VIDEO Putin îl dezlănţuie pe Prigojin: Wagner înrolează deţinuţi să lupte în Ucraina în schimbul amnistiei

15 Sept. 2022, 10:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Sept. 2022, 10:51 // Actual //  bani.md

Într-un video, Evgheni Prigojin vorbeşte, în numele companie sale de mercenari, Wagner, unui grup de deţinuţi ai unei închisori ruseşti, propunându-le recrutarea în aşa-numita „operaţiune militară specială” rusă din Ucraina în schimbul amnistiei.

Imaginile demonstrează nu numai legăturile lui Prigojin cu gruparea Wagner, pe care a negat-o întotdeauna, declanşând procese pentru defăimare şi cerând înlăturarea investigaţiilor care îl vizau, ci şi faptul că Rusia recrutează prizonierilor pentru a lupta în Ucraina.

Prizonierii ar urma să lupte în rândurile grupării Wagner, denumită şi „armata lui Putin”. După şase luni în Ucraina, primesc amnistia, pot pleca acasă sau pot rămâne în rândurile lui Wagner.

Cum s-a ridicat Progojin

„Bucătarul lui Putin”, Evgeny Prigojin, a început să facă o avere vânzând hot-dog-uri, după ce a ispăşit nouă ani de închisoare.

Ascensiunea sa a început în anii 1990, când a deschis diverse restaurante de lux, inclusiv „Insula Nouă”, unde liderul de la Kremlin a luat masa cu Jacques Chirac, în 2001.

Putin a fost atât de fascinat de un om care a creat un imperiu din nimic încât i-a încredinţat aprovizionarea cu alimente a Kremlinului. De aici i se trage şi porecla.

De asemenea, contractele guvernamentale de milioane de dolari l-au ajutat să conducă „fabrica de troli” a Moscovei şi compania care angajează mercenari Wagner.

02 Mai 2026, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mai 2026, 10:46 // Actual //  bani.md

Republica Moldova trebuie să creeze reguli „clare și lejere” pentru mediul de afaceri, dar și să sancționeze prompt orice încălcare, a declarat ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0 organizat de grupul media Realitatea.

Oficialul a subliniat că rolul statului este să faciliteze accesul companiilor pe piață, funcționarea și chiar ieșirea din piață, însă în același timp autoritățile trebuie să intervină rapid acolo unde apar nereguli, inclusiv pe baza evaluării riscurilor. Cu toate acestea, ministrul a recunoscut deschis că Republica Moldova nu se află încă la nivelul de dezvoltare dorit.

„Nu suntem acolo unde ne-am dorit. Nu suntem la nivelul de prosperitate despre care vorbim”, a spus Osmochescu, explicând că efectele reformelor implementate în ultimii ani nu se văd imediat, ci abia după doi-trei ani.

Ministrul a punctat că, deși progresele există și „ce s-a făcut, s-a făcut foarte frumos”, acestea nu sunt suficiente pentru a genera un impact economic rapid într-o țară mică, expusă presiunilor geopolitice dintre Est și Vest.

În același timp, oficialul a reafirmat direcția strategică a țării, subliniind că Republica Moldova a ales ferm calea europeană, considerată singura capabilă să aducă prosperitate reală populației.

Potrivit lui, autoritățile se află acum într-o etapă critică. Or, după implementarea rapidă a reformelor, accentul trebuie mutat pe cheltuirea eficientă a fondurilor și valorificarea oportunităților oferite de planurile de creștere economică.

Osmochescu a evidențiat și obiectivele ambițioase ale Chișinăului. Este vorba de semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană până în 2028 și obținerea statutului de stat membru până în 2030, mizând pe ritmul accelerat al reformelor și pe sprijinul extern fără precedent.