13 lucruri pentru care nici zgârcitul nu ar trebui să țină banii în pungă. NU le păstra o veșnicie (FOTO)

Unele detalii ne pot afecta foarte mult starea de spirit: perna nu mai este la fel de comodă, uscătorul de păr nu mai funcționează ca înainte, detergentul nu mai curăță petele și lista poate continua. Ar putea fi din cauza faptului că aceste obiecte s-au învechit sau le-a expirat termenul.

Benzina.

Termenul de valabilitate al benzii adezive este de 1-2 ani. Aceasta își poate pierde proprietățile, se poate usca sau se poate sfărâma.

Benzina poate fi depozitată nu mai mult de 6 ani fără a-și pierde din proprietățile sale . Sub influența factorilor externi combustibilul se poate oxida, formând niște compuși chimici care afectează metalul.

Tăițeii instant.

Pentru unii ar putea fi o descoperire faptul că termenul de valabilitate al acestor tăiței este de 6-12 luni. Acest indicator depinde de tipul de ulei utilizat pentru prepararea produsului și de durata de valabilitate a uleiului în sine:

— palmier – 6-12 luni, în funcție de tipul de ulei;

— floarea – soarelui – 12 luni;

— soia – 8 luni.

După data de expirare acești tăiței au un miros rânced.

Monitoare LCD.

Durata de viață a monitorului variază de la 30.000 la 60.000 de ore de utilizare continuă, în funcție de condițiile de funcționare. Este ușor să calculați că, dacă utilizați monitorul zilnic timp de 8 ore, atunci acesta vă va servi de la 10 la 20 de ani. Ei bine, dacă sunteți un jucător pasionat și computerul funcționează 24/7, atunci după 3 ani ar fi bine să mergeți la un control de rutină.

Fațete dentare de porțelan.

Studiile au arătat că în timp, pe fațetele de porțelan pot apărea crăpături. După 5 ani 8% din fațete au avut nevoie de restaurare, iar după 10 ani, 36%.

Apa îmbuteliată.

La prima vedere ar putea părea ciudat faptul că apa îmbuteliată are termen de valabilitate de numai 2 ani. Ce s-ar putea întâmpla cu apa obișnuită? De fapt data exprirării este valabilă mai degrabă pentru plastic.

Cartușul filtrului de apă.

Apa filtrată poate fi băută până la data expirării cartușului, care este de 150 de litri de apă sau 2 luni, oricare ar fi prima.

Litiera pentru pisici.

Litiera poate rezista mai mult de un an. Cu toate acestea se recomandă să o schimbăm în fiecare an deoarece plasticul acumulează mirosuri neplăcute și se poate întâmpla ca pisica să refuze pur și simplu să o folosească.

Ceaiul negru.

Ceaiul are un termen de valabilitate de circa 2 ani. Dar ce se va întâmpla dacă vom consuma un ceai expirat? Pur și simplu uleiurile esențiale se evaporă din ceai , aroma dispare, iar substanțele benefice dispar.

Ciorapii.

Ciorapii, după un an de depozitare, chiar și în ambalaj, devin mai puțin rezistenți. Studiile au demonstrat că la condensare rezistența materialului scade cu 40%, iar la -40 ° C – cu 10%. Prin urmare aceștia s-ar putea rupe chiar și în timpul procesului de ambalare.

Bureții pentru corp.

Pe lângă faptul că se recomandă să-i spălăm după fiecare utilizare, termenul lor de valabilitate este de la 3 săptămâni la 3 luni.

Sutien.

Dacă sutienul are mai mult de 8 luni, atunci cel mai probabil este timpul să-l aruncați deoarece începe a-și pierde forma și nu-și mai îndeplinește funcția.

Peria de toaletă.

Periile din plastic au un termen de câteva luni. Cu toate acestea experții recomandă să le aruncăm imediat după ce perii încep să iasă în direcții diferite. Periile din silicon nu au această problemă și sunt mai rezistente.

#zgarcit

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.