Unde pot vota alegătorii din stânga Nistrului: CEC a publicat lista celor 12 secții pentru scrutinul din 28 septembrie

02 Sept. 2025, 15:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
02 Sept. 2025, 15:12 // Actual //  Ursu Victor

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat lista adreselor unde vor fi deschise secții de votare pentru cetățenii Republicii Moldova cu domiciliu în regiunea transnistreană și în municipiul Bender.

Pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie curent vor funcționa 12 secții de votare dedicate exclusiv acestor alegători.
Lista secțiilor de votare:

Chișinău – Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”, str. București 64 (nr. 37/1)

Gura Bîcului, Anenii-Noi – Casa de Cultură, str. Canaș Camzin 12 (nr. 37/2)

Varnița, Anenii-Noi – Liceul Teoretic Varnița, str. Ion Creangă 20A (nr. 37/3)

Varnița, Anenii-Noi – Centrul Comunitar „Asclepio”, str. Ion Creangă 20A (nr. 37/4)

Copanca, Căușeni – Primăria s. Copanca (nr. 37/5)

Hagimus, Căușeni – Gimnaziul „Ioan Vodă”, str. Mihai Eminescu 9 (nr. 37/6)

Cocieri, Dubăsari – Liceul Teoretic „Vlad Ioviță” (nr. 37/7)

Doroțcaia, Dubăsari – Liceul Teoretic „Doroțcaia”, str. Ștefan cel Mare și Sfânt 3 (nr. 37/8)

Sănătăuca, Florești – Grădinița din localitate (nr. 37/9)

Rezina – Palatul raional de cultură, str. 27 August 1989 nr. 1A (nr. 37/10)

Rezina – Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun”, str. 1 Mai nr. 11/1 (nr. 37/11)

Răscăieți, Ștefan-Vodă – Gimnaziul Răscăieți, str. Ștefan cel Mare (nr. 37/12)

Precizăm că pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, au fost constituite 2 274 de secții de votare pe întreg teritoriul Republicii Moldova și în afara țării. În țară vor fi organizate 1973 de secții de votare, dintre care 12 vor fi destinate alegătorilor din localitățile situate în stânga Nistrului. Pentru cetățenii aflați în afara țării, vor fi organizate 301 de secții de votare.

Pentru a verifica on-line secția de votare la care sunt arondați, alegătorii pot accesa pagina https://verifica.cec.md, selectând butonul „Află unde să votezi”, după introducerea adresei de domiciliu, sistemul va afișa datele corespunzătoare.

17 Aug. 2026, 16:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
17 Aug. 2026, 16:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Datoria de stat internă a Republicii Moldova a crescut în primele șapte luni ale anului 2026. Astfel, la sfârșitul lunii iulie, aceasta a ajuns la aproape 57,77 miliarde de lei, cu 5,78 miliarde de lei mai mult decât la începutul anului, arată datele Ministerului Finanțelor.

Potrivit calculelor în baza datelor oficiale, majorarea reprezintă circa 11,1% în numai șapte luni. La 1 ianuarie 2026, datoria internă constituia 52 miliarde de lei, iar la 31 iulie ajunsese la 57,7 miliarde de lei.

Cea mai mare parte a creșterii vine din finanțarea statului prin intermediul valorilor mobiliare de stat (VMS) plasate pe piața primară. Soldul acestora a urcat de la aproximativ 39,30 miliarde de lei la 44,69 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 5,4 miliarde de lei de la începutul anului.

Astfel, VMS emise pe piața primară reprezintă deja aproximativ 77% din întreaga datorie de stat internă.

O creștere se observă și în cazul titlurilor de stat vândute direct populației. La începutul anului, soldul VMS plasate către persoanele fizice era de 650,36 milioane de lei, iar până la sfârșitul lunii iulie a ajuns la 1,03 miliarde de lei.

În numai șapte luni, suma a crescut cu 380,2 milioane de lei, echivalentul unui avans de aproximativ 58,5%. Cu toate acestea, titlurile cumpărate direct de populație reprezintă încă mai puțin de 2% din datoria internă totală.

O altă componentă o constituie VMS emise pentru anumite scopuri stabilite de lege, al căror sold se menține la 11,06 miliarde de lei, fără modificări față de începutul anului. Titlurile convertite însumează alte 983,73 milioane de lei.

Datele Ministerului Finanțelor mai scot în evidență și costul ridicat al împrumuturilor statului pe piața internă. În perioada ianuarie–iulie 2026, rata medie ponderată a dobânzii pentru VMS comercializate pe piața internă a fost de 9,51%, cu 0,43 puncte procentuale peste nivelul mediu din 2025.

În funcție de maturitate, dobânzile au variat. Pentru VMS cu scadența la 182 de zile rata a fost de 9,68%, iar pentru cele la 364 de zile – 9,65%. Titlurile pe doi ani au avut o dobândă medie de 7,20%, cele pe cinci ani – 7,40%, iar obligațiunile pe zece ani – 8%.

Ministerul Finanțelor explică majorarea datoriei interne prin finanțarea netă pozitivă de 5,395 miliarde de lei pe piața primară a VMS, la care se adaugă cele 380,2 milioane de lei rezultate din plasarea directă a titlurilor de stat către persoanele fizice.

În total, statul a adăugat astfel aproximativ 825 de milioane de lei pe lună la datoria internă în primele șapte luni ale anului. Dacă la începutul lui 2026 datoria internă era sub pragul de 52 de miliarde de lei, la sfârșitul lunii iulie aceasta se apropia deja de 58 de miliarde de lei.