VIDEO Constantin Șchendra, viceguvernator BNM despre sectorul bancar din Moldova: băncile sunt foarte bine capitalizate

29 Dec. 2021, 09:14
 // Categoria: Interviu // Autor:  MD Bani
29 Dec. 2021, 09:14 // Interviu //  MD Bani

Care este relația dintre Banca Națională a Moldovei și băncile comerciale? Ce au reușit băncile să realizeze în urma reformelor? Unde mai au de lucrat? Care sunt factorii ce au influențat majorarea profitului băncilor în 2021? La aceste întrebări a răspuns viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Constantin Șchendra.

Bani.md: Recent ați preluat funcția de viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei. Care sunt planurile dumneavoastră pe sectoarele pe care le patronați?

Constantin Șchendra: Într-adevăr, de o lună și jumătate exercit atribuțiile de viceguvernator în cadrul Băncii Naționale. Mi-am propus obiective destul de mari, în primul rând mie personal, acestea țin nemijlocit de domeniul de responsabilitate a Băncii Naționale. Cel mai important proiect pe care îl vedem noi în derulare în perioada imediat următoare ține de transferul atribuțiilor de supraveghere și reglementare a pieței asigurărilor și a organizațiilor de creditare nebancară de la Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) la Banca Națională a Moldovei. În conformitate cu legea care a fost adoptată de Parlament, acest transfer de atribuții urmează să aibă loc la 1 iulie 2023. Este un proces destul de complex și pentru a asigura că este unul de succes, acum suntem la etapa de planificare a acestui transfer. Avem deja ședințe și o comunicare destul de bună cu colegii de la CNPF pentru a înțelege exact care sunt procesele pe care le au ei acum, ce anume urmează să fie transferat către Banca Națională, care sunt aplicațiile soft pe care le utilizează colegii, ce trebuie să pregătim noi aici, pe loc, în Banca Națională, astfel încât acest transfer de atribuții să fie unul cât mai eficient și să fie simțit cât mai puțin de participanții pe piață. Un alt obiectiv, pe termen mai lung, ține de domeniul de digitalizare. Pandemia ne-a ajutat, într-un fel, să facem un pas înainte. Atât băncile comerciale, cât și Banca Națională au avansat semnificativ pe partea de digitalizare a proceselor, oricum, acesta este viitorul, cu cât o să mergem înainte, aceste aspecte vor fi din ce în ce mai importante, astfel, este absolut necesar pentru o supraveghere eficientă să avem și instrumente de software care să ne ajute. În ultimul timp a apărut o noțiune nouă „suptech”, vine de la „supervision technology”, care capătă din ce în ce mai multă popularitate în țările din vest. De asemenea, în perioada imediat următoare vom analiza care sunt soluțiile IT utilizate de alți colegi din băncile centrale, să le identificăm și să vedem care dintre ele sunt potrivite pentru a fi implementate la Banca Națională.

Bani.md: Cum a fost anul 2021 pentru sistemul bancar moldovenesc?

Constantin Șchendra: În pofida faptului că băncile au înregistrat rezultate destul de bune cam pe toate domeniile, creșterea de active, a portofoliului de credite, depozite, eu aș zice că, totuși, anul 2021 a continuat să fie unul plin de incertitudini, poate mai puține decât au fost în anul 2020, dar oricum acestea persistă. Băncile au continuat să fie destul de prudente pe partea de creditare, dar, în același timp, au reușit să susțină mediul de afaceri prin acordarea creditelor de dezvoltare ca economia să nu înghețe în perioada aceasta de incertitudine. Și cifrele arată acest lucru, portofoliul de credite în anul 2021 a crescut cu circa 22%. În mare parte, a crescut creditarea persoanelor fizice pe domeniile de credite ipotecare și cele de consum. Bineînțeles că ne-am dori să vedem o creditare mai intensivă a companiilor mici și mijlocii pentru că ele reprezintă motorul economiei, dar aici este nevoie și de implicarea altor actori și din câte cunoaștem sunt deja anumite proiecte în domeniul dat, întreprinse de instituțiile responsabile. 

Bani.md: Creditarea persoanelor fizice practic a explodat. Ce frânează băncile să-și majoreze portofoliul împrumuturilor pentru business?

