(VIDEO) Nuntă în nori. Un cuplu a închiriat un avion pentru a se căsători cu un număr mai mare de 50 de persoane

25 Mai 2021, 16:12
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
25 Mai 2021, 16:12 // Actual //  MD Bani

O nuntă cum nu ați mai văzut. Un cuplu indian a închiriat un avion pentru a se căsători printre nori în faţa a 161 de invitaţi. Prinaceastă acțiune tinerii au încălcat restricţiile anti-COVID-19, întrucât majoritatea statelor din India permit organizarea de evenimente cu maxim 50 de invitați. Nunta nu a decurs însă fără incidente. Pe baza cazului s-a demarat o anchetă, iar echipajul aeronavei a fost suspendat.

Cei doi îndrăgostiţi au spus ,,da” în timp ce avionul companiei SpiceJet a survolat templul Minakshi, din Madurai, în statul Tamil Nadu, a relatat ziarul Hindustan Times. Pe reţelele de socializare au apărut fotografii şi filmuleţe ale invitaţilor. În acele imagini se observă cum niciuna dintre persoanele aflate la bord nu purta mască de protecție și nici nu se respecta distanța socială.  Potrivit presei, Direcţia Generală a Aviaţiei Civile a cerut SpiceJet să ia măsuri împotriva proaspeţilor miri şi a invitaţilor acestora.

Un purtător de cuvânt al companiei SpiceJet a declarat pentru mass-media indiană că persoanele prezente la bord „au fost informate în detaliu, în scris şi oral, cu privire la regulile de distanţare socială şi de siguranţă care trebuie respectate în conformitate cu directivele privind COVID-19, la aeroport şi la bordul aeronavei pe tot parcursul călătoriei. În pofida solicitărilor şi atenţionărilor repetate, pasagerii nu au respectat directivele, iar compania va lua măsurile corespunzătoare în conformitate cu regulile.”, scrie Adevărul.ro.

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.