(VIDEO) Grammy 2021: Beyonce, Taylor Swift și Billie Eilish au fost desemnate marile câștigătoare

15 Mart. 2021, 15:34
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
15 Mart. 2021, 15:34 // Au Bani //  MD Bani

Taylor Swift și Billie Eilish au câștigat, duminică, principalele premii ale celei de-a 63-a ediții a galei Grammy, iar Beyonce a obținut premii la patru categorii, devenind cea mai premiată femeie din istoria Grammy, transmite Reuters.

Câștigătorii la principalele categorii:

– Albumul anului: „Folklore” – Taylor Swift;

Albumul surpriză „Folklore”, înregistrat de Taylor Swift în perioada de lockdown, a primit premiul pentru cel mai bun album al anului, în timp ce piesa lui „Billie Eilish „Everything I Wanted” a obținut premiul pentru înregistrarea anului. Prin victoria de duminică, Taylor Swift, 31 de ani, devine prima femeie care a câștigat de trei ori premiul Grammy pentru cel mai bun album, egalând performanțele unor giganți ai muzicii precum Stevie Wonder, Frank Sinatra sau Paul Simo, scrie AGERPRES.

– Înregistrarea anului: „Everything I Wanted” – Billie Eilish;

 

 

– Piesa anului: „I Can’t Breathe” – compusă de Dernst Emile II, H.E.R. & Tiara Thomas, interpretare H.E.R.;

 

 

– Cel mai bun nou artist: Megan Thee Stallion;

Solista hip-hop Megan Thee Stallion, 26 de ani, a primit premiul Grammy pentru cea mai bun nouă artistă și a câștigat încă două premii (cea mai bună piesă rap și cea mai bună interpretare rap) pentru single-ul „Savage”, în care cântă alături de Beyonce.

– Cea mai bună interpretare pop duo/grup: „Rain On Me” – Lady Gaga și Ariana Grande;

 

 

– Cel mai bun album pop: „Future Nostalgia” – Dua Lipa;

Solista britanică Dua Lipa a câștigat premiul la categoria cel mai bun album pop cu LP-ul dansant „Future Nostalgia”.

– Cea mai bună interpretare rock: „Shameika” – Fiona Apple;

 

 

– Cea mai bună interpretare rap: „Savage” – Megan Thee Stallion featuring Beyoncé

 

 

– Cel mai bun albumm rock: „The New Abnormal” – The Strokes;

– Cel mai bun album country: „Wildcard” – Miranda Lambert;

– Cel mai bun album contemporan de muzică creștină: „Jesus is King” – Kanye West;

– Cel mai bun videoclip: „Brown Skin Girl” – Beyonce, Blue Ivy, WizKid.

 

 

Câștigătorii premiilor Grammy sunt aleși prin vot de cei aproximativ 11.000 de membri ai Recording Academy din SUA.

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.