Roman Știrbu: Mănâncă modest un an. Următorul an – îmbracă-te modest… și așa vei găsi fericirea eternă

17 Iun. 2021, 11:32
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
17 Iun. 2021, 11:32 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Roman Știrbu, director executiv Simpals, și-a împărtășit experiența într-un articol publicat pe rețeaua de socializare Linkedin, despre cum să găsești fericirea veșnică.

Potrivit acestuia, „nu contează dacă ești bogat sau sărac, înalt sau scund, bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân. Nu contează de unde ești, ce faci pentru a trăi, ce limbă vorbești, ce tragedii ai trăit. Oriunde și oricine ești, vrei să fii fericit. Aceasta este aceeași nevoie umană de bază ca și respirația.”

Fericirea este acel sentiment încântător atunci când îți place totul, când toate virajele, răsucirile și cotiturile vieții sunt în perfectă armonie între ele. În aceste scurte momente de adevărată fericire, nu ai de ce să te plângi și vrei să oprești timpul și să întinzi acest moment pentru totdeauna.

Indiferent de profesia pe care o alegem, este întotdeauna, o încercare de a experimenta fericirea și de a păstra acest sentiment cât mai mult timp posibil. Unii oameni îl caută în relații romantice, alții – în bani și faimă, iar alții – în orice realizări. Între timp, fiecare dintre noi va avea cunoștințe care sunt iubite sincer, care au realizat multe, care călătoresc în jurul lumii, au toate jucăriile scumpe, se bucură de toate beneficiile posibile, dar totuși nu simt satisfacție, bucurie și pace – cu alte cuvinte, fericire.

De ce ne este atât de greu să satisfacem o nevoie aparent de bază?

Nu este prea complicat, dacă să privim lucrurile mai atent.

Credem că fericirea este un fel de destinație, când de fapt a fost întotdeauna punctul nostru de plecare.

Ai trebuit vreodată să căutați cheile pentru o lungă perioadă de timp și, în cele din urmă, să aflați că erau în buzunarul vostru tot timpul, în timp ce ați scos iritat lucrurile îngrămădite aleatoriu de pe masă, ați privit sub canapele și fotolii și ați devenit din ce în ce mai furioși de faptul că …. căutarea nu a reușit?

În același mod, încercăm să găsim fericirea undeva în lumea externă, timp în care ea este acolo unde a fost întotdeauna – în interiorul nostru, pentru că este elementul de bază al construcției speciei noastre biologice.

Articolul original îl puteți citi AICI.

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.