„Regele contractelor publice” din Rusia, lăsat fără două apartamente de lux în Miami

09 Ian. 2025, 09:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Ian. 2025, 09:15 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un tribunal american a aprobat confiscarea a două apartamente de lux din Miami, evaluate la 1,8 milioane de dolari, care ar fi fost deținute de omul de afaceri rus Viktor Perevalov. Acesta a intrat sub sancțiuni în 2018 pentru implicarea sa în construcția autostrăzii „Tavrida” din Crimeea anexată.

Potrivit Departamentului de Justiție al SUA, apartamentele erau gestionate printr-o entitate juridică și au fost închiriate între ianuarie 2018 și martie 2023, fără a dezvălui adevăratul proprietar, încălcând astfel sancțiunile. Veniturile obținute din chirii au fost parțial folosite pentru întreținerea proprietăților. Plângerea privind confiscarea a fost depusă în februarie 2024, iar decizia tribunalului a intrat în vigoare pe 7 ianuarie 2025, scrie The Moskow Times.

„Această confiscare reușită demonstrează că încercarea de a ascunde activele în spatele unor proprietari nominali și companii paravan este o strategie riscantă, cu consecințe grave pe termen lung. SUA dispun de resursele și voința necesare pentru a asigura respectarea sancțiunilor,” a declarat Michael Khoo, liderul grupului de lucru KleptoCapture din cadrul Departamentului de Justiție al SUA.

Viktor Perevalov este cofondatorul companiei ruse „Drumuri Automobilistice de Înaltă Calitate” (VAD), care a obținut în 2018 contractul pentru construcția autostrăzii „Tavrida” fără licitație, la un cost de 549,5 milioane de ruble per kilometru, de aproape trei ori mai mare decât media națională. Oficialii au justificat costurile prin utilizarea unei tehnologii „inovatoare” de reciclare la rece, deși alte surse susțin că metoda ar fi trebuit să reducă prețurile.

Perevalov a fost inclus în lista „Regilor contractelor publice” a revistei Forbes în 2018, împreună cu partenerul său de afaceri, Valeri Abramov, valoarea totală a contractelor obținute ridicându-se la 63,5 miliarde de ruble. În 2024, Perevalov a fost sancționat din nou de SUA pentru activități în sectorul construcțiilor din Rusia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

02 Oct. 2026, 12:48
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Oct. 2026, 12:48 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Pensile din Republica Moldova vor fi indexate anul viitor în funcție de rata inflației, iar procentul exact va putea fi stabilit abia la sfârșitul lunii decembrie, când va fi cunoscut indicele prețurilor de consum, a declarat ministrul Muncii, Natalia Plugaru, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Potrivit ministrului, în prezent există mai multe prognoze în privința evoluției inflației, unele dintre acestea indică chiar valori de până la 10%.

„În mod normal, ceea ce ar trebui să facă statul este să indexeze pensiile la indicele prețurilor de consum, adică la inflație”, a declarat Natalia Plugaru.

Întrebată dacă o indexare de aproximativ 10% s-ar putea regăsi în calculele pentru anul viitor, ministra a evitat să ofere o cifră definitivă și a precizat că aceasta va fi cunoscută mai aproape de sfârșitul anului.

Plugaru a comentat și criticile potrivit cărora indexarea pensiilor în funcție de inflația medie nu ar compensa în totalitate scumpirile resimțite de pensionari. Potrivit Nataliei Plugaru, datele analizate de Ministerul Muncii arată că, în anii precedenți, pensiile au crescut într-un ritm mai mare decât indicele general al prețurilor de consum.

Ministrul a admis însă că percepția populației poate fi diferită, deoarece unele produse și servicii se scumpesc mai mult decât media generală a inflației.

„Unele prețuri au crescut mai mult, altele mai puțin. Inflația ne arată o situație generală pe țară”, a explicat Plugaru.

Procentul final al indexării pensiilor pentru 2027 urmează astfel să fie stabilit după publicarea datelor privind inflația de la sfârșitul anului.

În 2026, pensiile din Republica Moldova au fost indexate de la 1 aprilie cu 6,84%. În urma indexării, pensia minimă pentru limită de vârstă a ajuns la 3 264 lei, iar pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de peste 40 de ani la 3 525 lei. În plus, pensiile calculate conform Legii privind sistemul public de pensii au fost majorate cu o sumă fixă de 51,33 lei. Costul indexării prestațiilor sociale a fost estimat la peste 2 miliarde de lei, iar majorarea fixă la circa 300 de milioane de lei.