Unde merg la școală moștenitorii caselor regale europene

02 Sept. 2022, 05:21
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Sept. 2022, 05:21 // Actual //  bani.md

Mai sunt câteva zile și începe școala, așa că am încercat să aflăm care sunt instituțiile de învățământ unde își fac studiile moștenitorii caselor regale din Europa.

UWC Atlantic College
Colegiul din Vale of Glamorgan, Țara Galilor, îi are printre elevi pe prințesa Eleonora, fiica cea mare a reginei Letizia și a regelui Felipe al Spaniei. Ea este colegă aici cu prințesa Alexia, fiica mijlocie a cuplului regal al Olandei, regele Willem-Alexander și regina Máxima. De altfel, regele Willem a studiat și el aici, la fel și prințesa Raiyah bint Al Hussein a Iordaniei și prințesa Elisabeta, ducesă de Brabant, viitoarea regină a Belgiei.

Colegiul a fost fondat în 1962 de Dr Kurt Hahn și, până în 2013, a fost prezidat de Nelson Mandela. Succesoarea sa și actuala deținătoare a funcției de președinte este însăși regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Instituția atrage elevi din țări foarte diverse care de obicei studiază aici doi ani pentru a-și obține bacalaureatul internațional. Dacă Times consideră Atlantic College drept un „Hogwarts pentru hippies”, revista Tatler spune că meritul școlii este acela că elevii care studiază aici se obișnuiesc să fie înconjurați și să conviețuiască cu persoane care nu le seamănă deloc.”

Institutul Le Rosey, Rolle, Elveția
Înființată în 1880 și funcționând într-un castel din secolul al XIV-lea, Institut Le Rosey este considerată cea mai scumpă școală din lume, taxa anuală fiind de 110.000 de lire sterline. I se mai spune și Școala Regilor – și pe bună dreptate: printre foștii absolvenți se numără prințesa Marie-Chantal a Greciei, prințul Rainier de Monaco, fostul Șah al Iranului, regele Farouk al Egiptului și prințul Guillaume, Mare Duce de Luxemburg.

Tot aici au studiat și celebrități sau copiii acestora: John Lennon, Winston Churchill și copiii lui Elizabeth Taylor. Din ianuarie și până în martie elevii studiază în campusul secundar al școlii, situat în exclusivista stațiune montană Gstaad, unde sunt inițiați în tainele schiului.

Le Rosey este un liceu-internat care se mândrește cu legăturile pe care le creează în comunitatea de elevi, motiv pentru care, la finalizarea studiilor, „aproape toți absolvenții pleacă cu o lacrimă de regret în colțul ochilor.”

Lakefield College, Canada
Este instituția de top a Canadei în ceea ce privește admiterea în mediul universitar și are un bogat portofoliu de absolvenți din rândul membrilor caselor regale.

Prințul Andrew, fratele prințului Charles, a studiat aici un semestru în 1978, iar regele Felipe al Spaniei a absolvit liceul aici înainte de se întoarce în Spania ca student la Autonomous University of Madrid.

Având campusul amplasat într-un peisaj idilic, pe malul râului Otonabee, între Toronto și Ottawa, elevii au ocazia de a desfășura nenumărate activități sportive pe lac și în natură.

Collège Alpin International Beau Soleil, Elveția
Prințul Felix și prințesa Claire de Luxemburg s-au cunoscut pe vremea când erau elevi la Beau Soleil și s-au căsătorit în 2013. Aici au studiat prințesa Maria a Danemarcei și Guillaume, Marele Duce al Luxemburgului.

Fondat în 1910, Beau Soleil este unul dintre cele mai vechi colegii-internat din Elveția. Aici învață aproximativ 300 de elevi din 40 de țări, metoda de predare punând accent pe lecții în particular, ceea ce place caselor regale.

Una dintre cele mai exclusiviste școli din lume, Beau Soleil solicită o taxă anuală de 99.000 de lire sterline și oferă, pe lângă vederea incredibilă spre Mont Blanc, o programă completă de sporturi de iarnă.

Realitatea Live

19 Feb. 2026, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Feb. 2026, 16:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat un proiect de hotărâre privind ajustarea tarifelor fixe la energia electrică produsă din surse regenerabile de către producătorii mici. Documentul urmează să fie examinat și aprobat de Consiliul de administrație al instituției, iar noile tarife ar putea intra în vigoare la 1 martie 2026.

Ajustările vizează producătorii eligibili mici care au pus în funcțiune centrale în anii 2020, 2022, 2023, 2024, dar și în perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025. Tarifele diferă în funcție de tehnologia utilizată: solar, eolian, hidro, biogaz sau biomasă, dar și în funcție de capacitatea instalației și de perioada în care aceasta a fost pusă în funcțiune.

Pentru producătorii eligibili din 2020, care au pus în funcțiune centrale în perioada 1 ianuarie 2020 – 8 decembrie 2025, tarifele prevăzute în proiect sunt de 1,79 lei/kWh pentru instalații solare fotovoltaice, 1,48 lei/kWh pentru eolian, 0,93 lei/kWh pentru hidro, 1,76 lei/kWh pentru cogenerare pe biogaz și 1,87 lei/kWh pentru cogenerare pe biomasă solidă.

Pentru producătorii eligibili din 2022, în cazul instalațiilor solare fotovoltaice, tarifele sunt de 1,85 lei/kWh pentru capacități de 10–50 kW, 1,78 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,64 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Pentru eolian este prevăzut un tarif de 1,69 lei/kWh, pentru hidro – 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile variază, în funcție de tipul combustibilului, până la 2,01 lei/kWh.

Pentru anul 2023, la instalațiile solare fotovoltaice tarifele sunt de 1,77 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,70 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,57 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Tariful pentru eolian este de 1,67 lei/kWh, pentru hidro de 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz poate ajunge până la 2,11 lei/kWh, în funcție de categorie.

În cazul producătorilor eligibili din 2024, pentru centralele puse în funcțiune în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, tarifele la solar sunt de 1,67 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,62 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,52 lei/kWh pentru 201–1000 kW, pentru eolian – 1,56 lei/kWh, pentru hidro – 1,40 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile pot ajunge până la 2,24 lei/kWh. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, proiectul indică 1,79 lei/kWh pentru solar 10–50 kW, 1,74 lei/kWh pentru 51–200 kW, 1,63 lei/kWh pentru 201–1000 kW, 1,67 lei/kWh pentru eolian și până la 2,41 lei/kWh pentru biogaz, în funcție de tehnologie.

Pentru producătorii eligibili din perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025 sunt stabilite tarife de 2,29 lei/kWh pentru biogaz, 1,97 lei/kWh pentru biomasă prin ardere directă, 2,28 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri agricole și zootehnice și 2,22 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri municipale lichide. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, tarifele prevăzute sunt de 2,37 lei/kWh, 2,04 lei/kWh, 2,36 lei/kWh și 2,30 lei/kWh, în funcție de tehnologie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!