VIDEO, DOC Situație mai complicată la Giurgiulești. Ultimele informații ale vameșilor despre camioanele de la vamă

20 Iun. 2022, 13:06
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
20 Iun. 2022, 13:06 // Actual //  MD Bani

Deși rândurile s-au micșorat, iar camioanele petrec mai puțin timp în rând la vamă, la Giurgiulești se mai atestă flux sporit. Conform informațiilor Poliției de Frontieră, în dimineața zilei de 20 iunie în zona neutră se aflau 75 de TIRuri, iar în cea de control vamal – 23.

Documentul publicat mai arată că 12 vehicule de mare tonaj se aflau în zona de control de la Leușeni. La Sculeni erau 10 camioane în zona de control vamal și patru – în zona neutră.

Șeful AITA, Iulian Postică, preciza și săptămâna trecută pentru Realitatea că la punctele vamale de la sud există încă probleme, însă situația s-a ameliorat comparativ cu săptămânile precedente. „Confirm că rândurile de 10 kilometri de la Leușeni practic dispăruse, pentru că s-au început controalele mixte comune. Se simte impact pozitiv. Important este să fie menținut și să devină permanent”, declara el.

Grupul de presă Realitatea a relatat în ultimele săptămâni despre problema pe care o întâmpină transportatorii la hotarele țării, fiind nevoiți să aștepte chiar și cinci zile pentru a trece procedurile de control vamal.  Autoritățile române confirmau că au probleme de infrastructură și nu le pot soluționa peste noapte, iar Chișinăul a propus implementarea unui proiect de vămuire comună.

Colegii noștri au reușit să surprindă rândurile kilometrice din apropiere de Leușeni. În același timp, localnicii susțineau că din cauza mașinilor de mare tonaj care tranzitează localitatea infrastructura locală este pusă în pericol.

Subiectul a ajuns și în vizorul presei de peste Prut, iar prim-miniștrii Ciucă și Gavrilița l-au discutat și au convenit asupra vămuirii comune. Procesul a început pe 14 iunie, iar până atunci autoritățile din Moldova au anunțat că acordă șoferilor de camioane ajutor psihologic, medical și creează spații unde aceste își pot satisface necesitățile de igienă și alimentație.

08 Sept. 2026, 16:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Sept. 2026, 16:26 // Actual //  Ursu Victor

Rezultatele PISA 2025 arată decalaje în sistemul educațional din Republica Moldova. Astfel, mai mult de jumătate dintre elevi nu ating nivelul minim de competențe la matematică și citire, iar la științe situația este doar puțin mai bună. Cele mai mari diferențe apar între elevii din orașe și cei din sate, precum și între instituțiile mari și școlile cu puțini elevi.

Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, la științe, elevii din mediul urban au acumulat în medie 447 de puncte, în timp ce elevii din mediul rural au obținut 391 de puncte.

Decalajele sunt și la celelalte discipline evaluate. Diferența dintre elevii din mediul urban și rural este de 51 de puncte la matematică și de 55 de puncte la citire.

Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a explicat că punctajele PISA sunt calculate pe o scară internațională și nu pot fi comparate direct cu sistemul de note de la 1 la 10. Aproximativ 20 de puncte PISA corespund unui an de studii.

Astfel, diferența dintre performanțele elevilor din orașe și cele ale elevilor din sate echivalează, estimativ, cu un decalaj de aproximativ 2,5–2,8 ani de școlarizare.

Diferențe și mai mari sunt înregistrate în funcție de dimensiunea instituției de învățământ. La toate cele trei domenii evaluate, elevii din școlile mari au obținut, în medie, cu 60–65 de puncte mai mult decât cei din instituțiile mici.

La științe, 58,6% dintre elevii din școlile mici nu ating nivelul de bază, comparativ cu doar 28% dintre elevii din instituțiile mari.

La matematică, proporția celor care nu ating nivelul minim este de 68% în școlile mici, față de 37,4% în cele mari. La citire, diferența este de 65% față de 32,3%.

Rezultatele PISA arată și o influență a situației socio-economice asupra performanțelor școlare. La științe, diferența dintre elevii din familii avantajate și cei din medii socio-economice vulnerabile ajunge la 85 de puncte, echivalentul a peste patru ani de studii.

La matematică, decalajul este de 78 de puncte, iar la citire de 75 de puncte.