Reinvent Moldova: Cum CNPF Reinventează Piața Financiară și Cultura Educației Financiare în Republica Moldova

21 Mart. 2025, 17:18
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
21 Mart. 2025, 17:18 // Actual //  MD Bani

Într-o ediție a emisiunii Reinvent Moldova, moderată de Otilia Cotruța, invitatul Dumitru Budianschi, președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), a adus în discuție aspecte cheie legate de reforma pieței financiare din Republica Moldova, educația financiară și protecția consumatorilor.

 

CNPF: Rol și Misiune

CNPF este una dintre cele două instituții de reglementare financiară din Republica Moldova, alături de Banca Națională. Din 2023, instituția a preluat atribuții extinse în domeniul protecției consumatorilor, acoperind toate serviciile financiare, de la creditele oferite de OCN-uri până la asigurări, schimb valutar și sistemele de plăți. În paralel, CNPF reglementează în întregime Piața de Capital, fiind responsabilă de autorizare, supraveghere și protecția investitorilor.

„Protecția consumatorilor nu este doar despre a răspunde unei reclamații. Este vorba despre a crea un mediu în care furnizorii de servicii financiare se simt obligați să acționeze în interesul clientului”, a subliniat Dumitru Budianschi.

Moștenirea Privatizărilor și Investitorii Pierduți

Una dintre temele centrale abordate a fost situația investitorilor din perioada privatizărilor masive din anii ’90. Mii de cetățeni au devenit acționari fără a primi vreodată dividende sau să beneficieze de transparență din partea companiilor. Pe parcursul timpului mai multe societăți au fost lichidate, reorganizate sau avut loc retrageri obligatorii cu scoaterea acționarilor din companie. În cazul în care acționarii au avut careva sume de primit și nu le-au ridicat, sumele respective au fost acumulate într-un fond (fond de compensare), pentru a putea fi ridicate de foștii acționari. Fondul se află în gestiunea CNPF și CNPF face tot posibilului pentru ca acționarii respectivi să intre în posesia acestor mijloace.

„Timp de aproape 30 de ani, mulți investitori au fost devalizați sau deproprietarizați. Este timpul să recunoaștem această realitate și să găsim soluții. Invităm cetățenii să verifice pe site-ul nostru dacă figurează printre beneficiari”, a spus Budianschi, îndemnând publicul să consulte lista publicată pe pagina oficială CNPF.

Educația Financiară: O Prioritate Națională

Săptămâna Globală a Educației Financiare a fost un context ideal pentru discutarea nivelului scăzut de alfabetizare financiară în rândul populației. Budianschi a subliniat necesitatea schimbării percepției: protecția consumatorului nu începe cu o reclamație, ci cu cunoașterea drepturilor și înțelegerii serviciilor financiare.

„Conceptul de protecție a consumatorilor este unul sofisticat. Este despre formarea unei culturi în care clientul este tratat cu respect și prioritate. Nu poți ajuta un consumator doar cu o decizie administrativă, ci cu prevenție, educație și reglementări corecte.”

Piața de Capital: De la Stagnare la Inovație

Deși în prezent sunt înregistrate doar câteva societăți pe acțiuni noi anual, CNPF promovează instrumente moderne precum platformele de finanțare participativă (crowdfunding). Două platforme au fost autorizate deja, deschizând calea pentru un nou val de finanțare accesibilă atât întreprinderilor mici și mijlocii, cât și persoanelor fizice.

„Această inovație va transforma piața. Crowdfunding-ul oferă oportunități noi pentru antreprenori și pentru cetățeni. Poți susține o idee cu o sumă mică, dar cu un impact mare. Este un pas spre democratizarea finanțării.”

Fondurile de Pensii Private: Pilonul Lipsă

Un alt subiect de viitor îl reprezintă fondurile private de pensii. Deși există un administrator autorizat, încă nu a fost lansat primul fond. Budianschi speră ca în 2025 să se concretizeze acest pas, care ar putea transforma radical cultura economisirii pe termen lung și ar stimula dezvoltarea unei piețe de capital sustenabile.

„Sistemul de pensii are nevoie de diversificare. Fondurile private pot deveni un pilon solid pentru un viitor financiar mai sigur. Acumularea individuală este cheia – ceea ce economisești îți aparține ție și moștenitorilor tăi.”