Constantin Șchendra: Într-adevăr, creditarea persoanelor fizice a crescut semnificativ în anul 2021, la fel, și în 2020 s-a înregistrat o creștere. Băncile dispun de capital și lichidități suficiente pentru a majora portofoliul de credite și pentru persoanele juridice. Părerea mea este că cererea de credite de la agenții economici nu este una foarte mare. Probabil, businessul nu vede, deocamdată, o perspectivă foarte clară de dezvoltare sau nu vine cu proiecte investiționale care ar necesita finanțare din partea băncilor. Dar, actualmente, băncile au capacitatea să ofere aceste credite în cazul în care va exista cerere din partea agenților economici. Ceea ce ține de creditarea persoanelor fizice, în special creditele de consum care ne îngrijorează și pe noi, monitorizăm foarte atent ca practicile de creditare ale băncilor comerciale să fie unele sănătoase. Creșterea acestui subportofoliu trebuie să fie una sustenabilă, băncile trebuie să analizeze foarte bine dacă acele persoane fizice pe care le creditează au capacitatea de a rambursa acești bani, ca să nu ajungem în situația în care populația este supraîndatorată. În acest caz și băncile ar avea de suferit din cauza nerambursării acestor credite. În prezent, lucrăm cu colegii de la CNPF asupra unor reglementări macroprudențiale, care ar veni să amelioreze situația privind creditarea persoanelor fizice pentru a proteja cetățenii noștri de supraîndatorarea respectivă. În scurt timp, urmează ca aceste măsuri macroprudențiale, pe care intenționăm să le implementăm, să fie prezentate și publicului larg, atât pentru bănci, cât și pentru organizațiile de creditare nebancară.

Bani.md: Cum apreciați colaborarea dintre Banca Națională a Moldovei și băncile comerciale?

Constantin Șchendra: Cred că este o colaborare destul de sănătoasă și destul de intensă. De menționat schimbările care au avut loc, reformele din ultimii ani, inclusiv tranziția la Basel III, dar și schimbarea modului în care Banca Națională supraveghează băncile, implementarea procesului SREP de supraveghere a băncilor, care este același proces utilizat de colegii din băncile centrale din Uniunea Europeană. În viziunea mea, comunicarea cu băncile comerciale trebuie să fie una mult mai intensivă. Discuții pe subiecte legate de riscurile pe care le văd băncile, discuții cu privire la așteptările pe care le are Banca Națională în calitate de supraveghetor. Respectiv, avem ședințe pe parcursul anului la diferite niveluri, inclusiv cu conducerea băncilor comerciale, în care discutăm despre rezultatele pentru anul precedent, planurile pe care le au băncile pentru anii viitori, care sunt acele riscuri pe care le văd băncile în a reuși să îndeplinească planurile pe care și le-au propus. În general, comunicarea cu băncile comerciale este una eficientă.

Bani.md: În societate se creează impresia că Banca Națională a Moldovei conduce băncile comerciale, deși rolul BNM este de supraveghere. Puteți să oferiți mai multe clarificări la acest capitol?

Constantin Șchendra: „Legea prevede expres care este mandatul Băncii Naționale a Moldovei. Cu siguranță nu este de a conduce băncile. Băncile sunt societăți pe acțiuni, independente care activează la fel ca oricare alt business în funcție de obiectivele pe care și le propun. În același timp, este un domeniu foarte specific, vorbim despre bănci care au funcții foarte importante, inclusiv intermedierea financiară, de ele depinde, într-o mare măsură, activitatea economică. Cetățenii Republicii Moldova își păstrează acolo economiile. În cazul în care o bancă nu-și îndeplinește atribuțiile sau nu activează în conformitate cu legislația, riscurile ar fi destul de mari. BNM stabilește regulile de joc și urmărește ca cerințele legale să fie respectate de bănci cu scopul de a diminua riscurile atât pentru cetățeni de a pierde bani în cazul unui default al băncii, cât și pentru agenții economici care activează și își păstrează banii în băncile comerciale. Or, aceasta se reduce la supravegherea băncilor și nu la luarea deciziilor de business. Deciziile de business le iau băncile comerciale și organele de conducere ale acestora.

Bani.md: Detaliați, vă rog, care este rolul BNM în acest proces și care este cel al băncilor comerciale. 

Constantin Șchendra: Rolul Băncii Naționale este de a reglementa activitatea bancară. În acest proces BNM stabilește reguli foarte clare în care trebuie să se încadreze activitatea băncilor comerciale. În special este vorba de aspecte care țin de stabilitatea financiară a sectorului, dar și a fiecărei bănci în parte. Banca Națională stabilește cerințe prudențiale, cerințe față de capital, față de lichiditate, stabilește anumite practici sau cerințe față de guvernarea corporativă care trebuie să existe în băncile comerciale. La rândul lor, băncile comerciale, ca și orice altă societate comercială, au obiectivul primar de a face profit, doar că responsabilitatea acestora este mult mai mare decât a unui SRL sau a oricărei societăți pe acțiuni pentru că gestionează banii populației și aici trebuie să existe un nivel de prudență maxim, pentru că și responsabilitățile sunt foarte mari.

