Un studiu arată că politicienii trăiesc mai mult decât populaţia generală, pe baza informaţiilor preluate din 11 ţări şi după studierea a peste 57.500 de politicieni. Au o speranţă de viaţă cu şapte ani mai mare.

În ultimii ani, creşterea speranţei de viaţă a stagnat în multe ţări cu venituri mari şi chiar a scăzut pentru cele  mai sărace grupuri sociale. Se crede că acest lucru reflectă inegalităţile tot mai mari, pe care pandemia de COVID-19 şi criza resurselor au contribuit la creşterea acesteia.

De exemplu, ultimele date arată că bărbaţii din zonele cele mai defavorizate din Anglia ar trebui să trăiască cu aproape 10 ani mai puţin decât cei din cele mai puţin defavorizate, în timp ce femeile din aceleaşi zone se pot aştepta să trăiască cu 7 ani mai puţin.

Acest lucru a generat mult interes pentru a stabili dacă anumite ocupaţii de „elite”, cu statut înalt, cum ar fi politica, sunt asociate cu o sănătate mai bună.

Astăzi, un nou studiu condus de cercetătorii de la Oxford Population Health a publicat cea mai cuprinzătoare analiză de până acum, bazată pe date din 11 ţări cu venituri mari. Rezultatele au fost publicate în Jurnalul European de Epidemiologie.

Studiul a colectat informaţii despre politicieni din Australia, Austria, Canada, Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Noua Zeelandă, Elveţia, Marea Britanie şi SUA.Datele disponibile se întind  între anii 1945 şi 2014, cu toate acestea, analiza completă a variat între 1816 şi 2017 în cazul Franţei şi Marii Britanii.

Setul de date combinat a inclus 57.561 de politicieni, dintre care 40.637 au murit. Proporţia femeilor politicieni a variat de la 3% (Franţa şi SUA) la 21% (Germania).

Fiecare politician a fost corelat în funcţie de ţară, vârstă şi sex, cu datele de mortalitate din secţiunea echivalentă a populaţiei naţionale pentru acea perioadă de timp. Cercetătorii au comparat apoi numărul anual de decese în rândul politicienilor cu numărul aşteptat de politiceni ce ar urma să moară pe baza ratelor de mortalitate a populaţiei.

Cercetătorii au calculat, de asemenea, diferenţa dintre speranţa de viaţă rămasă la vârsta de 45 de ani între politicieni şi populaţia generală, pentru fiecare perioadă consecutivă de 10 ani.

Studiul a constatat:

• Pentru aproape toate ţările, politicienii au avut rate similare de mortalitate cu cele ale populaţiei generale la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
• De-a lungul secolului al XX-lea, diferenţele în ratele mortalităţii s-au extins semnificativ în toate ţările, astfel încât politicienii au avut un avantaj de supravieţuire din ce în ce mai mare faţă de populaţia generală.
• Au existat variaţii considerabile între ţări în ceea ce priveşte amploarea acestui avantaj de supravieţuire. În ultimii ani, de exemplu, în timp ce în Italia un individ obişnuit avea de 2,2 ori mai multe şanse de a muri în anul următor decât un politician de aceeaşi vârstă şi sex, în Noua Zeelandă a fost doar de 1,2 ori mai probabil.
• În mai multe ţări, avantajul de supravieţuire al politicienilor este la cel mai mare nivel din ultimii 150 de ani, similar celui observat la mijlocul secolului al XIX-lea.
• Diferenţa de speranţă de viaţă la 45 de ani între politicieni şi populaţia generală a crescut semnificativ şi în a doua jumătate a secolului XX. În prezent, diferenţele în speranţa de viaţă variază de la aproximativ 3 ani în Elveţia până la 7 ani în SUA.

Unii ar putea sugera că aceste diferenţe în speranţa de viaţă se pot datora politicienilor care câştigă de obicei salarii mult peste nivelul mediu al populaţiei (în Marea Britanie, salariul anual de bază pentru un parlamentar de la 1 aprilie 2022 este de 84.144 lire sterline).

Aceste rezultate sugerează că şi alţi factori trebuie să fie în joc. Acest lucru se datorează faptului că inegalitatea veniturilor (măsurată prin ponderea venitului total aparţinând celor mai bogaţi din societate) a început să crească în anii 1980, dar diferenţele în speranţa de viaţă au început să se extindă mult mai devreme, înainte de anii 1940.

Cercetătorii sugerează că câştigurile recente  pentru politicieni se pot datora unei varietăţi de factori, inclusiv diferenţelor în standardele de îngrijire a sănătăţii şi stil de viaţă, cum ar fi fumatul şi dieta. Disponibilitatea unor terapii îmbunătăţite pentru afecţiunile medicale mai susceptibile de a afecta politicienii (în special bolile cardiovasculare) poate juca, de asemenea, un rol.

Ei notează, de exemplu, că atât preşedintele Franklin Roosevelt, cât şi prim-ministrul Winston Churchill au suferit de hipertensiune arterială şi, în cele din urmă, au murit din cauza unui accident vascular cerebral. Cu toate acestea, de când medicamentele antihipertensive au devenit disponibile pe scară largă în anii 1960, riscul de deces din cauza bolilor circulatorii a scăzut semnificativ.

De asemenea, este posibil ca introducerea de noi metode de campanie (inclusiv televiziunea şi reţelele sociale) să fi schimbat tipul de persoană care a devenit politician şi că acest lucru a avut un impact asupra tendinţelor speranţei de viaţă.

Cercetătorii adaugă că, deoarece studiul s-a concentrat pe ţările cu venituri mari, este posibil ca rezultatele să nu fie generalizabile la ţările cu venituri mici şi medii.

Studiul este publicat în Jurnalul European de Epidemiologie.