Moldova pe marginea prăpastiei economice! Deficitul comercial atinge cote istorice

15 Ian. 2025, 16:42
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
15 Ian. 2025, 16:42 // Actual //  Ursu Victor

Biroul Național de Statistică a publicat datele privind comerțul extern al Moldovei pentru primele 11 luni ale anului 2024, iar concluziile sunt îngrijorătoare: „Moldova va încheia anul cu cel mai mare deficit al balanței comerciale din istorie, în timp ce perspectivele pentru 2025 rămân sumbre”, constată economistul Veaceslav Ioniță.

În 2024, exporturile Moldovei au continuat să scadă pentru al doilea an consecutiv, ajungând sub 3,6 miliarde USD – cu peste 750 milioane USD mai puțin față de recordul de 4,33 miliarde USD din 2022.

Principala cauză a acestui declin este pierderea piețelor de export din Ucraina, care, în 2022, au contribuit cu aproximativ 800 milioane USD la creșterea exporturilor. În plus, majoritatea categoriilor de produse au înregistrat scăderi semnificative, cu excepția a trei sectoare agricole:

  1. Fructele, ale căror exporturi au depășit pentru prima dată 400 milioane USD.
  2. Semințele oleaginoase, care au înregistrat o creștere remarcabilă.
  3. Băuturile, un alt sector cu o performanță pozitivă.

Aceste sectoare au adus un plus de 150 milioane USD în exporturile din 2024, dar insuficient pentru a compensa declinul general.

În contrast, importurile Moldovei au înregistrat o creștere, alimentată în special de scumpirea resurselor energetice. În timp ce exporturile sunt în declin, importurile în creștere contribuie semnificativ la adâncirea dezechilibrului comercial.

În acest context, deficitul balanței comerciale va depăși 5,5 miliarde USD, marcând un record istoric pentru Moldova. Acest dezechilibru major între exporturi și importuri subliniază vulnerabilitățile economiei naționale și lipsa unor politici economice eficiente care să sprijine sectoarele productive.

„Comerțul extern reflectă fidel starea economiei Moldovei. Deficitul comercial record scoate în evidență problemele structurale și lipsa unor soluții pe termen lung. Agricultura, care continuă să fie unul dintre motoarele economiei, ar putea oferi o rază de speranță, însă este nevoie de investiții și politici coerente pentru a valorifica acest potențial”, a puncatat Ioniță.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 10:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 10:57 // Actual //  Grîu Tatiana

Proprietarii care își vând singurul apartament sau singura casă vor putea beneficia, din 2027, de scutirea de impozit pe venit chiar dacă nu au avut domiciliul înregistrat la adresa respectivă. O altă schimbare anunțată de ministra Finanțelor, Victoria Belous, le va permite vânzătorilor să ia în calcul cheltuielile pentru reparații atunci când stabilesc impozitul datorat.

Pentru ca un apartament sau o casă să fie considerată locuință de bază, iar venitul din vânzare să fie scutit de impozit, proprietarul va trebui să îndeplinească una dintre cele două condiții. Acesta fie a avut domiciliul în imobil cel puțin trei ani, fie figurează în Registrul bunurilor imobile cu acel imobil drept unica sa locuință.

„Există situații în care o persoană își vinde propria și unica locuință, dar nu beneficiază de scutirea de impozit pe venit doar pentru că, dintr-o eroare, nu avea domiciliul înregistrat oficial la acea adresă. Vrem să eliminăm aceste situații”, a explicat Victoria Belous.

În cazul vânzărilor pentru care se datorează impozit, proprietarii vor putea include în calcul și banii investiți în reparația locuinței, dacă pot demonstra cât au cheltuit.

„Dacă ați investit în reparația locuinței, cheltuielile respective vor putea fi luate în calcul la stabilirea impozitului pe care îl aveți de achitat de la vânzare. Condiția este să păstrați facturile și dovezile de plată care confirmă aceste cheltuieli”, a precizat ministra Finanțelor.

Noile reguli vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2027.