Un miliardar de peste Prut a cumpărat o mașină Ferrari de 2 mil. de euro, pe care a uitat-o în parcare timp de 10 ani

22 Sept. 2024, 09:55
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Sept. 2024, 09:55 // Actual //  bani.md

Imaginați-vă să cumpărați un Ferrari F40, o mică bijuterie de milioane de euro, și apoi… să uitați că o aveți. Pare un film suprarealist, și totuși exact asta s-a întâmplat cu fostul campion român la tenis Ion Țiriac, acum miliardar și colecționar de mașini de lux, scrie Rador Radio România.

Țiriac, cunoscut pentru perspicacitatea sa în afaceri și pentru pasiunea sa pentru industria auto, are o colecție de aproximativ 350 de mașini, expuse într-un muzeu personal. Printre acestea, un Ferrari F40 achiziționat la sfârșitul anilor 1980 pentru echivalentul a 630.000 de euro astăzi. O bijuterie care, însă, a rămas ascunsă și uitată într-o parcare privată din München, timp de zece ani.

Povestea a fost făcută publică în cadrul unui interviu acordat chiar de Ţiriac, care a recunoscut sincer: „Am cumpărat mașina, am parcat-o și am uitat de ea”.

O amnezie automobilistică incredibilă, mai ales având în vedere valoarea mașinii. Ferrari-ul i-a reapărut în memorie datorită unui telefon de la un anume domn Becker, care după 10 ani l-a informat pe Ţiriac de prezența mașinii în parcare, nefolosită și prăfuită. Ţiriac, uimit și neîncrezător, a trimis pe cineva să o recupereze și a dus-o la Maranello pentru o revizie completă. Odată ce a fost făcută revizia, mașina F40 a fost vândută pentru o sumă estimată la aproximativ 2 milioane de euro. Pe scurt, doar cei mai bogați își permit să uite un mic detaliu… în valoare de 2 milioane de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

18 Sept. 2026, 17:06
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
18 Sept. 2026, 17:06 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Averea Tatianei Kim, fondatoarea și proprietara Wildberries, cel mai mare marketplace din Rusia, s-a redus cu aproximativ 1,5 miliarde de dolari de la începutul anului, pe fondul atacurilor cu drone asupra infrastructurii logistice a companiei, relatează Bloomberg. Potrivit Bloomberg Billionaires Index, averea antreprenoarei este estimată în prezent la circa 6,4 miliarde de dolari.

Atacurile asupra rețelei logistice Wildberries au început la mijlocul lunii iulie. Peste 20 de obiective ale companiei ar fi fost lovite, iar aproximativ o treime din capacitatea de depozitare a marketplace-ului a fost distrusă sau scoasă din funcțiune, potrivit datelor citate de Bloomberg.

Compania de cercetare Data Insight estimează că, până la sfârșitul lunii august, în depozitele afectate au fost distruse mărfuri în valoare de cel puțin 550 de miliarde de ruble, echivalentul a circa 6,4 miliarde de dolari. Reconstrucția huburilor logistice avariate ar putea costa alte 200 de miliarde de ruble, sau aproximativ 2,3 miliarde de dolari.

Ucraina susține că unele dintre depozitele Wildberries făceau parte din lanțuri logistice prin care puteau fi furnizate inclusiv bunuri cu dublă utilizare și echipamente destinate armatei ruse. Wildberries și autoritățile ruse au respins anterior acuzațiile privind utilizarea companiei în scopuri militare. Reuters a relatat în iulie că mai multe depozite ale retailerului au fost lovite de drone ucrainene.

Pierderile au afectat și comercianții care își depozitau marfa în centrele Wildberries. Potrivit estimărilor asociațiilor de profil din Rusia citate de presa locală, prejudiciile vânzătorilor s-ar ridica la sute de miliarde de ruble, în timp ce mai mulți antreprenori s-au plâns de compensații insuficiente sau inexistente.

Pentru a reduce dependența de marile depozite, grupul RWB, din care face parte Wildberries, a început să dezvolte o rețea de centre de fulfillment partenere și puncte de recepție a mărfurilor, menite să disperseze fluxurile logistice.

În pofida pierderilor, Tatiana Kim își păstrează statutul de cea mai bogată femeie din Rusia. Estimările privind averea sa diferă însă în funcție de metodologie: Bloomberg o evaluează la 6,4 miliarde de dolari, în timp ce ediția rusă Forbes estima la sfârșitul lunii august o avere de aproximativ 5 miliarde de dolari.