Vinul moldovenesc nu-i mai îmbată pe străini. Livrările s-au comprimat cu aproape 3 mil. USD

30 Dec. 2021, 18:10
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Dec. 2021, 18:10 // Actual //  bani.md

Exporturile de băuturi alcoolice din Republica Moldova au constituit 48,7 mil. USD cu 2,6 mil. USD mai puțin în trimestrul trei al anului 2021 față de trimestrul precedent al anului 2020, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.

Exportul de alcool etilic și băuturi alcoolice s-a diminuat în special pe seama micșorării livrărilor către Uniunea Europeană și alte țări. Astfel, în țările din UE exporturile de vin au însumat 16,95 mil. USD cu 2 mil. USD mai puțin față de trimestrul precedent.

În alte țări, exporturile de vinuri s-au comprimat cu 1,55 mil. USD, la 16,47 mil. USD.

În statele din CSI livrările de produse alcoolice au constituit 15,3 mil. USD cu 1 mil. USD mai mult.

Datele BNM relevă că cel mai mare volum al exporturilor de vin a fost în trimestrul patru al anului 2020 – 61 mil. USD.

Economiștii susțin că exporturile de vin au fost afectate de pandemie pe fundalul cererii mai mici din partea clienților.

 

 

 

08 Aug. 2026, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 15:41 // Actual //  Ursu Victor

Energocom anunță că a reușit să rezerve volumele necesare de energie electrică pentru acoperirea consumului Republicii Moldova în ziua de sâmbătă, 8 august. Compania avertizează însă că situația pe piețele regionale rămâne volatilă, iar energia din import continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

Potrivit Energocom, pentru ziua de astăzi au fost achiziționați în total 10.989 MWh de energie electrică.

Cea mai mare parte, 68,50%, este asigurată prin contracte bilaterale de import. Alte 5,78% din necesar au fost cumpărate de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri (BRM).

Astfel, 74,28% din energia necesară Republicii Moldova pentru sâmbătă provine din importuri.

Producția locală din surse regenerabile asigură 24,56% din necesar, în timp ce centralele electrice de termoficare (CET) contribuie cu doar 1,16%.

Deși necesarul pentru 8 august este acoperit, Energocom atrage atenția că situația regională rămâne volatilă, iar energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

În aceste condiții, compania îndeamnă populația să utilizeze rațional energia electrică, în special în intervalul 18:00–23:00, să evite risipa și, acolo unde este posibil, să amâne folosirea aparatelor cu un consum ridicat pentru alte ore ale zilei.