(VIDEO) Moldovenii care găzduiesc refugiați vor primi indemnizații din partea statului! Cât și care va fi procedura

11 Mart. 2022, 23:33
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Mart. 2022, 23:33 // Actual //  MD Bani

Cetățenii Republicii Moldova care au găzdui refugiați din Ucraina, vor primi indemnizații unice din partea statului. Nu este vorba despre familiile care au primit în casele sale ucraineni pentru o noapte, ci pentru un termen mai îndelungat. De menționat că acești bani vor veni din surse externe. Mai mult decât atât, asupra proiectului deja se lucrează și despre acesta se va anunța public săptămâna viitoare, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, în cadrul emisiunii „REZOOMAT” cu Ileana Pîrgaru de la postul de televiziune RLIVE TV.

„Se lucrează la aceasta și colegii de la minister, și eu personal am participat la niște ședințe tehnice. Deja am elaborat niște parametri, dar ei vor fi anunțați luni pentru că astea sunt procedurile și aceasta este comunicarea. Pot să vă dau câteva detalii, este vorba despre două mecanisme. Un mecanism care credem că va fi mai repede și am cerut să fie implementat mai repede, este mecanismul de sprijin financiar pentru familiile care au găzduit refugiați pentru o perioadă mai îndelungată, nu este vorba de cei care au primit refugiați pentru o noapte. Este vorba despre familii care practic au luat la întreținere refugiați. Pentru aceste familii va fi o indemnizație unică care va fi echivalentă cu aproximativ un salariul minim pe economie”, a declarat ministrul Marcel Spatari.

Suma exactă pe care o vor primi cetățeni încă nu se cunoaște, precizează ministrul, însă vor exista câteva cerințe tehnice care vor trebui îndeplinite de către moldovenii care au primit în casele lor ucraineni, scrie Realitatea.md. 

„Va fi o procedură de depunere a unei solicitări cu date de identificare a refugiaților pentru ca să ne asigurăm că nu există abuzuri. Banii, încă odată, nu sunt din bugetul Republicii Moldova, sunt bani din bugetul internațional”, a menționat oficialul.

 Indemnizații vor primi și refugiații, informează Marcel Spatari.

„Al doilea mecanism ține de indemnizații directe refugiaților care vor fi mai mici decât indemnizațiile pentru familiile de moldoveni. E vorba de o sumă de bani care să le permită să își procure mâncare, să poată să închirieze un spațiu, ca să se poată integra. Deci, vorbim despre două mecanisme similare, dar diferite. Sunt indemnizații unice”, a concluzionat ministrul.

28 Sept. 2026, 16:25
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
28 Sept. 2026, 16:25 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, intră în Guvern cu un portofoliu de investiții, două apartamente, un Mercedes și participații în mai multe companii din România. Cele mai importante active din declarația de avere depusă la numire sunt acțiunile deținute la Banca Transilvania, evaluate în document la peste 25,5 milioane de lei românești.

Declarația, completată la 25 septembrie și aferentă veniturilor și averii din 2025, arată că Năsui a încasat anul trecut o indemnizație de 234.832 de lei românești de la Camera Deputaților din România. Mult mai mari au fost însă veniturile sale din investiții: ministrul declară dividende de 1.187.266 de lei românești de la Banca Transilvania, de peste cinci ori mai mult decât indemnizația sa de parlamentar.

În plus, Năsui a obținut 6 206 euro din chiria unui apartament.

Cea mai valoroasă poziție din declarație este participația sa la Banca Transilvania. Documentul indică o valoare declarată de 25.521.447 de lei românești pentru acțiunile deținute. Năsui mai declară participații la societatea de servicii de investiții financiare Muntenia Global Invest, evaluate la 167 760 de lei românești, și la compania de administrare imobiliară Bio Carpatherra, în valoare de 800 de lei.

Ministrul mai deține trei plasamente în titluri emise de Ministerul Finanțelor din România. În declarație sunt înscrise poziții de 168, 200 și 350 de titluri, cu dobânzi indicate de 1,6%, 5% și, respectiv, 6,8%.

La capitolul imobile, Năsui declară două apartamente. Primul, cu o suprafață de 49 de metri pătrați, a fost dobândit în 2007 și apare în declarație cu o valoare de 400.000 de euro. Cel de-al doilea are 99 de metri pătrați, a fost dobândit în 2016 printr-un contract de schimb și este declarat la 177.650 de euro.

În proprietatea ministrului se mai află un teren de 10,6 metri pătrați, destinat construcțiilor și amenajărilor, dobândit în 2016 și declarat cu valoarea de un leu românesc.

Năsui conduce un Mercedes GLC fabricat în 2016, cumpărat în același an. În declarație, automobilul figurează cu o valoare de achiziție de 40 000 de euro și o valoare de piață de circa 20.000 de euro, diferența fiind explicată prin amortizarea în timp.

În contul curent de la Banca Transilvania, ministrul indică aproximativ 24.830 de lei românești. Totodată, în declarație nu sunt înscrise datorii care să depășească pragul legal de raportare.

La capitolul interese personale, Năsui declară calitatea de membru al Asociației CFA România și al Societății pentru Libertate Individuală. De asemenea, acesta figurează ca membru al Biroului Național al Uniunii Salvați România și vicepreședinte al filialei municipale București.

Veniturile din dividende sunt indicate la 1,18 milioane RON  și sunt de aproximativ cinci ori mai mari decât indemnizația sa de parlamentar, iar valoarea declarată a participației la Banca Transilvania depășește 25,5 milioane RON.