Moldova intră în radarul investitorilor! BNM face lobby la Washington pentru dezvoltarea economică

28 Apr. 2025, 12:20
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
28 Apr. 2025, 12:20 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Delegația Băncii Naționale a Moldovei (BNM), condusă de guvernatoarea Anca Dragu, a încheiat vizita de lucru la Washington (21–26 aprilie 2025), unde a participat la reuniuni de nivel înalt cu lideri financiari internaționali și investitori globali, reafirmând angajamentul Republicii Moldova pentru reforme economice și stabilitate macrofinanciară.

În cadrul evenimentului „Regional Economic Outlook Breakfast”, organizat de Fondul Monetar Internațional (FMI), Anca Dragu a subliniat reziliența economiei moldovenești, necesitatea investițiilor responsabile și importanța parteneriatelor externe pentru asigurarea stabilității și prosperității pe termen lung. „În pofida contextului geopolitic și economic incert, Republica Moldova demonstrează că poate avansa pe calea reformelor și a integrării europene”, a declarat guvernatoarea.

Delegația BNM a avut întrevederi strategice cu oficiali ai FMI, Băncii Mondiale, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Departamentului Trezoreriei SUA și investitori internaționali, discuțiile concentrându-se pe consolidarea rezilienței economice, gestionarea presiunilor inflaționiste și susținerea parcursului european al Moldovei.

Un punct central al discuțiilor a fost implementarea Programului susținut de FMI pentru Moldova și lansarea Programului de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP), menit să analizeze sistemul financiar al țării și să sprijine reformele în linie cu standardele internaționale.

În întrevederile cu oficialii Departamentului Trezoreriei SUA, printre care Scott Rembrandt și Brian McCauley, s-a discutat despre întărirea cooperării internaționale, combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului.

Delegația BNM a participat, de asemenea, la o dezbatere organizată de Banca Mondială privind incluziunea financiară și digitalizarea serviciilor financiare ca motoare ale dezvoltării durabile, fiind evidențiate progresele Moldovei în extinderea accesului populației la instrumente financiare moderne.

Pe parcursul vizitei, delegația Republicii Moldova a luat parte la reuniuni bilaterale cu liderii FMI și ai Grupului Băncii Mondiale, la reuniunea Constituentei FMI și Băncii Mondiale, reafirmând sprijinul pentru Ucraina și pentru întărirea solidarității internaționale în fața provocărilor economice și geopolitice.

Delegația Republicii Moldova a fost condusă de ministrul finanțelor, Victoria Belous, și guvernatoarea BNM, Anca Dragu, alături de prim-viceguvernatorul Petru Rotaru și viceguvernatorul Mihnea Constantinescu.

Reuniunile de primăvară ale FMI și Băncii Mondiale reprezintă una dintre cele mai importante platforme internaționale de dialog și colaborare în sectorul financiar, facilitând identificarea de soluții comune pentru provocările economice regionale și globale.

13 Aug. 2026, 16:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Aug. 2026, 16:41 // Actual //  Grîu Tatiana

Mai mulți primari și locuitori din raionul Anenii Noi își exprimă din nou opoziția față de planul Ministerului Mediului de a amplasa un centru regional de management al deșeurilor în apropierea satelor Puhăceni și Șerpeni. Declarațiile au fost făcute joi, 13 august, în cadrul unei conferințe de presă.

Primarul satului Puhăceni, Veaceslav Plămădealî, a criticat modul în care, potrivit lui, autoritățile centrale au abordat proiectul și a cerut ca opiniile comunităților locale să fie luate în considerare. Acesta a reiterat că localnicii ar fi aflat despre proiect din presă și se întreabă de ce centrul nu ar putea fi amplasat într-o altă locație.

„Suntem nemulțumiți de abordarea aceasta tranșantă, îndrăzneață a Guvernului, Ministerului Mediului, ignorând viziunea cetățenilor asupra acestei probleme sensibile”, a declarat primarul.

Opoziția este exprimată și de agenții economici din zonă. Un antreprenor din satul Speia susține că amplasarea centrului ar putea afecta agricultura și competitivitatea producătorilor locali.

„Va fi permanent poluare, multe mașini, praf. O să ne ceară certificate ca marfa noastră să corespundă la unele cerințe. Nu vom fi competitivi pe piață. Acolo solul este foarte fertil”, a spus acesta.

Un alt agent economic din zonă consideră că impactul proiectului ar putea fi unul major pentru întregul raion.

„Tot ce se plănuiește o să aducă un impact nu doar economic, dar din toate privințele. Raionul Anenii Noi va fi distrus. Toți știu că Puhăceni e pe malul Nistrului și producția e curată. Va fi aerul otrăvitor, producția nu vom avea unde să o vindem”, a declarat acesta.

Locuitorii cer, la rândul lor, ca decizia să fie luată doar după consultarea comunităților și se plâng că proiectul ar putea afecta pădurile, iazurile și mediul înconjurător.

„Cerem o decizie europeană. Aceasta se face cu lumea, nu se joacă prin ministere”, a spus o locuitoare din Speia.

„Ne va afecta, sunt păduri, iazuri. Toți sunt îngrijorați de această temă… dacă se otrăvește apa? Noi toți ne folosim de ea”, a declarat un locuitor din Cobusca Veche.

Primarul localității Botnărești, Victor Gori, susține că efectele proiectului ar urma să fie resimțite de mai multe localități din raion.

„Vor fi afectate toate localitățile din împrejurimea acestui loc. Moral nu este corect ca acest poligon să fie amplasat în raionul Anenii Noi”, a spus edilul.

La rândul său, primarul din Țînțăreni, Vadim Bulgaru, a declarat că nu își dorește un nou poligon de deșeuri în raion, indiferent de rezultatele evaluărilor privind impactul asupra mediului.

„Nu aș mai vrea să apară încă un poligon de deșeuri pe teritoriul raionului Anenii Noi indiferent care ar fi impactul, chiar să fie și impact zero. Nu vreau la noi în raion un poligon de deșeuri.Ar trebui să consultăm și populația, vorbim de opțiuni, aici nu am văzut”, a declarat acesta.

De asemenea, primarul satului Bulboaca, Ion Berzoi, a invocat și riscurile pentru fondul forestier și resursele de apă din zonă.

„Acolo este zona sanitară a pădurii, nu se respectă zona de protecție. Sunt căpriori, fazani, iepuri. Este bazin, este înclinație la sol și izvoare sunt. Orice deșeuri nu miros a dulceață, nu există o gunoiște care să nu miroase. Locul nu este potrivit, se încalcă normele de mediu. Trebuie să găsim o locație împreună, să arate că nu va fi impact asupra mediului”, a declarat edilul.

Acesta a cerut identificarea unei locații în urma consultărilor cu autoritățile locale și populația și realizarea unor studii care să demonstreze că proiectul nu va avea un impact negativ asupra mediului.

Anterior, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că proiectul se află în etapa de consultări, iar îngrijorările localnicilor urmează să fie analizate înainte de continuarea procedurilor. Ministrul a dat asigurări că viitorul centru regional va avea o infrastructură modernă, construită conform standardelor europene, și că impactul asupra mediului va fi redus.

Potrivit proiectului, centrul regional de gestionare a deșeurilor ar urma să deservească peste 1,1 milioane de locuitori din municipiul Chișinău și raioanele Anenii Noi, Criuleni, Dubăsari, Hîncești, Ialoveni, Strășeni și Orhei.

Proiectul „Deșeuri solide în Republica Moldova” are un buget de peste 200 de milioane de euro, bani proveniți din împrumuturi și granturi externe, precum și din Fondul Național de Mediu.