Bani.md: În opinia dumneavoastră, care este cel mai important lucru pe care l-au realizat băncile în urma reformelor?

Constantin Șchendra: Perioada de reforme a fost una destul de complicată pentru bănci. S-au făcut schimbări foarte mari într-un timp destul de restrâns. Și aici trebuie să menționăm că băncile, într-adevăr, au depus un efort foarte mare pentru a se adapta cerințelor Băncii Naționale, care a făcut această transpunere a prevederilor Basel III. Cele mai importante realizări, aș zice eu, au putut fi observate în perioada crizei pandemice actuale. Băncile au intrat în această criză foarte bine pregătite și vedem, de fapt, că în timpul crizei băncile nu au avut pierderi majore comparativ cu crizele precedente când au fost înregistrate pierderi semnificative, unele chiar au falimentat. Un alt rezultat important al  băncilor este îmbunătățirea considerabilă a guvernanței corporative. Aici cerințele Băncii Naționale au fost semnificativ înăsprite. Cerințele foarte importante pentru funcțiile de control intern a tot ceea ce înseamnă riscuri, conformitate și audit intern, inclusiv independența acestor funcții, sunt aspecte la care băncile au lucrat și lucrează în continuare. Este și un obiectiv al Băncii Naționale de a monitoriza atent acest domeniu.

Bani.md: Ce ar mai trebui să facă băncile în 2022?

Constantin Șchendra: Consider că băncile ar trebui să fie în continuare extrem de circumspecte în tot ceea ce înseamnă riscul de credit. Pandemia încă nu a trecut, riscurile asociate acesteia încă persistă. Băncile ar trebui să aibă o abordare prudentă față de riscurile de credit, să analizeze foarte atent și să aibă o comunicare eficientă cu clienții lor pentru a putea identifica într-o etapă timpurie acele riscuri care pot surveni și să le gestioneze corespunzător. De asemenea, anul următor va fi primul an când băncile vor prezenta Băncii Naționale rapoartele ILAP, rapoarte privind aspecte legate de lichiditatea băncilor, în contextul transpunerii normelor europene și îmbunătățirii procedurilor de guvernanță corporativă din cadrul băncilor.

Bani.md: Numiți cei mai importanți factori care au impulsionat majorarea profitului băncilor în anul 2021, pe fundalul economiei în ascensiune.

Constantin Șchendra: Într-adevăr, în 2021 băncile au înregistrat o creștere a profitului, în special dacă comparăm cu situația din anul 2020. Si aceasta este legată, în mare parte, de creșterea veniturilor din dobânzi și a veniturilor din comisioane. Creșterea  veniturilor din dobânzi este corelată și cu creșterea considerabilă a portofoliului de credite care a generat, corespunzător, venituri din dobânzi mai mari. În același timp, aș vrea să menționez că dobânzile la credite în anul 2020-2021 au înregistrat cele mai mici valori din istoria Republicii Moldova. Cu toate acestea, creșterea portofoliului de credite a permis băncilor să înregistreze majorări ale veniturilor din dobânzi. De asemenea, au fost înregistrate majorări ale veniturilor din comisioane. Și aici este important de menționat că anul 2020 a avut un impact semnificativ asupra numărului de tranzacții pe care cetățenii Republicii Moldova și businessurile le-au efectuat prin intermediul băncilor comerciale. Așadar, a sporit foarte mult numărul tranzacțiilor în domeniul digital și acesta a fost un impuls pozitiv, din punctul meu de vedere, atât pentru sistemul bancar, cât și pentru economia țării. În 2020, băncile vedeau riscuri sporite în ceea ce privește creditele neperformante. Astfel, băncile și-au creat provizioane mai mari în 2020. Aceste riscuri nu s-au materializat în 2021 și băncile au făcut stornări de provizioane, care, au avut impact și asupra profitabilității acestora.

Bani.md: Cât de puternice sunt băncile din Republica Moldova la momentul actual?

Constantin Șchendra: Consider că, actualmente, băncile sunt foarte bine capitalizate. Indicatorii de lichiditate, la fel, sunt mult peste cerința minimă a Băncii Naționale. Acest fapt se datorează, inclusiv, reformelor și abordărilor pe care le-a avut Banca Națională în ultimii ani., Așadar, anticipând riscurile semnificative create de pandemie, Banca Națională a venit cu recomandarea către băncile comerciale de abținere de la plata dividendelor. Astfel, în 2020, nicio bancă nu a achitat dividende către acționarii săi. În 2021, în primăvară, câteva bănci au achitat dividende, doar că BNM a intervenit cu o plafonare a acestor plăți. Au fost analizate situațiile individuale în fiecare bancă, au fost efectuate testări la stres pentru a vedea care este gradul de reziliență a băncilor, iar plata dividendelor a fost limitată în funcție de rezultatele obținute.

