Vladimir Putin de teamă să nu fie otrăvit i-a dat afară pe toți

18 Mart. 2022, 10:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Mart. 2022, 10:29 // Actual //  bani.md

Vladimir Putin duce o adevărată luptă în culise. Dacă în public îi acuză pe rușii care s-au opus războiului din Ucraina că sunt „gunoaie” și „trădători”, în privat președintele rus devine din ce în ce mai paranoic, scrie presa internațională. Liderul de la Kremlin se teme că cineva din cercul său intim îl va otrăvi, potrivit unui raport de presă realizat de jurnalistul Craig Copetas.

Vladimir Putin se teme că va fi otrăvit, susține colaboratorul Daily Beast, Craig Copetas. Jurnalistul a transmis public că, din informațiile sale, președintele rus a concediat 1.000 de oameni din personalul său privat și a reangajat alți oameni pentru a se asigura că viața nu îi este pusă în pericol.

Liderul de la Kremlin este atât de îngrijorat pentru siguranța sa încât își pune angajații să-i guste mâncarea înainte de a o consuma. Mai mult, „evaluarea din partea comunității de informații este că este speriat”, potrivit lui Copetas.

„Spălătorese, secretare, bucătari – are un grup complet nou de oameni”, a spus jurnalistul, precizând că cea mai folosită metodă și totodată cea mai preferată modalitate de asasinare în Rusia este otrăvirea.

În altă ordine de idei, președintele rus a dat dovadă, într-o conferință de presă susținută în cea de-a opta zi de război, că este foarte tensionat. Vladimir Putin a încercat să pară rezonabil și stăpân pe sine în timpul conferinței de presă în care a abordat situația Ucrainei, supuse terorii continue pe parcursul unei săptămâni (la acea vreme – n.r.) de război.

Cu toate acestea, nimic din ce a spus președintele rus nu încurajează liderii internaționali și analiștii militari să se liniștească. Fruntea încruntată a lui Vladimir Putin a trădat un amestec de agresivitate și nervozitate. Mișcările corpului său, atât pe scaun, cât și la susținerea momentului de reculegere pentru victimele decedate arătau neliniștea președintelui, deși, la prima vedere, acesta părea relaxat.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

07 Sept. 2026, 09:27
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
07 Sept. 2026, 09:27 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a constatat mai multe încălcări în activitatea OCN „EXTRA CREDIT” SRL, după ce a verificat modul în care compania stabilește și aplică prevederile contractelor de credit pentru consumatori.

Potrivit CNPF, compania ar fi calculat necorespunzător dobânda și penalitățile și ar fi stabilit o compensație de 1% pentru rambursarea anticipată a creditului, fără să țină cont de perioada rămasă până la încheierea contractului. În anumite situații, acest mecanism putea duce la depășirea plafonului prevăzut de lege.

Autoritatea a mai constatat că în contracte lipseau unele informații obligatorii, iar modul de stabilire a bazei de calcul pentru penalități nu corespundea prevederilor legale.

Mai mult, CNPF a calificat drept abuzive unele clauze contractuale. Este vorba despre prevederi neclare care permiteau modificarea unilaterală a dobânzii, dar și despre clauze referitoare la conversia valutară, costurile suplimentare și limitarea unor drepturi ale debitorului.

În opinia autorității, aceste prevederi puteau crea un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului.

Autoritatea urmează să se adreseze instanței de judecată pentru a solicita constatarea nulității clauzelor contractuale care contravin Legii privind contractele de credit pentru consumatori, precum și a celor stabilite ca fiind abuzive.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!