VIDEO „Moldova care ne unește”: Constituția Republicii Moldova este temelia țării, dar puțini o cunosc cu adevărat

28 Iul. 2025, 09:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Iul. 2025, 09:44 // Actual //  Ursu Victor

Cetățenii Republicii Moldova își exprimă opiniile despre importanța Constituției în cadrul campaniei „Moldova care ne unește”. Deși percepția generală reflectă respect față de Legea Supremă, mulți recunosc că textul rămâne necunoscut pentru o bună parte a populației. Campania „Moldova care ne unește” scoate în evidență atât atașamentul cetățenilor față de valorile constituționale, cât și nevoia de educație juridică continuă într-o societate în schimbare.

Pentru unii, Constituția reprezintă „documentul numărul unu al țării” și garanția drepturilor și libertăților fundamentale. „Tinerii trebuie să cunoască această lege, a fost elaborată și modificată de persoane competente. Dacă va fi nevoie de schimbări, avem încredere că se vor face responsabil”, a declarat un intervievat.
Alții susțin că Legea Supremă ar putea fi îmbunătățită, deoarece „poporul moldovenesc este unul hibrid” și încă poartă influențele geopolitice și sociale ale trecutului. „Ne schimbăm prea rapid și nu mereu în direcția corectă, dar într-un final, tot la ideea de unitate ajungem”, a spus un alt participant la vox.

Mai mulți cetățeni au recunoscut că, deși nu au citit niciodată textul Constituției, conștientizează importanța existenței sale. „Ne permite să vorbim liber, în limba în care ne este mai comod. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără o lege care să ne protejeze”, a afirmat o tânără din Chișinău.

Pentru unii, Constituția este „temelia poporului nostru”, iar Ziua Constituției nu ar trebui doar să fie marcată, ci comemorată, ca un moment de reflecție asupra progreselor democratice.

Pe de altă parte, sunt și opinii mai sceptice. „Constituția este doar un document scris. Totul depinde de cum o aplicăm, de oameni și de contextul social”, a declarat un bărbat intervievat pe stradă. Alții atrag atenția că legile nu funcționează întotdeauna în mod egal pentru toți.

Mulți consideră esențială informarea tinerilor cu privire la Constituție, pentru a cultiva responsabilitatea civică și conștientizarea drepturilor. „Este important să știm ce ne apără, pentru că doar așa putem cere respectarea acestor drepturi”, a spus o studentă.

Întrebați despre momentul adoptării Constituției, cei mai în vârstă își amintesc emoția de atunci, dar și speranțele legate de un stat de drept. „Viața merge înainte, Constituția poate fi adaptată, dar nu schimbată brusc”, a conchis un participant.

Constituția Republicii Moldova a început să fie redactată încă în 1990, însă a fost aprobată abia în 1994. Textul Legii supreme s-a bazat pe principiile democrației, transparenței și pluralismului. Autorii au studiat Pravilele lui Vasile Lupu, pledoariile lui Gheorghe Asachi pentru o monarhie constituțională și proiectul de republică din 1822 a lui Dumitru Sturza. 

Legea Supremă s-a bazat pe șase principii de bază: statul trebuie să fie constituțional, nu socialist sau capitalist, poporul, prin puterea reprezentativă, este autoritate supremă, pluralismul politic reprezintă garanția democrației, puterea legislativă, cea executivă și cea judiciară sunt separate, statul asigură dreptul la proprietate privată și publică, iar drepturile omului reprezintă valoare supremă și trebuie respectate deplin. 

23 Oct. 2026, 13:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 13:55 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom, traiderul de stat, solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică aprobarea unui nou preț de 3,51 lei/kWh pentru energia electrică furnizată în calitate de furnizor central, cu aproape 75% peste nivelul de 2,01 lei/kWh aprobat în luna martie. Cererea, datată 13 octombrie 2026 și semnată de directorul general Eugeniu Buzatu, vine pe fondul creșterii costurilor de achiziție a energiei electrice și al acumulării unor devieri financiare de peste 236 de milioane de lei.

Potrivit calculelor transmise autorității de reglementare, Energocom estimează pentru anul 2026 costuri de procurare a energiei electrice din surse regenerabile de aproximativ 3,09 miliarde de lei și un volum total de achiziții de peste 1,1 miliarde kWh. Datele includ rezultatele efective din primele nouă luni ale anului și prognozele pentru perioada octombrie–decembrie.

Din document rezultă că prețul calculat pe baza costurilor și a volumelor de energie este de 2,84 lei/kWh. După includerea devierilor anului precedent, acesta se reduce la 2,75 lei/kWh. Însă recuperarea devierilor curente de 236,4 milioane de lei ridică prețul final solicitat la 3,51 lei/kWh.

Compania a inclus în calcule și o marjă comercială reglementată de 0,5%, echivalentul a 15,46 milioane de lei, precum și necesități de lichiditate de 43,64 milioane de lei.

Solicitarea nu vizează direct tariful achitat de gospodării, ci prețul reglementat de furnizare a energiei electrice de către Energocom în calitate de furnizor central. Cu toate acestea, prețul reprezintă o componentă a costurilor de achiziție pentru furnizorii de energie electrică și poate influența calculele tarifare ulterioare.

În prezent, Energocom are aprobat un preț reglementat de 2,01 lei/kWh, stabilit de ANRE la 31 martie 2026. Atunci, autoritatea de reglementare decisese reducerea prețului cu aproximativ 28%, invocând diminuarea costurilor de procurare a energiei și ajustarea volumelor estimate.