Bani.md: Recent, guvernatorul Băncii Naționale a declarat, în cadrul Zilei Pieței de Capital din Republica Moldova, organizate la sediul bursei de valori din Londra, că băncile moldovenești sunt deținute aproximativ 90% de investitori străini. În opinia dumneavoastră, este bun acest lucru sau nu?

Constantin Șchendra: Eu cred că este un lucru bun faptul că reformele întreprinse de Banca Națională, inclusiv exercițiul de transparentizare a sectorului bancar, care a fost efectuat în ultimii câțiva ani, inclusiv în cadrul programului cu Fondul Monetar Internațional, au dat rezultate. Sectorul bancar arată diferit față de cum arăta în anii 2014 – 2015.Avem acționari care sunt cunoscuți, din Uniunea Europeană, care vin cu know-how și cu practici bune din vest și eu cred că este un lucru pozitiv. De fapt, transparentizarea acționariatului a fost, probabil, cel mai important lucru pe care a reușit să-l facă Banca Națională, deoarece, astfel,  sunt excluse riscurile majore pentru sectorul bancar. Atunci când avem acționari transparenți, bine intenționați, riscurile pentru sector și pentru țară scad semnificativ, pentru că acești acționari o să numească în consiliile băncii oameni integri și oameni care au drept obiectiv de a face business, dar nu fraude. Respectiv, acei membri ai consiliilor băncii vor numi la rândul lor în organul executiv persoane integre, profesioniste care au intenții bune și nobile și nu cum s-a întâmplat într-un timp nu atât de îndepărtat.

 Bani.md: Suntem la finalul anului 2021, care ar fi principalele măsuri pe care urmează BNM să le implementeze în 2022 pe segmentul supravegherii bancare?

Constantin Șchendra: Banca Națională publică, în fiecare an, prioritățile de supraveghere bancară. Sunt informații publice pentru toți cetățenii, pentru bănci, urmează să le publicăm și în acest an. Aceste priorități derivă din riscurile pe care le identificăm. Există un proces întreg de analiză și estimare a acestor riscuri. După cum am spus, riscul de credit fiind în continuare unul major, Banca Națională va acorda o atenție sporită acestui domeniu, în special faptului ca băncile să-și recunoască în mod corect și în strictă conformitate cu cerințele legale pierderile anticipate. Un alt aspect important pe care urmează să ne axăm ține de guvernanța corporativă și anume funcțiile de control intern. Acestea sunt, din perspectiva noastră, foarte importante – independența lor, modul în care ele lucrează, conlucrează cu organele de conducere ale băncii. De asemenea, domeniul de „cyber security” (securitate informațională), ținând cont de faptul că majoritatea băncilor au avansat semnificativ în acest domeniu.

11 Apr. 2026, 11:53
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Apr. 2026, 11:53 // Actual //  bani.md

Doamnelor, domnilor, stimați cititori,

Cadoul meu de Paști este o nuvelă, prima pe care o public aici. V-o ofer cu bucurie, ca pe un ou de Paști; înăuntru îi veți descoperi pe Stelu și pe Mia, doi oameni pe care lumea i-a lepădat și care vor deveni, asa cum veti vedea, personajele unui mesaj de Înviere.

Și totuși, din viețile lor atât de pământene, atât de bătute de ploaie, se naște ceva ce nici ei nu înțeleg pe deplin.

Ar putea fi oricare dintre noi. Poate chiar sunt.

Sărbători binecuvântate!

Stelu număra stropii de ploaie de pe geamul tramvaiului, fascinat de traiectoriile lor.

Nu era nebun chiar dacă mintea îi rătăcea, număra pentru că altfel nu știa unde se termină el și unde începe restul lumii și granița asta, oricât de subțire, trebuia păzită.

Stropul unu se unea cu stropul doi și din ele se năștea al treilea, mai greu, mai hotărât, alunecând spre marginea geamului cu viteza unui adevăr pe care nimeni altcineva în tramvaiul acesta nu îl vedea.

Unu, unu, doi, trei, cinci, opt, treisprezece.

Fibonacci a descoperit șirul acesta în secolul al treisprezecelea și l-a botezat cu numele lui. Dumnezeu insă l-a folosit cu mult înaintea matematicianului, în spirala melcului, în petalele florilor, în coastele omului. Stelu, mai cu moț, îi gasise taina si în ploaie. Si aflase despre aceste numere magice înaintea oricui din acest vagon, dar “știutul” nu îl ajutase niciodată cu nimic concret în afară de faptul că îi dădea un motiv să privească stropii de pe geam în loc să privească oamenii.Ei erau complicați, ploaia nu!

