Economia Moldovei intră în zona roșie: FMI reduce prognoza de creștere de peste 6 ori

24 Apr. 2025, 09:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
24 Apr. 2025, 09:51 // Actual //  Ursu Victor

Fondul Monetar Internațional a redus semnificativ prognoza de creștere economică pentru Republica Moldova în anul 2025, estimând un avans modest al PIB-ului de doar 0,6%, comparativ cu proiecția anterioară de 3,7%. Noua evaluare apare în ediția din aprilie a raportului „World Economic Outlook”, publicat de FMI.

Pentru anul 2026, experții FMI anticipează o redresare ușoară, cu o creștere economică de 2,5%, iar până în 2030, instituția prognozează un avans de 5% al PIB-ului moldovenesc.

În ceea ce privește inflația, prognoza pentru 2025 a fost revizuită în sus – de la 5% la 8%. Pentru 2026, FMI estimează că inflația se va modera la 5,9%. Totodată, fondul a înrăutățit și estimările privind deficitul de cont curent, care ar urma să ajungă la 14,5% din PIB în 2025 și la 13,8% în 2026 – în creștere față de prognoza anterioară de 10,7% pentru anul viitor.

În raportul precedent, publicat în octombrie 2024, FMI a menținut estimarea de creștere economică pentru anul 2024 la 2,6%, iar pentru 2025 a revizuit-o în jos de la 4,8% la 3,7%.

Potrivit datelor preliminare ale Biroului Național de Statistică, în 2024, PIB-ul Moldovei a fost de 323,8 miliarde lei, marcând o creștere simbolică de doar 0,1% față de anul precedent.

Această corecție severă a prognozelor vine după ce și alți parteneri financiari internaționali au emis estimări mai prudente: Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a redus prognoza pentru 2025 de la 3,5% la 2%, iar pentru 2026 anticipează un avans de 3,8%. Banca Mondială, în schimb, și-a menținut estimările optimiste – 3,9% pentru 2025 și 4,5% pentru 2026.

02 Sept. 2026, 11:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 11:44 // Actual //  Grîu Tatiana

Pentru sezonul rece 2026–2027, furnizorii de gaze de pe piața cu amănuntul trebuie să asigure în total 140,35 milioane de metri cubi de gaze naturale, echivalentul a 1 481 873,7 MWh. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi, 2 septembrie, de Consiliul de Administrație al ANRE, iar întregul volum trebuie constituit până la 1 noiembrie 2026.

Cantitățile repartizate furnizorilor au fost actualizate în funcție de cotele de piață și de schimbările produse după 1 aprilie 2026, când consumatorii mari, cu un consum anual de peste 100 000 de metri cubi, au trecut la achiziționarea gazelor la prețuri negociate, de la furnizori de pe piața concurențială.

În total, 203 consumatori mari, care reprezintă aproximativ 55% din consumul de gaze al țării, au trecut pe piața concurențială. Astfel, ANRE a recalculat cotele furnizorilor, ținând cont de consumul din primul trimestru al anului 2026.

Cea mai mare obligație revine SA „Energocom”, care trebuie să asigure 72,75 milioane de metri cubi de gaze, echivalentul a 768 096,4 MWh.

SRL „Energocom Trading” trebuie să stocheze 54,26 milioane de metri cubi, sau 572 894 MWh.

Pentru „Navitas Energy”, obligația este de 8,60 milioane de metri cubi, pentru „Transautogaz” – 2,41 milioane de metri cubi, iar pentru „ERU Aurora” – 1,28 milioane de metri cubi. Pe lista furnizorilor obligați se mai regăsesc „Energy Engineering Group”, FPC „Lăcătuș”, „Ernocom”, „National Power Corp” și „Gaz Hub Retail”.

Stocurile sunt obligatorii pentru atenuarea eventualelor creșteri bruște ale prețurilor și pentru asigurarea funcționării sigure și stabile a pieței gazelor naturale în perioada rece.