De mai bine de o lună, în comunitatea de experți ruși a început o dezbatere publică cu privire la fezabilitatea utilizării preventive a armelor nucleare. Discuția a avut loc pe fundalul contraofensivei Ucrainei și a reflectat teama că Rusia ar putea pierde războiul – dacă nu curând, atunci mai târziu.
În comparație cu discuțiile interne anterioare din Rusia, discuția despre utilizarea armelor nucleare s-a schimbat calitativ: participanții individuali au cochetat direct cu lovituri nucleare asupra țărilor europene, exprimând în același timp încredere că SUA nu vor recurge la acțiuni de represalii. Deși majoritatea participanților la discuție au vorbit împotriva utilizării preventive a armelor nucleare, există un sentiment de dezamăgire în ceea ce privește scăderea eficienței verbale a „rănirii armelor” și o solicitare urgentă de restabilire a reputației Rusiei în domeniul constrângerii nucleare.
Putin a considerat întotdeauna armele nucleare drept un mijloc de descurajare, dar, în același timp, a susținut crearea unor sisteme nucleare destinate războiului regional, a menționat în repetate rânduri că bombardamentele americane de la Hiroshima și Nagasaki sunt un „precedent” și și-a înfrumusețat declarațiile pe tema nucleară cu accente mesianice. Cei care caută în politica declarativă a Rusiei indicații clare cu privire la circumstanțele capabile să declanșeze utilizarea armelor nucleare nu vor găsi în ea nicio certitudine liniștitoare, deoarece este concepută pentru a descuraja cu o ambiguitate deliberată, scrie Hanna Notte, de la Centrul pentru Dezarmare și Neproliferare din Viena, în warontherocks.com.
Prin urmare, observatorii occidentali trebuie să accepte o realitate inconfortabilă: atâta timp cât Rusia luptă împotriva Ucrainei și atât timp cât Statele Unite și Europa sprijină Ucraina, nu va exista nici un leac împotriva „febrei nucleare” a Rusiei – și riscul unui război nuclear va rămâne. Eforturile intense ale Rusiei de a induce frica prin semnalizare nucleară sunt, de asemenea, în totalitate în concordanță cu strategia de descurajare a țării, care a fost perfecționată de-a lungul deceniilor. În cel mai bun caz, statele occidentale pot spera să scadă temperatura și să încerce să descurajeze în mod credibil trecerea pragului nuclear de către Rusia. În cel mai rău caz, liderii americani și europeni trebuie să se gândească la modul de răspuns la folosirea armei nucleare și la toate implicațiile pe care le poate avea orice astfel de decizie.
„Dezbaterea Karaganov”
Dezbaterea recentă rusă a fost declanșată de un intelectual proeminent Serghei Karaganov. Într-un articol intitulat „O decizie dificilă, dar necesară”, Karaganov a susținut că, dacă Statele Unite și Europa nu încetează să susțină Ucraina, Moscova va trebui în cele din urmă să recurgă la utilizarea loviturilor nucleare preventive împotriva țărilor occidentale. El a recunoscut că folosirea „armei lui Dumnezeu” ar presupune „pierderi spirituale grave” pentru țara sa și că prietenii non-occidentali ai Rusiei – în principal China și India – vor condamna la început. Dar din moment ce „câștigătorii nu sunt judecați”, Rusia ar fi în cele din urmă iertată pentru că a încălcat tabuul nuclear vechi de opt decenii.
În timp ce Karaganov sperase probabil să agite publicul occidental, agitația provocată de articolul său a fost predominant internă. Dmitri Trenin, un alt propagandist proeminent, a fost parțial de partea lui Karaganov. Deși nu a făcut apel la lovituri nucleare împotriva Europei și a fost mai puțin arogant decât Karaganov față de riscurile de escaladare rezultate din astfel de lovituri, Trenin s-a făcut ecoul lui Karaganov deplângând pierderea fricii de război nuclear în Statele Unite și Europa. El a cerut conducerii ruse să pună „glonțul nuclear” în „încărcatorul revolverului”, solicitând semnalizarea nucleară în acțiune, nu doar în retorică.
Alți participanți la dezbatere au respins ideea. Ivan Timofeev a cerut Rusiei menținerea unui nivel ridicat pentru utilizarea nucleară, în timp ce Ilia Fabricinikov a pledat pentru „reținere demonstrativă” față de Occident. Un grup de cercetători de la Institutul de Economie Mondială și Relații Internaționale din Moscova a scris un articol în cotidianul rus Kommersant, punând la îndoială caracterul adecvat al utilizării nucleare limitate pentru a preveni escaladarea ulterioară și a rezolva „problemele strategice”.
Dezbaterile au coincis cu o obsesie intensificată, împărtășită deopotrivă între politicienii și propagandiștii ruși, asupra presupuselor eforturi americane și europene de a provoca o „înfrângere strategică” Rusiei. Frica – oricât de ciudată ar părea pentru publicul american și european – este că Statele Unite și Europa încearcă să „dezmembreze” țara și să o distrugă ca entitate independentă. Această obsesie, împreună cu contraofensiva Ucrainei, explică probabil momentul „dezbaterii Karaganov” ca fiind simptomatic pentru o anxietate mai mare în rândul elitelor conducătoare ale Rusiei de la începutul războiului.