Stropii se prelingeau pe geam precum oamenii pe care îi întâlnise în viața lui. Mai întâi bunicii, lenți, siguri pe ei, lăsând o dâră lungă și clară, de oameni care știau unde merg și care nu se grăbeau tocmai pentru că destinația le era cunoscută. Apoi părinții, mai grăbiți, deviind ușor spre stânga cum deviaseră și ei spre alte vieți, spre alte orașe, spre alte povești în care Stelu apărea doar ca personaj secundar. Apoi nevasta, cu dâra ei scurtă și bruscă, care se oprise dintr-odată în mijlocul geamului fără să ajungă nicăieri. Exact ca în viață! Și uite și elevii, mulți, mici, dispersați în toate direcțiile așa cum se împrăștie copiii când sună clopoțelul. Directorul, cel care l-a anunțat că e dat afară din învățământ pentru “comportament inadecvat” e o singură linie dreaptă, verticală, care tăiase totul în cale și apoi dispăruse.

Și uite-i acum pe toți, bunici, părinți, nevastă, elevi, director, alunecând împreună spre marginea de jos a geamului, acolo de unde nu se mai întoarce nimeni.

Pe obrajii lui cineva își făcuse de cap.

Un pictor nebun sau poate vreo ursitoare amăgită de vreun șarlatan de cartier, cineva îi tatuase natural irizații vineții, roz și chiar albastre, fără ac și fără cerneală. Să porți pe obraji un albastru ca de Voroneț e semn divin, asta o știe oricine a văzut mănăstirea și a înțeles că acea culoare n-a ieșit din mâna omului. Numai că la Stelu irizațiile astea erau ale pământului, nu ale cerului. Via bunicului din Ostrov intrase în el încă din adolescență și refuzase să mai iasă. Rămăsese acolo, în obraz, fidelă, cum rămâne pământul bun în omul care l-a iubit fără să ceară nimic înapoi.

Treizeci de ani îl băuse Stelu pe Dumnezeu. Și Dumnezeu, ca orice iubit adevărat care nu pleacă chiar dacă îl alungi, îi pictase pe obraji ce iubea Stelu mai mult; sângele Domnului. Licoarea care fusese strugure și devenise vin, și devenise rugăciune și devenise chin, și devenise apoi, după treizeci de ani și vreo două case, tot ce mai rămăsese din el.

Acum nu mai bea. Trupul îi știa pe amândoi, si pe cel care băuse și pe cel care renunțase, și uneori cei doi se certau noaptea, când nu era nimeni care să îi despartă.

Din buzunarul hainei ieșea colțul unei hârtii. Și pe hârtie, cu același pix cu care nota numerele, scria mereu același lucru: REZOLV PROBLEME!

Orice problemă! Gratis!

Nu cerșea. Asta era esențial. Nu întindea palma, nu invoca nici copii bolnavi, inundații sau neveste plecate, deși nevasta plecase, dar asta era altă problemă și o rezolvase după metoda lui, o transformase în număr și o lăsase să alunece pe geam. Acum oferea un serviciu. Oamenii au probleme, toți avem; de bani, de sănătate, de acoperișuri, de copii plecați, de inima albastră și de Dumnezeu absent. El le asculta și le rezolva. Nu pe toate. Dar mai multe decât credeau ei că pot fi rezolvate. Și nu pentru bani, deși dacă îi dădeau nu refuza, ci pentru că altfel numerele din cap nu aveau unde să se ducă și îl dureau fizic, ca un dinte stricat pe care nu îl poți ignora. Păi, tu stii cum e să-ti joace numerele-n cap? Vârsta, banii, copiii, amorul, taxele și impozitele, toate astea sunt numere. Chiar si sexul, tot despre numere e!

Tramvaiul scârțâi la o curbă și Stelu văzu că intrase în cartierul Meseriilor.

Străzile se îngustau, firmele luminoase se schimbau. Lumina felinarelor devenea mai rară și mai galbenă, e lumină d-aia care nu vrea să vadă prea mult primprejur. Știa cartierul. Venea de câteva ori pe săptămână la restaurantul meseriașilor.” La Matache” îi zicea toată lumea, deși Matache murise acu’ doișpe ani și altul ii luase locul, dar numele îi rămăsese așa cum rămân împietrite cârciumile care au văzut destule ca să nu mai aibă nevoie să se schimbe.

