Uniunea Europeană vrea ordine în Vestul Sălbatic al lumii cripto: Oficialii au bătut deja palma pentru prima lege

01 Iul. 2022, 12:55
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Iul. 2022, 12:55 // Actual //  bani.md

Oficialii UE s-au pus de acord cu crearea unui ansamblu de legi care să aducă sub control lumea criptomonedelor, aceasta fiind prima iniţiativă majoră luată în acest sens pentru domeniul cripto, scrie CNBC.

Măsura vine la trei zile după ce Comisia Europeană şi Parlamentul European împreună cu ţările membre au implementat o serie de măsuri menite să oprească spălarea banilor prin intermediul monedelor digitale.

Noile legi şi reguli vin într-un moment sensibil pentru lumea activelor digitale, în care criptomonedel se confruntă cu o prăbuşire dramatică, în special Bitcoin care a înregistrat cea mai abruptă scădere din ultimul deceniu.

Legea este concepută pentru a da bătăi de cap marilor jucători de pe piaţa cripto, exchange-urilor şi emitenţilor de aşa numite stablecoins (criptomonede legate de active reale – n.r. ).

Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare  şi Pieţe va putea bloca platformele cripto în cazul în care se ajunge la concluzia că acestea nu-şi protejează investitorii sau ameninţă integritatea pieţei şi stabilitatea financiară.

„Astăzi facem ordine în acest Vest Sălbatic al criptoactivelor, creând reguli clare care vor asigura siguranţa furnizorilor şi standarde înalte pentru investitori”, a declarat Stefan Berger, parlamentarul care a condus negocierile în Parlamentul European.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.