VOX BANCASSURANCE: Dragostea și banii. Cât de mult contează echilibrul dintre ele

24 Feb. 2025, 16:07
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
24 Feb. 2025, 16:07 // Actual //  MD Bani

Acest articol și vox populi sunt realizate de BANCASSURANCE în ajun de Dragobete, sărbătoarea iubirii românești, pentru a înțelege relația dintre dragoste și siguranța financiară.

În fiecare an, Dragobetele ne amintește că iubirea este esența vieții. Dar în lumea modernă, unde banii sunt necesari pentru confort și securitate, întrebarea rămâne: ce contează mai mult – dragostea sau banii?

Pentru a găsi răspunsuri autentice, care sunt trăite de societatea noastră, am mers în mijlocul oamenilor și am ascultat opiniile lor sincere. Răspunsurile au fost diverse, iar concluziile sunt surprinzătoare.

Ce aleg oamenii? Dragostea sau banii?

  • „Dragostea.”
  • „Pentru că e important să fim fericiți și cred că banii ne aduc mai multă fericire decât banii.”
  • „Dragostea, dar de obicei mulți aleg banii.”
  • „Jumi-juma.”
  • „Iubirea, cu siguranță, pentru că nu trebuie să fii bogat ca să te bucuri de viață.”
  • „Fără iubire, banii nu există.”
  • „Dragostea, desigur.”

Majoritatea celor intervievați au ales dragostea, dar nu au negat importanța banilor pentru a construi o relație stabilă și lipsită de stres.

Cât costă o zi de iubire sinceră?

Dacă iubirea ar putea fi cumpărată, cât ar costa o zi de dragoste sinceră?

  • „Infinit, nu poate fi cumpărată.”
  • „Este gratuită, nu trebuie să cheltui nimic.”
  • „Foarte mult, dar practic nu există. Chiar și să vrei să o dai, n-ai cui.”
  • „Iubirea nu poate fi cumpărată, ea vine și este.”
  • „Să cumperi poți nu iubirea, ci doar sexul.”

Deși iubirea este considerată neprețuită, realitatea financiară influențează orice relație. Cheltuielile de zi cu zi, stabilitatea economică și planificarea viitorului sunt factori care nu pot fi ignorați.

Dragostea și banii – o relație complicată

Mulți respondenți au remarcat cum percepția asupra iubirii s-a schimbat de-a lungul timpului.

  • „Dragostea, pe măsură ce trece timpul, valorează din ce în ce mai puțin. Pe vremuri, oamenii aveau cinci-șapte copii, nu se gândeau la bani. Acum, dacă nu sunt bani, nu facem copii.”
  • „Înainte oamenii iubeau mai mult. Acum s-au schimbat și în cap au doar banii, atât femeile, cât și bărbații.”
  • „Chiar și dacă ai bani, nu înseamnă că vei fi fericit.”
  • „Banul astupă dragostea în ziua de azi, e mai puternic ca dragostea.”

Această realitate confirmă că, deși dragostea este idealizată, aspectele financiare influențează deciziile de viață.

Studiul Harvard: De ce relațiile calde influențează succesul financiar?

Studiul Harvard asupra Dezvoltării Adulților (Harvard Study of Adult Development), desfășurat pe o perioadă de 79 de ani, a analizat viețile a sute de participanți și a ajuns la o concluzie surprinzătoare.

  • Relațiile calde și iubitoare sunt mai importante decât IQ-ul sau veniturile părinților în determinarea succesului financiar.
  • Persoanele cu relații armonioase au acumulat mai multă avere de-a lungul vieții.
  • O copilărie stabilă și o relație bună cu părinții cresc șansele unei cariere prospere.
  • Căsătoria și relațiile de calitate au un impact pozitiv asupra acumulării de avere.

În cartea „ Aging Well”, psihiatrul cercetători de la Harvard George Valliant a detaliat câteva concluzii remarcabile.

  • Bărbații cu relații bune cu frații lor câștigau, în medie, cu 51.000 de dolari mai mult pe an.
  • Cei care aveau mame afectuoase câștigau cu 87.000 de dolari mai mult pe an.
  • O copilărie stabilă ducea la venituri mai mari cu 66.000 de dolari anual.

Banii și căsătoria: un angajament financiar

Studiul realizat de Universitatea de Stat din Ohio ( Marriage and Divorce’s Impact on Wealth) a demonstrat că persoanele căsătorite au de două ori mai multă avere decât cele singure.

  • Un cuplu își crește averea cu aproximativ 16% în fiecare an de căsnicie.
  • După 10 ani, un cuplu are în medie 43.000 de dolari, față de 11.000 de dolari pentru o persoană singură.
  • Divorțul șterge aproape complet averea acumulată.
  • O relație solidă bazată pe dragoste poate aduce prosperitate, dar și banii pot influența stabilitatea relației.

BANCASSURANCE: siguranța financiară e pentru dragoste fără griji

Într-o lume în care costul vieții crește, BANCASSURANCE îndeamnă la echilibru între iubire și securitate financiară.

Ce poți face pentru un viitor stabil?

  • Verifică cursurile de schimb și inflația pentru a înțelege impactul asupra economiilor tale.
  • Planifică bugetul inteligent. Un buget bine gestionat îți oferă libertatea de a te bucura de momentele importante.
  • Asigură-ți viitorul. Investițiile și economiile sunt cheia unei relații fără stres financiar.

Dragostea și banii – două fețe ale aceleiași monede

Studiile și realitatea confirmă că dragostea este motorul vieții, dar banii sunt combustibilul care menține echilibrul.