Acolo își făcea veacul pentru că acolo oamenii aveau probleme cu banii și cu frica. Si problemele concrete cu bani și cu frică sunt cele mai ușor de rezolvat dacă știi să numeri. Meseriașii îl lăsau în pace, nu îl iubeau, nu îl invitau, dar îl tolerau asa cum tolerezi un câine de cartier care nu mușcă și nici nu latră prea tare.

Coborî din tramvai.

Ploaia îl primi fără ceremonie. Era Vinerea Mare și parcă mai mulți păcătoși erau la cârciumă decât la biserică. Nu că ar fi vreo acuză, oamenii au motivele lor și Dumnezeu le știe pe toate, ci pentru că explică de ce restaurantul La Matache era plin în seara aceea și de ce clopotele băteau în gol undeva în dealul de deasupra cartierului, fără să audă nimeni cu adevărat. Meseriașii veniseră pentru că Vinerea Mare e zi în care stai cu “ai tăi”, iar pentru ei “ai lor” erau cei de la masă, nu cei de la altar. Stelu venise pentru că La Matache era singurul loc din cartier unde era primit cu numerele lui cu tot și cu mintea ciorchine încă atârnată în viile Ostrovului.

Înăuntru La Matache mirosea a fasole fiartă și a lumânări, a vin vărsat, de butoi, și a oameni care muncesc cu mâinile și care nu se scuză pentru asta. Pe mese ardeau lumânări de priveghi, cică Vinerea Mare cere asta, lumânare și tăcere, și amintirea că ceva măreț s-a întâmplat azi, dar cu două mii de ani în urmă, chiar dacă nimeni dintre meseriașii ăștia nu mai știe exact ce. Lumina le cădea oblic pe fețe, jumătăți luminate, jumătăți în întuneric, nimeni întreg, nimeni complet ascuns, parcă sacrul nu mai cobora din cer, ci ieșea direct din oameni.

Habar n-aveau meseriașii că lumina aceea oblică, joasă, lovind obrazul pe jumătate și lăsând cealaltă jumătate în întuneric era celebrul clar-obscur al unui maestru italian care îl descoperise cu patru sute de ani în urmă și pe care îl pusese în tablourile lui cu îngeri și cu desfrânate. Și nici nu știau că sacrul nu coboară din cer în lumină albă și uniformă, ci iese din întuneric, că apare exact acolo unde nu te aștepți, pe jumătatea de față a unui om obișnuit, pe mâinile unui meseriaș, pe obrazul unei femei pe care lumea o socotește pierdută. Mâinile pe care maestrul le picta erau mâini de oameni ai străzii, bătătorite, imperfecte, cu unghii negre de muncă. Si poate tocmai de aceea erau mâini divine.

Stelu intră și se așeză în colțul lui, colțul acela din stânga, de unde vedea toată sala fără să fie văzut. Comandă un ceai și scoase hârtiile.

La masa din mijloc, un bărbat lat în umeri, cu mâini ca două lopeți, ridică ochii spre el și întoarse capul. Îl știa. Îl mai văzuse de câteva ori.

Dar în seara asta, mai era altcineva la masă, un necunoscut.

Un bărbat gras, cu cravată, cu degetele pline de inele care nu se potriveau cu nici o meserie concretă. Îl văzuse pe Stelu din prima secundă și îl citise imediat; “un nimeni, un atârnător, un om de dat afară când deranjează”, probabil că așa a gândit.

– Auzi, mă, tu rezolvi probleme, huh? Ți s-a dus buhul!

Stelu ridică ochii de pe hârtii.

– Rezolv, da!

– Ia, mă, atunci rezolvă și asta. Bărbatul cu inele scoase un telefon și îl puse pe masă.

– Nevastă-mea zice că am cheltuit mai mult decât am câștigat luna asta. Eu zic că nu. Cine are, mă, dreptate?

Stelu luă telefonul. Privi numerele. Număra deja înainte să fi terminat de privit.

– Nevastă-ta! spuse după un minut.

Tăcere.

– Ce? Păi, cum așa?

– Nevastă-ta are dreptate. Ai cheltuit cu trei sute douăzeci de lei mai mult decât ai câștigat. Dacă vrei să-ti arăt unde, îți arăt.

Bărbatul cu inele se înroși. Nu frumos, nu dramatic! Se înroși urât, de la gât în sus, cum se înroșesc oamenii când adevărul îi prinde cu martori.

– Du-te, bă, de-aici! Auzi, rezolva el probleme! spuse. Și chemă chelnerul, nervos.

– Scoate-l afară pe ăsta, că ne incurcă!

Stelu strânse hârtiile metodic, fiecare la locul ei. Se ridică.

