VIDEO Vadim Pistrinciuc explică ce se va întâmpla în cazul unui rezultat negativ la referendum: Primul impact – exodul

01 Aug. 2024, 14:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Aug. 2024, 14:57 // Actual //  bani.md

Numărul moldovenilor care vor alege calea străinătății ar putea crește și mai mult, dacă rezultatul de la referendumul din toamnă va fi negativ. De această părere este directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, Vadim Pistrinciuc. Mai mult, un rezultat negativ va presupune și „înghețarea” procesului de negocieri pe zeci de ani. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Rezoomat”, moderată de jurnalista Ileana Pîrgaru, ediția de miercuri, 31 iulie 2024.

„Primul impact negativ o să fie exodul. La noi și așa oamenii pleacă, o să fie și mai mare exodul. În special în categoria de vârstă 30+, activă populație, care încă poate migra și reintegra în alte părți. (…) Al doilea element o să fie tehnic, într-adevăr, negocierile nu o să sufere. Tehnic, nu este scris că e nevoie (n.r. de organizat un referendum), dar din punct de vedere al ambiției, al entuziasmului, pe care birocrația europeană și Uniunea Europeană ne ajută (…) ei vor avea un argument și vor spune, să-i lăsăm pe moldoveni, negociem cu ei vreo 30 de ani, cum în Turcia. O să dispară entuziasmul, iar viteza o să fie cu totul alta”, a declarat Pistrinciuc.

Amintim că Parlamentul Republicii Moldova a stabilit data de 20 octombrie 2024 pentru desfășurarea alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și referendumul republican constituțional. Întrebarea supusă referendumului va fi: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Anterior, președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angela Caraman, a precizat că pentru alegerile prezidențiale se vor cheltui circa 250 de milioane de lei, banii fiind prevăzuți inclusiv pentru turul doi al alegerilor. Pentru referendum sunt prevăzute 37 de milioane de lei, iar pentru votul prin corespondență – circa 19 milioane de lei.

09 Oct. 2026, 13:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Oct. 2026, 13:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Fondul american de investiții Carlyle Group s-a retras din cursa pentru achiziționarea activelor internaționale ale gigantului petrolier rus Lukoil, evaluate inițial la aproximativ 22 de miliarde de dolari. Decizia vizează inclusiv activele din România, unde compania rusă controlează rafinăria Petrotel și o rețea de aproximativ 300 de benzinării.

Anunțul a fost făcut vineri de un purtător de cuvânt al Carlyle, care a confirmat pentru Reuters că fondul nu mai intenționează să încheie tranzacția. Reprezentantul companiei nu a oferit explicații privind motivele retragerii.

Carlyle era unul dintre principalii pretendenți la preluarea imperiului internațional al Lukoil, scos la vânzare în urma sancțiunilor impuse de Statele Unite împotriva sectorului petrolier rus, pe fondul războiului din Ucraina.

Potrivit unui acord preliminar anunțat anterior, fondul american urma să cumpere activele internaționale ale Lukoil, cu excepția operațiunilor din Kazahstan. Pentru finanțarea tranzacției, Carlyle purtase negocieri cu mai mulți investitori puternici din Orientul Mijlociu, printre care fondurile Mubadala, XRG și IHC din Abu Dhabi, dar și cu instituția americană US Development Finance Corporation.

Retragerea Carlyle complică procesul de vânzare a activelor rusești, însă nu înseamnă abandonarea tranzacției. Portofoliul Lukoil a atras interesul mai multor investitori internaționali, inclusiv al gigantului petrolier Exxon Mobil și al omului de afaceri Bernd Bergmair, fost proprietar al platformei Pornhub.

Totodată, Financial Times a relatat că miliardarul american Todd Boehly ar fi obținut sprijin din partea administrației americane și a unor investitori influenți din Golful Persic, apropiați de cercurile familiei președintelui Donald Trump, pentru a participa la competiția pentru activele Lukoil.

Miza tranzacției este importantă și pentru piața energetică din România. Lukoil deține rafinăria Petrotel din Ploiești, una dintre unitățile de procesare a petrolului din țara vecină, precum și o rețea extinsă de distribuție a carburanților.

În condițiile sancțiunilor americane, viitorul acestor active depinde de identificarea unui cumpărător și de obținerea aprobărilor necesare pentru finalizarea tranzacției. Retragerea Carlyle lasă deschisă competiția pentru unul dintre cele mai importante portofolii petroliere scoase la vânzare în ultimii ani.