente, în detrimentul unor reforme de amploare.

În cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, premierul a declarat că activitatea Guvernului a fost marcată de un permanent „regim de pompierism”, care a limitat capacitatea Executivului de a realiza mai multe dintre obiectivele propuse.

„Eu personal cred că mi-aș da nota 7, pentru că am fi putut livra mai mult dacă nu am fi fost în regimul acesta de pompierism. A trebuit să stingem foarte multe crize”, a declarat Vasile Tofan.

Totodată, premierul a subliniat că Guvernul a încercat să evite concentrarea exclusivă pe măsuri populare, care ar fi adus beneficii politice imediate, dar care nu ar fi contribuit neapărat la rezolvarea problemelor structurale ale economiei și administrației publice.

„Foarte important, am rezistat tentației să livrăm doar lucruri care dau gratificarea asta imediată, știți, care imediat marchează puncte politice”, a explicat șeful Executivului.

Potrivit lui Tofan, prioritatea unui guvern responsabil trebuie să fie promovarea reformelor structurale, chiar dacă rezultatele acestora nu sunt vizibile imediat și nu aduc avantaje politice pe termen scurt.

„Lucrurile pe care trebuie să le facă un guvern responsabil, părerea mea, sunt acele reforme structurale, desigur, amânate foarte mult timp”, a punctat premierul.