Și atunci simți nu furie, nu umilință, ci ceva mai rău decât amândouă. Irizațiile vineții de pe obraji, albastrul acela de Voroneț, podgoriile bunicului, simți cum se strâng, se închid, se transformă în ceva uscat și mort, ca via după îngheț. Ca și cum singurul loc din lume în care Stelu mai era “cineva” tocmai murise în el.

Chelnerul era tânăr și îi era frică de bărbatul cu inele mai mult decât îi era milă de Stelu. Veni la masă și spuse, fără să îl privească:

– Vă rog frumos!

Se ridică. Nu spuse nimic. Numărul era corect, nevastă-sa avea dreptate și asta rămânea adevărat indiferent ce credea “inelatul”.

Ieși.

Ploaia îl primi fără să îl întrebe nimic. Se opri și privi înapoi spre geamul restaurantului.

Înăuntru, lumânările ardeau. O femeie cu părul strâns turna vin, gestul acela rotund, vechi, vinul roșu devenind aproape negru în lumina lumânării. Inelatul râdea în gura mare.

Stelu întoarse spatele și atunci o văzu pe Mia.

Stătea la câțiva metri, cu spatele la zidul de lângă restaurant, și nu se mișca. Nu se ferea de ploaie, fie se obișnuise, fie nu mai conta.

Nu era frumoasă în nici un fel pe care lumea să îl fi votat.

Corpul ei era o adunătură de compromisuri pe care natura le făcuse fără să o consulte, șolduri prea late, umeri prea strâmți, picioare care nu se hotărâseră exact cum să se așeze sub greutatea ei. Un corp care părea că a fost început de cineva și terminat de altcineva

Doar sânii erau armonioși!

Păreau opera unui al treilea care știuse exact ce face. Drepți, egali, cu o greutate care sfida discret legile fizicii, parcă aveau arcuri înăuntru, cum spuneau clienții, deși nici unul nu găsise vreodată cuvintele exacte și toți ajungeau la metafore mecanice pentru că altfel nu știau cum să descrie alcătuirea care ținea de cu totul altceva decât de fizica.

Mia Țâțe Drepte era numele de scenă al unei nefericite despre care toți clienții spuneau că aduce fericire si ușurare chiar și în câteva secunde.

Mia habar nu avea ce le oferea cu adevărat.

Știa că trupul ei singur nu ar fi explicat nimic. Știa că bărbații care-i treceau muntele nu veneau pentru ce credeau ei că vin, pentru zbânț. Ci veneau pentru că purtau înăuntru un înger captiv, câte o rușine sau o frică, sau o singurătate atât de veche că devenise parte din ei și nu o mai simțeau decât noaptea. Veneau la ea și acel ceva ieșea în câteva minute, o oră, și plecau mai ușori, nu mai buni, nu transformați, doar mai ușori, cum ești mai ușor după ce plângi chiar dacă nu știi de ce ai plâns.

De aceea, pe toți ușurații ea îi numea îngeri.

Nu din naivitate. Nu din povestea frumoasă pe care și-o spune omul ca să doarmă noaptea. Nu, ci pentru că înțelesese ceva pe care nu putea să îl formuleze dar îl simțea în fiecare dintre ei, că sunt slabi, că sunt nefericiți, că sunt singuri în feluri pe care soțiile lor nu le văd și prietenii lor nu le aud. Că sunt, în fond, exact ca ea. Exact ca Mia. Cu singura diferență că ea nu îi umilea. Nu îi judeca. Nu îi compătimea. Îi primea. Și primirea asta, simplă, caldă, fără condiții, asta elibera îngerul din ei, îngerul acela mic și speriat pe care îl purtau închis de ani și care nu știuse până atunci că poate ieși.

Credea în Dumnezeu cu simplitatea cu care credea în ploaie. Fără teologie, fără îndoială, fără nevoie de dovezi. Dumnezeu era acolo cum era și ploaia uneori; deranja, dar era.

Acum stătea în ploaie cu un carnețel mic în mână și cu frica în stomac. Frica aceea precisă, cu adresă și orar, a omului care știe că vine cineva și că sosirea aceea nu e bună. Peștele îi spusese că a furat. Că banii nu se adunau. Că va veni să îi explice cum nu se fură de la el.

Peștele nu era înger. Asta o știa sigur.

– Rezolv probleme, spuse o voce lângă ea.

Întoarse capul.

Mia privi hârtia. Privi obrajii, privi ochii unui om care a văzut destule ca să nu se mai mire de nimic și tocmai de aceea vede tot.

– Chiar orice? întrebă.

– Orice care se poate număra!

