Scandal internațional! Navă plecată din Republica Moldova, reținută de Ucraina pentru contrabandă cu cereale rusești

27 Apr. 2025, 17:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Apr. 2025, 17:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Autoritățile ucrainene au anunțat reținerea unei nave cargo care transportat în 2024 aproximativ 5.000 de tone de grâu din portul Sevastopol, situat în Crimeea ocupată de Rusia. Nava, care naviga sub pavilionul unui stat asiatic, a fost interceptată în apele teritoriale ucrainene ale Mării Negre, în timp ce se deplasa dinspre portul Giurgiulești din Republica Moldova către Marea Neagră.

Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), nava făcea parte din așa-numita „flotă fantomă” a Rusiei, utilizată pentru a exporta ilegal cereale din teritoriile ucrainene ocupate. În timpul percheziției, autoritățile au descoperit documente și echipamente de navigație care confirmă implicarea navei în transportul ilegal de produse agricole.

Echipajul navei a fost reținut pentru proceduri legale, iar nava a fost plasată sub sechestru. Ancheta este în desfășurare pentru a stabili toate circumstanțele și persoanele implicate în activitatea ilegală.

Această acțiune face parte din eforturile Ucrainei de a combate exporturile ilegale de cereale din teritoriile ocupate și de a proteja suveranitatea economică a țării.

 

28 Sept. 2026, 16:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
28 Sept. 2026, 16:17 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bursa Internațională a Moldovei (BIMx) a fost lansată oficial luni, 28 septembrie, la Chișinău, în cadrul Moldova Business Week. Noua platformă a pieței de capital este dezvoltată în parteneriat cu Bursa de Valori București (BVB), iar primele tranzacții sunt planificate în următoarele luni.

BIMx a început deja procesul de admitere a agenților de bursă și a emitenților. Potrivit conducerii bursei, prima listare este planificată până la sfârșitul anului 2026.

În această etapă, agenții de bursă urmează să fie conectați la sistemul de tranzacționare și să parcurgă procedurile necesare pentru a putea opera pe platformă. În paralel, companiile și municipalitățile care vor să atragă finanțare prin bursă vor putea pregăti admiterea la tranzacționare a unor instrumente precum acțiunile și obligațiunile.

BIMx va opera atât pe Piața Reglementată, cât și în cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare (MTF).  Potrivit directorului general al BIMx, Veronica Arpintin, capitalul social al bursei este în prezent de 1,5 milioane de euro, însă ar putea fi majorat până la circa 3 milioane de euro până la sfârșitul anului. Pentru o parte din această majorare există deja scrisori de intenție în valoare de 1,1 milioane de euro.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, a declarat că existența unei infrastructuri bursiere oferă companiilor din Republica Moldova mai multe posibilități de finanțare și poate contribui la atragerea investițiilor.

„O economie competitivă are nevoie de capital, iar companiile din Republica Moldova trebuie să aibă mai multe opțiuni pentru a se finanța și a crește. BIMx creează o infrastructură prin care capitalul poate ajunge mai ușor la companiile care investesc și se dezvoltă”, a spus Năsui.

Acționariatul BIMx reunește zece entități instituționale din Republica Moldova și România.