Alege dragostea, dar protejeaz-o cu siguranță financiară. Doar astfel vei putea trăi o viață plină de fericire, fără grija zilei de mâine.

BANCASSURANCE vă îndeamnă să iubiți sincer și să aveți grijă de siguranța financiară.

Realitatea Live

07 Mart. 2026, 11:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Mart. 2026, 11:14 // Actual //  Ursu Victor

Modelul economic al regiunii din stânga Nistrului se confruntă cu dificultăți tot mai mari, iar situația bugetară indică probleme structurale serioase. Concluzia aparține expertului în politici economice de la IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, prezentată în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță” din 6 martie 2026.

Potrivit economistului, între cele două maluri ale Nistru există diferențe majore în ceea ce privește structura bugetară, veniturile și cheltuielile publice. Pe malul drept al râului, bugetul public este format din mai multe componente – bugetul de stat, bugetele autorităților publice locale, bugetul asigurărilor sociale și cel al asigurărilor medicale. În schimb, în regiunea din stânga Nistrului există doar bugetul regional și bugetele locale, fără bugete separate pentru asigurări sociale sau medicale.

Un alt aspect semnalat de expert este lipsa de transparență privind executarea bugetului în regiune. Dacă pe malul drept datele privind veniturile și cheltuielile sunt publice, în stânga Nistrului aceste informații nu sunt făcute publice.

Pentru anul 2026, autoritățile autoproclamate din regiune au planificat venituri bugetare mai mici decât cele din 2024 și 2025, iar cheltuielile planificate sunt, de asemenea, în scădere. „Deficitul bugetar este foarte mare – aproape jumătate din bugetul regiunii este acoperit din deficit”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Potrivit economistului, modul în care este acoperit deficitul bugetar rămâne secretizat. El presupune însă că o parte importantă a acestuia ar putea proveni din diferențele legate de prețul gazelor naturale. În regiune, gazul este vândut la prețuri foarte mici – între 1,7 ruble pentru populație și până la 5 ruble pentru agenții economici, în timp ce costurile de transport și distribuție sunt de aproximativ 0,5 ruble.

Comparativ cu malul drept, deficitul bugetar al regiunii din stânga Nistrului raportat la PIB este de aproximativ trei ori mai mare. Dacă în Republica Moldova deficitul este acoperit în principal din împrumuturi, în regiunea transnistreană acesta provine din surse care nu sunt făcute publice.

Diferențe importante apar și în ceea ce privește veniturile bugetare pe cap de locuitor. În 2015, acestea erau de 15,3 mii lei pe malul drept și 12 mii lei pe malul stâng. În 2025, veniturile au ajuns la 51,6 mii lei în dreapta Nistrului și la 18,1 mii lei în stânga. Pentru 2026 sunt estimate aproximativ 57 mii lei pe cap de locuitor pe malul drept și doar 14,8 mii lei pe malul stâng. Astfel, veniturile bugetare pe cap de locuitor sunt în prezent de aproape patru ori mai mari în dreapta Nistrului.

În același timp, presiunea fiscală este semnificativ mai mică în regiunea transnistreană. Dacă în Republica Moldova veniturile bugetare reprezintă aproximativ 35% din PIB, în stânga Nistrului acestea sunt de circa 20%. De asemenea, regiunea nu aplică TVA, principala sursă de venit a bugetului Republicii Moldova.

Diferențe majore se observă și în nivelul cheltuielilor publice pe cap de locuitor. În 2015 acestea erau de 16,3 mii lei pe malul drept și de 22,5 mii lei pe malul stâng. În 2025, cheltuielile au ajuns la 59,2 mii lei pe malul drept, în timp ce în stânga Nistrului au fost de 25,5 mii lei. Pentru 2026 sunt estimate cheltuieli de 66,1 mii lei pe cap de locuitor în dreapta Nistrului și doar 24,8 mii lei în stânga.

„În ultimii zece ani, pe malul drept cheltuielile publice pe cap de locuitor au crescut de peste patru ori, în timp ce în stânga Nistrului au rămas practic la același nivel”, a subliniat expertul.

Veaceslav Ioniță mai afirmă că, în trecut, nivelul mai ridicat al cheltuielilor pe cap de locuitor în regiune era posibil deoarece deficitul bugetar era acoperit din surse externe sau neclare. În prezent însă, acest model nu mai funcționează. La o populație estimată la aproximativ 300 de mii de locuitori, regiunea cheltuie de circa trei ori mai puțin decât malul drept.

În ultimii doi ani, diferențele s-au accentuat. Dacă pe malul drept economia s-a stabilizat, inflația a revenit la niveluri normale, iar cheltuielile guvernamentale pe cap de locuitor au crescut cu aproximativ 12%, în stânga Nistrului acestea au scăzut cu circa 27%.

„Acești doi ani sunt cei mai dramatici pentru malul stâng al Nistrului”, a concluzionat Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, singurul domeniu în care regiunea transnistreană a investit mai mult decât malul drept este infrastructura rutieră. În ultimii zece ani, malul drept a alocat aproximativ 0,9% din PIB pentru reparația drumurilor, în timp ce în stânga Nistrului acest indicator a fost de aproximativ 1,2%.

În concluzie, economistul susține că modelul economic al regiunii din stânga Nistrului nu mai funcționează în parametrii anteriori. Veniturile bugetare sunt în scădere, cheltuielile se reduc, iar o parte semnificativă a acestora continuă să fie acoperită din surse netransparente, ceea ce pune sub semnul întrebării sustenabilitatea financiară a regiunii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!