Ea deschise carnețelul și i-l întinse.

Stelu luă carnețelul și sfredeli numerele.Ochii lui alunecau pe cifre cum aleargă degetele unui orb pe o față cunoscută, găsind singuri adevărul ascuns în adunare și scădere.

– Ai câștigat două sute de lei mai mult decât scrie el, spuse după treizeci de secunde.

– Nu tu ai furat! El a numărat greșit sau a vrut să numere greșit. Nu e același lucru, dar rezultatul e același pentru tine.

Mia îl privi lung.

– Poți să scrii asta? Să am pe hârtie?

– Pot!

Se întoarseră amândoi spre geamul restaurantului, fără să se înțeleagă, ca și cum geamul acela era singurul birou disponibil pe strada aia. Stelu scoase pixul și scrise pe spatele uneia dintre hârtiile lui, cu geamul ca suport, cu stropii de ploaie alunecând între mâna lui și lumânările dinăuntru.

– Știi că niciun număr nu există singur?” spuse Stelu, fără să ridice pixul de pe hârtie.

– Stii că fiecare e suma celor două dinaintea lui. Fără ele, noul numar nu există. Apare din ele și dispare în cele care vin după.

Stelu termină de scris și privi hârtia o clipă. Afară ploaia cădea în același șir vechi, neschimbat.

– Soțul meu m-a jucat la cărți,spuse Mia deodată. Ca și cum hârtia cu numerele corecte îi dăduse voie, în sfârșit, să spună și ce nu se putea număra.

– Și a pierdut! La Matache, acum trei ani. A jucat toată noaptea și când n-a mai avut nimic, a pus și ce n-avea. M-a pus și pe mine.

Stelu privi spre geam. Înăuntru, la masa lui, “inelatul” își lua altă porție de râs.

– Acum el e stăpanul meu, spuse Mia.

Stelu privi spre geam. Același bărbat, același râs, același inelat!

Ploaia cădea, Mia a continuat:

– Al meu a murit la o lună după. De inimă sau de rușine. Nu știu care a venit prima.

– Și tu? intrebă Stelu.

– Eu am zis că plătesc datoria!

Pauză.

– Dar el tot adaugă. Câte ceva în fiecare lună , o dobândă, o penalizare, ceva. Ca să nu se termine niciodată.

– Și plătești!

Nu era întrebare. Era constatare.

-Trupul îl ia el, spuse Mia simplu, sufletul e al meu.

Stelu puse pixul în buzunar. Număra involuntar, datoria, anii, suma. Dar suma nu se închidea. Era un număr acolo care nu intra în nici un șir, care nu asculta de nici o regulă.

Era pentru prima oară când Fibonacci îl lăsase singur.

Si prima dată când a înțeles de ce fusese dat afară în seara aceea.

Stelu privi spre geamul restaurantului. Înăuntru, patronul de la Matache stătea la masa lui cu paharul plin. Îngerii Miei beau la mesele lor. Ea plătea afară în ploaie o datorie care nu fusese a ei.

Nu spuse nimic. Nu era nimic mai adevărat decât tăcerea aceea, era singurul răspuns corect.

Mia scoase din buzunar o bucată de pâine învelită într-o hârtie. O rupse în două și îi întinse lui jumătate.

Stelu luă pâinea. Mâncă.

Mia ridică sticla și bău un strop mic, cu ochii închiși și fața spre ploaie, ca într-o rugăciune pe care nu o știa pe dinafară dar pe care o simțea pe dinăuntru de când se știa.

Ieșiră.

La colțul străzii Mia se opri și ii întinse sticla fără să spună nimic. El o luă. Bău un strop, primul după mult timp. Atât de mic încât trupul nici nu apucă să îl recunoască.

Mia plecă spre noaptea ei.

Stelu puse sticla jos, lângă zid, cu grijă.

Porni si el spre stația de tramvai.

Clopotul bătea undeva în deal, prin ploaie.

Și atunci a inteles. Nu din cărți, nu din numere, ci din tăcerea aceea de lângă geam. Că există o singură datorie pe care n-o poți număra și n-o poți refuza, datoria altuia plătită cu trupul tău. Că asta făcuse Mia. Că asta făcuse, cu două mii de ani înaintea ei, Altcineva.

Că asta e Învierea.

Unu, unu, doi, trei, cinci.

Șirul nu se termina niciodată. Din jertfă ieșea viață, din viață alt număr, și din acela altul, înainte, mereu înainte, exact cum știuse Dumnezeu înaintea lui Fibonacci și cum știuse Fibonacci înaintea lui Stelu.

Și cum știuse Mia înaintea tuturor.

SERGIU TOADER | București, România