Protecția Consumatorului: Mai Mult Decât O Reclamație

CNPF redefinește noțiunea de protecție a consumatorului printr-o abordare proactivă și educativă. Fiecare furnizor de servicii financiare trebuie să pună interesul clientului în centrul activității sale, conform noilor reglementări în curs de transpunere din directivele europene.

„Trebuie să ne asigurăm că furnizorii de servicii financiare nu doar promit, ci livrează servicii corecte și transparente. Avem deja reglementări clare pentru sectorul creditelor de consum, iar efectele încep să se vadă.”

Budianschi de asemenea a remarcat că majoritatea reclamațiilor actuale vin din partea clienților afectați de contracte încheiate înainte de 2022. „Noua legislație este dură: dacă ai încălcat o limită legală, nu mai ai dreptul să câștigi bani de la acel client. Este o măsură de protecție directă.”

Concluzie: Încredere, Transparență și Participare

Emisiunea Reinvent Moldova a oferit o imagine clară și documentată a eforturilor CNPF de a construi o piață financiară echitabilă, modernă și sustenabilă. Mesajul transmis de Dumitru Budianschi este clar: fiecare cetățean trebuie să fie informat, implicat și responsabil în raport cu finanțele personale și investițiile sale.

„Viitorul pieței financiare din Republica Moldova depinde de încrederea oamenilor. Iar încrederea vine din transparență, educație și participare activă”, a încheiat Budianschi.

Pentru mai multe detalii și pentru a revedea întreaga discuție, urmăriți episodul complet pe RLIVE TV, în cadrul emisiunii Reinvent Moldova.

12 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pregătește modificarea modului de calculare a tarifelor pentru distribuția gazelor naturale, după ce a constatat că actualul mecanism permite includerea în facturile consumatorilor a unor cheltuieli administrative similare, suportate de mai multe companii care aparțin aceluiași proprietar. Autoritatea propune eliminarea recuperării repetate a acestor costuri, măsură care ar putea contribui la reducerea facturilor pentru populație și agenții economici.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, în Republica Moldova activează 18 operatori ai sistemelor de distribuție a gazelor naturale, dintre care 12 sunt afiliați companiei Moldovagaz. Aceștia deservesc aproape 97% dintre consumatorii racordați la rețelele de distribuție.

ANRE explică faptul că, în prezent, veniturile reglementate ale operatorilor sunt calculate separat, inclusiv prin luarea în considerare a propriilor cheltuieli administrative. Ulterior, aceste costuri sunt agregate și recuperate prin tariful uniform de distribuție.

„Includerea integrală în veniturile reglementate a unor cheltuieli administrative similare, suportate de mai multe întreprinderi care aparțin aceluiași fondator, conduce la transferarea asupra consumatorilor a costurilor aferente menținerii unor structuri administrative paralele”, se arată în documentul ANRE.

Autoritatea consideră că recunoașterea acestor cheltuieli în tarif, fără justificarea necesității și eficienței lor, generează costuri suplimentare care contribuie la majorarea tarifului uniform pentru distribuția gazelor naturale.

Noua metodologie ar urma să permită recunoașterea cheltuielilor administrative comune o singură dată, în costurile unui singur operator desemnat de proprietar, pe o perioadă de cinci ani.

Măsura vizează inclusiv cheltuielile pentru conducerea executivă, consilierea managementului, contabilitate, resurse umane, asistență juridică, audit, servicii IT, secretariat, securitate internă și administrarea imobilelor.

În cazul în care proprietarul nu desemnează operatorul care va prelua aceste costuri în calculul tarifar, ANRE va selecta compania cu cea mai mare cifră de afaceri din anul precedent.

Instituția susține că noul mecanism va stimula centralizarea funcțiilor administrative comune și va împiedica includerea în tarife a unor cheltuieli care nu sunt indispensabile activității de distribuție.

„Consumatorii finali care achită prețuri la gazele naturale în componența cărora sunt tarifele pentru serviciul de distribuție vor beneficia de reduceri ale facturilor la gaze naturale”, se menționează în nota de fundamentare.

În prezent, tariful uniform pentru distribuția gazelor naturale către consumatorii racordați la rețelele de presiune joasă este de 4.974 de lei pentru o mie de metri cubi, echivalentul a 4,974 lei pentru un metru cub. Pentru rețelele de presiune medie, tariful constituie 1.463 de lei pentru o mie de metri cubi, iar pentru cele de presiune înaltă – 395 de lei.

Documentul nu prezintă însă o estimare a economiilor care ar putea rezulta din eliminarea cheltuielilor administrative paralele și nici o reducere concretă a tarifelor.