Subiectul este sumbru. Cu toate acestea, discuția este binevenită, având în vedere mediul politic în care se desfășoară. Faptul că numeroși savanți ruși au susținut public pentru reținerea nucleară este un lucru bun. Unii experți ruși l-au respins în privat și pe Karaganov ca fiind o voce marginală sau, mai rău, ca pe cineva care a pierdut legătura cu realitatea. Această linie de raționament sugerează că scepticii armelor nucleare sunt de departe partea mai credibilă a dezbaterii. Cu toate acestea, chiar și criticii lui Karaganov admit că discuțiile privind utilizarea nucleară au devenit mai răspândite și mai acceptabile. Discuțiile ocazionale despre armele nucleare au depășit comunitatea strategică pentru a ajunge la acoperirea mass-media și la discursul public în ceea ce unii savanți au numit noua normalitate nucleară a Rusiei sau febra nucleară a Rusiei.
La sfârșitul lunii iunie, câștigătorul rus al Premiului Nobel pentru Pace Dmitri Muratov, a comparat invocarea la televiziunea rusă a folosirii armelor nucleare cu „reclame la mâncare pentru câini”, scrie Hanna Notte.
Argumentele în sine prezentate de Karaganov (și într-o oarecare măsură de Trenin) nu sunt noi. Anul trecut, Trenin susținuse deja că frica de război nuclear trebuie reinstaurată în Statele Unite și în Europa, în timp ce Karaganov a salutat că Rusia a urcat în sfârșit, chiar dacă cu întârziere, pe scara de escaladare. Argumentele lor se potrivesc, de asemenea, cu elementele vechi ale doctrinei nucleare și ale politicii declarative a Rusiei. După cum au scris Michael Kofman și Anya Fink, descurajarea strategică rusă – folosită în timp de război în scopul „managementului escaladării” care poate avea drept scop încetarea ostilităților în condiții acceptabile pentru Moscova – prevede utilizarea intensă a „semnalizării nucleare” pentru a induce frica. Descurajarea strategică a Rusiei, potrivit lui Kofman și Fink, este holistică prin aceea că cuprinde – pe lângă mijloace politice, militare și diplomatice – „măsuri informaționale” (inclusiv zdrăngănirea sabiei) într-un proces care ia în considerare reacțiile adversarului.
Savantul rus Aleksi Arbatov l-a provocat în batjocură pe Karaganov să „împărtășească secretul despre cum să reducă riscurile escaladării nucleare cu Statul Major rus, care încearcă să rezolve această problemă de multe decenii”.
Restabilirea reputației nucleare coercitive a Rusiei
Dezbaterea Karaganov este, de asemenea, demnă de remarcat, susține autoarea, prin faptul că unii dintre participanții săi au îndemnat conducerea rusă să exploreze mai agresiv treptele intermediare pe scara escaladării. Susținătorii unei astfel de escalade recunosc probabil că declarațiile Rusiei, menite să descurajeze intrarea directă a NATO în războiul din Ucraina și să încetinească sau să prevină sprijinul militar occidental pentru Ucraina, este mai puțin amenințător decât atunci când a început războiul.
Rusia a trecut deja de la cuvinte la fapte. A desfășurat arme nucleare cu rază scurtă de acțiune în Belarus și și-a suspendat participarea la Noul Tratat START.
Ce crede Putin?
În timp ce armata rusă poate experimenta diverse forme de „inducere a fricii”, președintele este cel care decide în cele din urmă cea mai extremă măsură a utilizării nucleare. Privind declarațiile făcute de-a lungul anilor, Putin pare să fi văzut întotdeauna armele nucleare mai degrabă un instrument de descurajare strategică decât ca un instrument de luptă. Afirmația sa din trecut că este „imposibil” să considere armele nucleare „ca un factor în orice potențială agresiune, pentru că… ar însemna probabil sfârșitul civilizației noastre” a trădat un scepticism sănătos față de ideea că utilizarea nucleară limitată este viabilă.
Dar Putin a prezidat și programele de modernizare nucleară axate pe o gamă largă de arme nucleare potrivite nu doar pentru descurajare, ci și pentru situații de luptă regională. El a cultivat o preocupare pentru precedentul american, subliniind în mod repetat că Statele Unite au fost cele care au folosit pentru prima dată arme nucleare la Hiroshima și Nagasaki. Putin pare să fie obsedat de ceea ce consideră el drepturi ale puterii americane. Putin este convins că Rusia are dreptul să imite orice și toate aspectele comportamentului trecut al SUA: dacă Statele Unite pot desfășura arme nucleare pe teritoriile aliaților europeni, atunci Rusia poate face același lucru în Belarus. Dacă Statele Unite se pot retrage din acordurile nucleare, la fel și Rusia. La fel de îngrijorătoare sunt tensiunile mesianice ale unora dintre declarațiile lui Putin pe tema nucleară. În 2018, el a susținut că Rusia va fi forțată să se apere folosind toate mijloacele disponibile dacă însăși existența ei ar fi pusă în joc. El a încheiat întrebând: „De ce ne-am dori o lume fără Rusia?” Într-o altă declarație, Putin a afirmat că rușii „vor merge în rai” în cazul unui război nuclear.
