41,7 milioane de lei în granturi pentru 61 de companii din Republica Moldova

24 Feb. 2025, 14:30
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
24 Feb. 2025, 14:30 // Slider //  bani.md

Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Banca Mondială, prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, au acordat 41,7 milioane de lei sub formă de granturi pentru 61 de companii locale. Valoarea totală a investițiilor în economie, generate de aceste finanțări, se ridică la peste 95 de milioane de lei. Dintre companiile susținute, 48 beneficiază de finanțare din bugetul de stat, 11 sunt susținute prin fonduri ale Uniunii Europene, iar un proiect investițional este finanțat de Banca Mondială.

Granturile sunt distribuite prin trei programe gestionate de ODA. Prin Programul de retehnologizare și eficiență energetică, 44 de companii vor beneficia de granturi în valoare totală de 37,7 milioane de lei, cu investiții estimate la 86,7 milioane de lei în economia națională. Aceste finanțări for fi utilizate pentru achiziționarea de utilaje moderne și implementarea soluțiilor energetice durabile, precum instalarea panourilor fotovoltaice și retehnologizarea liniilor de producție.

În cadrul Programului de susținere a antreprenoriatului feminin, nouă companii vor beneficia de granturi în valoare totală de 4,16 milioane de lei. Implementarea acestor proiecte investiționale este estimată să genereze o investiție totală de 7,73 milioane de lei în economie. Inițiativele finanțate vizează dezvoltarea afacerilor în sectoare precum fabricarea produselor de morărit, panificație și patiserie, asistență medicală și educație.

Prin Programul „Dezvoltarea capacităților antreprenoriale ale diasporei Republicii Moldova 2” (D.O.M.D.E. 2), șapte companii din domeniile educației, industriei prelucrătoare, sănătății mintale și turismului beneficiază de granturi în valoare totală de 688 de mii de lei. Aceste finanțări vor facilita investiții estimate la 917,2 mii de lei. Programul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat cu sprijinul Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație și al Migration Partnership Facility, prin intermediul ODA, Veneto Lavoro și BRD.

 

Pe parcursul anului 2024, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a facilitat 595 de companii în accesarea de granturi în valoare totală de peste 250 de milioane de lei. Din această sumă, aproape 179 de milioane de lei provin din bugetul de stat, iar 54 de milioane de lei au fost oferite de Uniunea Europeană prin proiectul „UE pentru IMM-uri”. Valoarea totală a investițiilor în economie se ridică la 532,4 milioane lei. De asemenea, Banca Mondială, prin Programul de Creștere a Competitivității la Export și Internaționalizare a ÎMM, a susținut 20 de companii cu fonduri de aproape 8 milioane de lei.

Totodată, prin Programul de Susținere a Inovațiilor Digitale și Startup-urilor Tehnologice, 20 de companii au beneficiat de granturi nerambursabile în valoare totală de 8,5 milioane de lei, cu sprijinul financiar al Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, în parteneriat cu Proiectul „Tehnologiile Viitorului”, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.

Pentru mai multe detalii despre programele de suport antreprenorial, accesați www.oda.md sau apelați Centrul de Consultanță. Tel: 022 22 57 99.

10 Nov. 2026, 17:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2026, 17:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În timp ce unii bugetari au salarii de bază de aproximativ 2.500 de lei, alții ajung la 65.000 de lei, adică de 26 de ori mai mult. Discrepanțele sunt recunoscute chiar de Ministerul Finanțelor în nota de fundamentare a proiectului privind reforma sistemului unitar de salarizare, care urmează să fie implementată din  anul 2027.

Potrivit documentului, cele mai mici salarii de bază sunt înregistrate în rândul personalului tehnic și auxiliar, unde remunerația poate porni de la aproximativ 2.500 de lei. La polul opus se află funcțiile de conducere din domeniul justiției, pentru care salariile de bază pot ajunge la circa 65.000 de lei lunar.

Astfel, raportul efectiv dintre salariile de bază extreme ajunge la 1 la 26, mult peste raportul de 1 la 15 prevăzut de actualul cadru normativ. Ministerul Finanțelor consideră că această situație reflectă dezechilibrele acumulate în sistemul de remunerare a angajaților bugetari.

Mai mult, aproximativ 44.651 de angajați ai statului, echivalentul a 19,7% din totalul personalului bugetar, au nevoie de plăți compensatorii pentru ca remunerația lor să atingă salariul minim garantat de 6.300 de lei, stabilit pentru anul 2026.

Cu alte cuvinte, aproape fiecare al cincilea bugetar are un salariu calculat sub pragul minim și depinde de suplimentele acordate de stat pentru a ajunge la nivelul legal.

Documentul scoate la iveală și diferențe în privința sporurilor salariale. În anumite domenii, acestea ajung până la 120% din salariul de bază. Potrivit Ministerului Finanțelor, sporurile specifice variază de la 10% în învățământ, cercetare, cultură și asistență socială, până la 75% pentru personalul medical, 90% în cadrul Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, 100% în aviația civilă și chiar 120% în domenii precum securitatea cibernetică și combaterea terorismului.

Autorii proiectului susțin că proliferarea acestor sporuri a fragmentat sistemul de salarizare și a contribuit la apariția unor inechități între angajații care exercită funcții cu responsabilități comparabile.

Pentru a corecta dezechilibrele, Ministerul Finanțelor propune reducerea raportului de compresie salarială la 1 la 10,5, recalibrarea grilelor de salarizare și creșterea ponderii salariului de bază în venitul total al angajaților.

Reforma ar urma să reducă inclusiv dependența de plățile compensatorii. Potrivit estimărilor, ponderea posturilor care necesită completări până la salariul minim ar urma să scadă de la 19,7% în 2026 la 14,1% în 2027.

În același timp, compensația medie lunară pentru un post ar urma să se reducă de la 1.183 de lei la 450 de lei, pe măsură ce salariile de bază vor fi ajustate.

Ministerul Finanțelor estimează că reforma va afecta sistemul de remunerare a aproximativ 227 de mii de angajați din sectorul bugetar și va fi implementată etapizat în perioada 2027–2032.