Marian Lupu: Micșorarea tarifelor pentru energia electrică este întârziată și are un evident caracter electoral

30 Iul. 2025, 10:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Iul. 2025, 10:05 // Actual //  bani.md

Președintele Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Marian Lupu, susține că decizia adoptată astăzi de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), privind micșorarea tarifelor pentru energia electrică, este una întârziată și are un caracter electoral. Potrivit lui, există riscul ca aceste tarife să fie majorate din nou, după alegerile parlamentare din toamnă.

„Guvernarea PAS își asumă pe nedrept meritele pentru decizia de astăzi a ANRE, prin care au fost reduse tarifele pentru energia electrică. Deși această scădere era firească și binevenită, vine cu o întârziere nejustificată. De luni de zile, prețul gazelor naturale pe bursele internaționale a coborât sub 350 de euro pentru mia de metri cubi, iar cetățenii Republicii Moldova continuă să plătească peste 800 de euro, cel mai mare tarif din regiune. Cu toate acestea, tarifele pentru gazele naturale rămân neschimbate, deși există premise economice clare pentru o reducere de cel puțin 5 lei per metru cub”, a explicat Marian Lupu.

Liderul „Respect Moldova” subliniază că această decizie nu reflectă grija față de cetățeni, ci este o manevră electorală, menită să influențeze votul din toamnă. În opinia sa, scăderea tarifelor este temporară.

„Este evident că această ajustare de ultim moment a tarifelor pentru energia electrică este dictată de calcule electorale, nu de grija față de oameni. În loc să ia măsuri la timp, guvernarea i-a lăsat pe cetățeni să achite luni în șir facturi exagerate, folosind criza energetică drept paravan pentru propria incompetență. Există un risc real ca aceste tarife să crească din nou imediat după alegeri, când guvernarea nu va mai avea nevoie de voturi și va transfera, din nou, povara pe umerii cetățenilor”, a menționat Marian Lupu.

În încheiere, președintele Partidului „Respect Moldova”, Marian Lupu, a reiterat necesitatea unor politici energetice coerente, transparente, în interesul populației.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

25 Sept. 2026, 16:52
 // Categoria: Homepage // Autor:  bani.md
25 Sept. 2026, 16:52 // Homepage //  bani.md

Mișcarea Civică Construim înCREDere a prezentat astăzi raportul de monitorizare civică „Un an de la alegerile parlamentare. Unde suntem?”. Documentul evaluează, pe baza datelor publice și a rezultatelor verificabile, modul în care au fost puse în aplicare angajamentele electorale asumate de PAS în programul „UE 2028”, în perioada 28 septembrie 2025–28 septembrie 2026.

„Nu evaluăm guvernarea după preferințele noastre politice, ci după angajamentele pe care ea însăși le-a asumat public și după standardele pe care tot ea și le-a fixat. După un an nu pronunțăm un verdict asupra întregului mandat, dar putem vedea dacă ritmul actual conduce sau nu spre obiectivele promise”, a declarat Olesea Stamate.

Raportul constată că 18 dintre cele 325 de angajamente sectoriale, adică 5,5%, au fost realizate integral. Incluzând realizările parțiale, formale și poziția aproape realizată, totalul ajunge la 26 de angajamente, sau 8%.

 

 

Alte 56 de angajamente, reprezentând 17,2%, nu au niciun început de execuție, iar 86, sau 26,5%, avansează sub ritmul necesar; 47 dintre acestea sunt mult sub ritm. În derulare fără un decalaj demonstrabil sunt 153 de angajamente, iar patru nu au putut fi clasificate din informațiile publice disponibile.

O altă concluzie importantă privește calitatea promisiunilor: 200 din cele 325 de angajamente sectoriale, adică 61,5%, nu conțin nicio cifră, niciun termen și niciun act normativ care trebuie adoptat. În lipsa acestor repere, cetățenii, presa și organizațiile civice nu pot verifica obiectiv dacă promisiunea a fost respectată.

„Pentru fiecare angajament realizat integral există peste trei fără niciun început de execuție și aproape cinci care avansează mai lent decât ar trebui. Un angajament fără termen, cifră sau rezultat măsurabil nu poate produce răspundere politică reală”, a subliniat Olesea Stamate.

Compararea documentelor arată și o reducere a mai multor ținte: 3.000 km de drumuri au devenit cel puțin 100 km anual, 60.000 de hectare de pădure au devenit cel puțin 7.000 de hectare plantate și reabilitate în 2026, locurile noi în creșe au scăzut de la 5.000 la 3.000, iar ținta pentru învățământul superior dual de la 1.000 la 450 de studenți anual. Obiectivele salariale de 10.000 de lei salariu minim și 25.000 de lei salariu mediu nu mai apar cuantificate, iar sportul și politica de tineret nu mai figurează ca domenii distincte.

Raportul consemnează și rezultate pozitive: deschiderea primelor clustere de negocieri cu Uniunea Europeană, majorarea burselor în domenii prioritare, creșterea plafonului de înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA la 1,7 milioane de lei, deducerea de până la 20.000 de lei pentru cheltuieli de studii și perfecționare profesională, progrese în acordurile bilaterale de pensii și finalizarea constructivă a liniei electrice Vulcănești–Chișinău.

Mișcarea Civică Construim înCREDere solicită pentru al doilea an un plan public de recuperare a întârzierilor, cu termene, responsabili și indicatori; raportare semestrială privind programul de guvernare; reconsultarea proiectelor modificate substanțial înainte de vot; un calendar fiscal predictibil pentru patru ani și publicarea trimestrială a kilometrilor de drum contractați, executați și recepționați.