Ziua Mondială Pentru Asistență Umanitară: Cunoaște-i pe eroii timpurilor noastre

19 Aug. 2022, 16:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Aug. 2022, 16:20 // Actual //  bani.md

În toată lumea, omenirea este afectată de numeroase crize complexe, care se intersectează: de la conflicte – la pandemia de coronavirus care mai continuă, de la agravarea impactului climatic – la creșterea bruscă a prețurilor la produsele esențiale. Milioane de oameni au pierdut ființe dragi, case și locuri de muncă. Drepturile și posibilitățile lor de a alege sunt adesea lăsate deoparte ca fiind ceva frumos de avut, dar serviciile de sănătate sexuală și reproductivă sunt mai mult decât ceva necesar, ele salvează vieți.

Ziua mondială pentru asistență umanitară ne reamintește că toți avem un rol de jucat și că nu putem face față acestor provocări decât împreună. În fiecare zi, femeile, tinerii, liderii locali, agențiile ONU și organizațiile societății civile arată calea, acționând – adesea în condiții foarte dificile – în prima linie a situațiilor de urgență pentru a contribui la o planetă mai sănătoasă, mai sigură și mai echitabilă.

Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) se află pe teren în peste 60 de contexte umanitare, asigurându-se că toate femeile și tinerele pot da naștere în condiții de siguranță sau că pot evita brutalitatea violenței bazate pe gen. Doar în 2021, echipele UNFPA au oferit servicii de sănătate sexuală și reproductivă pentru 29 de milioane de femei și au oferit asistență pentru 1,5 milioane de nașteri sigure.

Începând cu luna februarie 2022, odată cu declanșarea războiului din Ucraina, Republica Moldova s-a confruntat cu cea mai mare criză umanitară a refugiaților. UNFPA, alături de familia ONU și alte organizații internaționale, a intervenit rapid pentru a răspunde acestei crize de proporții, prioritizând sănătatea sexuală și reproductivă a femeilor, asigurându-se că pot da naștere în condiții de siguranță și au acces la aceleași servicii medicale ca și populația Republicii Moldova.

Fondul a oferit spitalelor și maternităților echipament, medicamente și consumabile necesare pentru a asigura sănătatea sexuală și reproductivă și managementul clinic al cazurilor de viol. A creat Spații Sigure pentru Femei, Tineri și Persoane Vârstnice în toate centrele de asistență temporară, dar și în comunități, unde a prestat servicii de asistență psihologică, informații și servicii pentru a preveni și răspunde la violența în bază de gen.

Astăzi, de Ziua Internațională pentru Asistență Umanitară, a venit timpul să spunem mulțumesc tuturor persoanelor care și-au dedicat zile și nopți pentru acest efort necontenit. Ei sunt #EroiiTimpurilorNoastre – medicii, profesorii, psihologii, asistenții sociali, tinerii, voluntarii, reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale, comunitățile, autoritățile, dar și personalul umanitar din întreaga lume, care a venit în Republica Moldova pentru a acorda ajutor – toți au muncit pentru ca persoanele refugiate din Ucraina să se simtă protejate și sigure în Republica Moldova.

În condițiile în care crizele se acutizează în multe părți ale lumii, acțiunile umanitare sunt mai importante ca niciodată, pentru a ajunge la cei care au cea mai mare nevoie de ajutor. Acești eroi de zi cu zi au nevoie de tot sprijinul nostru pentru a-și desfășura activitatea eficient și în siguranță.

În această Zi mondială pentru asistență umanitară, dar și în fiecare zi, să ne angajăm împreună să îi încurajăm și să îi susținem pe toți cei care au nevoie de asistență și protecție umanitară și să contribuim la o lume mai rezistentă, mai incluzivă și mai durabilă pentru toți.

24 Sept. 2026, 14:28
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 14:28 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Deputatul PAS Radu Marian consideră că ideea Guvernului de a comasa mai multe instituții responsabile de reglementarea transporturilor, inclusiv Autoritatea Aeronautică Civilă, într-o singură agenție ar putea fi o soluție eficientă pentru Republica Moldova. Parlamentarul spune însă că nu a văzut deocamdată documentele pregătite de Executiv și că detaliile reformei trebuie analizate.

„Da, am auzit de acest concept la care lucrează Guvernul. Pur după idei, fără să văd documentele, cred că este o idee care merită preanalizată. În principiu, ar fi o idee bună”, a declarat Marian.

Potrivit deputatului, dimensiunea Republicii Moldova ar permite concentrarea reglementării transportului rutier, feroviar, naval și aerian într-o singură instituție.

„Noi suntem un stat mic și cred că putem să avem o singură instituție pentru reglementarea domeniilor de transport. Deci transport terestru, naval, aerian, să avem o singură instituție”, a spus parlamentarul.

Declarațiile vin în contextul planului Guvernului de reorganizare a instituțiilor din subordinea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Una dintre variantele analizate presupune comasarea Agenției Feroviare, Agenției Navale, Agenției Naționale Transport Auto și Autorității Aeronautice Civile într-o singură structură responsabilă de transporturi.

Marian susține că reforma s-ar înscrie în procesul mai larg de eficientizare a administrației centrale și a invocat drept exemplu concentrarea programelor de sprijin pentru mediul de afaceri sub umbrela Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

„Suntem într-un proces în care ne propunem să unificăm mai multe instituții într-o instituție similară, ca să lucrăm mai eficient. Mai ales că suntem un stat mic și acesta este un avantaj”, a declarat deputatul.

Potrivit planurilor analizate de Guvern pentru reorganizarea instituțiilor din subordinea MIDR, reforma ar urma să includă și reducerea efectivului de personal cu cel puțin 10%, diminuarea bugetelor unor structuri și, în anumite cazuri, lichidarea unor instituții.