VIDEO, FOTO Excepţionalele produse SiberiaLine – acum accesibile şi consumatorilor din Moldova

27 Dec. 2021, 08:29
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
27 Dec. 2021, 08:29 // Actual //  MD Bani

Pomuşoarele, ciupercile, nucile de cedru şi plantele medicinale siberiene sunt cunoscute în întreaga lume datorită calităţilor lor gustative, dar şi efectelor medicinale pe care le au. Faima acestora se datorează condiţiilor nemaiîntâlnite nicăieri în lume în care cresc în îndepărtata Siberie. Din pomuşoare, ciuperci, nuci de cedru şi plante medicinale siberiene sunt produse: nectar, sucuri, ceaiuri, siropuri, gemuri, sosuri, lapte şi dulceaţă de o calitate deosebită, iar specialiştii în materie le recomandă tuturor celor ce ţin la sănătatea lor.

Până recent, consumatorii din Republica Moldova puteau să se bucure de respectivele produse doar fiind peste hotare sau dacă le aduceau în ţară cu vreo ocazie. Mai nou însă aceste produse excepţionale au ajuns şi pe piaţa autohtonă. Comercializate sub brandul SiberiaLine, ele pot fi comandate pe foodstore.md şi găsite în astfel de magazine ca: George Standard, Pegas, Rogob, Atlantis, Hippocrates, WKI Poke Bowl, Londons Streald House, Sport Park și FoodStore.md.

Astfel, pentru consumatorii din Moldova a devenit o realitate să poată procura oricând îşi doresc lapte de cedru, nectar de caprifoi şi nectar de cătină din seria „BioNergy”, nectar din seria „Dikaia Iagoda”, morse natural concentrat din seria „Sibirskaia Iagoda”, nectar şi sucuri „CABA”, dar şi nectarul din seria „Мир Здоровья”.

De asemenea, acum consumatorii din Moldova au pot procura renumitul „Ivan ceai BioNergy” atât de frunze, cât şi în pacheţele.

Sortimentul SiberiaLine mai include pomuşoare zaharate, dulceaţă din seria „Sibirskaia Iagoda”, dulceaţă din con de brad, gem din seria „CABA” şi siropuri din seria „BioNergy”, pastă de tomate, precum şi renumitele sosuri din seriile „Sibirskaia Iagoda” şi „CABA”.

Recent lansate pe piaţa autohtonă, produsele SiberiaLine se bucură de mare căutare şi de aprecierea tuturor celor ce pun preţ pe calitate şi sănătate. Alătură-te şi tu marii familii a celor ce apreciază produsele SiberiaLine! Pune accent pe calitate şi sănătate!

P.

20 Sept. 2026, 09:49
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Sept. 2026, 09:49 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Băncile din Republica Moldova au acordat în luna august 2026 credite noi în valoare totală de 7,24 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei. Aproape două treimi din finanțări, 64,4%, au fost contractate de mediul de afaceri, iar 35,6% au revenit persoanelor fizice.

Raportat la volumul total, companiile și persoanele care desfășoară activități economice au atras aproximativ 4,66 miliarde de lei, în timp ce populația a contractat credite de circa 2,58 miliarde de lei.

Cea mai importantă categorie din sectorul de afaceri este cea a societăților comerciale nefinanciare. Acestea au contractat în august credite noi în lei în valoare de 2,359 miliarde de lei, la o rată nominală medie a dobânzii de 8,58%. În valută, volumul împrumuturilor a ajuns la 1,617 miliarde de lei, iar dobânda medie a fost de 5,02%.

Instituțiile din mediul financiar nebancar au accesat credite de 320 milioane de lei în moneda națională, la o dobândă medie de 8,32%, și echivalentul a 107 milioane de lei în valută, la o rată de 5,55%.

În cazul persoanelor fizice care practică activitate economică, creditele noi în lei au însumat 75 milioane de lei, la o dobândă medie de 9,41%. Creditele în valută au fost de aproximativ 2 milioane de lei, cu o rată nominală de 6,01%.

Pe segmentul populației, creditele de consum au rămas cele mai importante ca volum. În august, persoanele fizice au contractat asemenea împrumuturi în lei de 1,572 miliarde de lei, la o dobândă medie de 10,96%.

Creditele imobiliare noi au însumat 975 milioane de lei, iar rata nominală medie a dobânzii a fost de 8,07%.

Datele BNM arată că, în structura creditelor de consum și imobiliare acordate în lei, cea mai mare pondere au avut-o împrumuturile de consum cu maturitatea între doi și cinci ani. Acestea au totalizat 1,403 miliarde de lei și au fost acordate la o dobândă medie de 10,88%.

Creditele de consum cu termen de până la 12 luni au însumat 58 milioane de lei, la o rată medie de 11,25%, iar cele cu maturitatea între unu și doi ani au ajuns la 84 milioane de lei, cu o dobândă de 10,82%.

Cele mai scumpe au fost creditele de consum cu termen de peste cinci ani: volumul acestora a fost de 26 milioane de lei, iar rata nominală medie a dobânzii a urcat la 14,79%.