Giganții cerealieri blochează licențierea importurilor de cereale! Ce se ascunde în spatele tergiversărilor?

Giganții cerealieri din Republica Moldova sunt nemulțumiți de licențierea importurilor de cereale, considerând că acest lucru ar putea avea un impact negativ asupra pieței locale. Alexandr Slusari, fostul director al Forței Fermierilor, a subliniat importanța acestei licențieri pentru a evita reexporturile din Ucraina și restricționarea pieței din România, care este una dintre cele mai mari piețe de destinație pentru cerealele moldovenești.

„Cert este că se tergiversează licențierea importului de cereale de către holdingurile mari, precum Trans Oil. Am fost de două ori pe cale să ne fie suspendat exportul de cereale în România, acoperind 70% din livrările noastre. Ce care controlează piața cerealelor sunt interesați de tergiversarea licențieii, deoarece prețurile în Ucraina sunt mai mici”, a afirmat Slusari, adăugând că procesul întârziat ar putea pune în pericol securitatea pieței de cereale.

Deocamdată, Ministerul Agriculturii nu a publicat niciun proiect de hotărâre privind licențierea importurilor de cereale, iar Slusari se arată sceptic în privința aprobării acestuia într-un termen scurt.

Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a declarat după ședința Guvernului că procesul de licențiere este în derulare și că acesta va fi inclus pe ordinea de zi în 30 decembrie. „Va intra în vigoare, așa cum am spus, din 1 ianuarie 2025”, a adăugat ministra.

Vaja Jhashi, cunoscut ca un influent om de afaceri și un vechi prieten al oligarhului Vladimir Plahotniuc, controlează 60% din piața cerealelor din Moldova prin intermediul grupului Trans Oil. De asemenea, acesta domină și piața uleiului din țară, având în portofoliu fabrica de ulei Floarea Soarelui de la Bălți, una dintre cele mai importante afaceri ale holdingului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#licentiere #vaja jhashi #Cereale

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.