Exporturile de cereale, în pericol: fermierii pierd 200–400 lei/tonă după decizia CFM

03 Oct. 2025, 09:33
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2025, 09:33 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Decizia Căii Ferate din Moldova (CFM) de a majora tarifele pentru transportul de mărfuri, începând cu 1 octombrie 2025, a stârnit îngrijorare pe piața agricolă. Potrivit analizei economistului Iurie Rija, acest lucru va reduce competitivitatea exporturilor moldovenești și va împinge fluxurile comerciale către transportul rutier.

Noile tarife prevăd o creștere medie de 7%, iar reducerea aplicată transporturilor de peste 4.000 de tone din nordul țării este eliminată. Rija explică faptul că o majorare aparent mică – 0,5–1 cent per kilogram (10–20 $/tonă) – devine uriașă la scară mare: pentru 50 de mii de tone, exportatorii pierd 0,5–1 milion de dolari anual. Pierderile se transmit direct fermierilor, care ar urma să încaseze cu 200–400 de lei mai puțin pe tonă. „După trei sezoane agricole dificile, fermierii sunt din nou loviți printr-o decizie administrativă care le reduce veniturile”, subliniază Rija.

Eliminarea reducerilor lovește atât fermierii, cât și CFM: stațiile feroviare din nord își pierd atractivitatea, iar traderii se reorientează către transportul auto. „Transportul rutier devine mai flexibil și mai ieftin. Camioanele nu doar că nu își scumpesc tarifele, dar le reduc datorită fluxurilor optimizate”, arată analiza. În plus, transportul auto elimină costurile suplimentare cu uscarea, stocarea și timpii mari de așteptare. Datele confirmă tendința: între 2020 și 2024, volumul total transportat pe calea ferată a scăzut cu 26%, iar în cazul produselor agricole prăbușirea a fost de aproape 5 ori – de la 679 mii tone în 2021 la doar 139 mii tone în 2024.

Planurile de transport din vara lui 2025 arată o scădere abruptă a utilizării vagoanelor exact după anunțarea noilor tarife. În septembrie, CFM a reușit să utilizeze cu 25% mai puține vagoane decât planificat, iar pentru luna octombrie au fost programate doar 64 de vagoane proprii și 80 private – o prăbușire comparativ cu lunile precedente. „Amânarea aplicării tarifelor de la 12 septembrie la 1 octombrie nu este o soluție reală. Piața a reacționat imediat și a migrat către alternative”, avertizează Rija.

Analiza atrage atenția că situația CFM nu este nouă: lipsa de predictibilitate, monopolizarea serviciilor și vagoanele uzate (cu rotație de până la 12 zile, față de 6 în standard) au îndepărtat în repetate rânduri traderii. Soluția, în viziunea economistului, nu constă în scumpiri, ci în modernizare și politici flexibile: contracte pe termen lung cu reduceri de 20–30%, investiții în infrastructură și o colaborare reală cu piața. În lipsa unor măsuri, CFM riscă să piardă clienții și să adâncească propria criză financiară. Pierderile pentru sectorul feroviar ar putea depăși 5 milioane de lei pe lună, într-un moment în care compania se confruntă deja cu dificultăți în plata salariilor.

Rija sugerează că până la finalizarea reorganizării CFM – proces ce vizează separarea activităților comerciale de cele de interes public – ar fi necesară înghețarea tarifelor și menținerea condițiilor actuale. „O astfel de pauză ar fi în interesul tuturor: ar menține baza de clienți, ar preveni pierderile și ar permite stabilirea unei administrații capabile să ofere o strategie coerentă”, conchide economistul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Sept. 2026, 15:19
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Sept. 2026, 15:19 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania turcă ONUR Taahhüt Taşımacılık İnşaat Ticaret Ve Sanayi A.Ş., sancționată în acest an de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru o practică coluzivă într-un proiect din Ucraina, a câștigat un nou contract rutier în Republica Moldova. Firma va construi drumul de ocolire a orașului Cimișlia, investiție estimată la 43,3 milioane de euro și finanțată de Banca Europeană de Investiții.

Contractul pentru construcția noului sector al drumului M3 a fost semnat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în prezența vicepremierului Vladimir Bolea. Centura va avea peste 7 kilometri și va fi construită integral pe un traseu nou, în extravilanul orașului Cimișlia. Proiectul urmărește devierea traficului de tranzit, inclusiv a transportului greu, în afara zonei urbane. Ministerul a anunțat oficial proiectul la 22 septembrie.

Proiectul include construcția a două poduri și trei intersecții denivelate, precum și instalarea iluminatului rutier, parapetelor de protecție, marcajelor și semnalizării. Lucrările sunt planificate să dureze aproximativ doi ani și jumătate.

„M3 este un drum important pentru legătura dintre centrul și sudul țării, pe traseul Chișinău–Comrat–Giurgiulești–frontiera cu România. Pe această rută circulă atât transport de pasageri, cât și de mărfuri, iar noul drum de ocolire va face deplasarea mai eficientă”, a declarat Vladimir Bolea.

Licitația a fost organizată în cadrul programului „Moldova Roads III B”, finanțat de Banca Europeană de Investiții. Documentele BEI confirmă că procedura pentru construcția centurii Cimișlia este desfășurată de beneficiarul proiectului în conformitate cu regulile de achiziții ale băncii, BEI nefiind ea însăși parte a contractului.

Contractul vine însă la câteva luni după ce ONUR și 53 dintre subsidiarele sale au fost sancționate de BERD. Banca a anunțat o sancțiune totală de trei ani și trei luni, formată dintr-o perioadă de excludere de un an și trei luni de la proiectele finanțate de BERD, urmată de doi ani de neexcludere condiționată.

Investigația Oficiului de Conformitate al BERD a stabilit existența unei înțelegeri necorespunzătoare menite să asigure atribuirea unui contract către ONUR într-un proiect finanțat de bancă în Ucraina. BERD a calificat fapta drept „practică coluzivă”. Compania și-a recunoscut răspunderea și a cooperat cu anchetatorii, circumstanțe care au fost luate în calcul la stabilirea sancțiunii.

BERD precizează că, pe durata excluderii, ONUR și cele 53 de subsidiare nu sunt eligibile să participe la proiectele finanțate de instituție. Sancțiunea se califică și pentru mecanismul de excludere reciprocă între unele bănci multilaterale de dezvoltare.

Sancțiunea BERD nu a dus însă la excluderea ONUR din licitația pentru centura Cimișliei. Potrivit documentelor de evaluare ale procedurii, compania a declarat sancțiunile aplicate de alte instituții financiare, iar situația a fost analizată. Concluzia a fost că acestea nu se extind asupra contractului respectiv, finanțat de BEI, compania nefiind sancționată de Banca Europeană de Investiții.

Anterior, solicitat să comenteze situația, ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a declarat că licitația este organizată potrivit procedurilor finanțatorului și că Ministerul Infrastructurii nu intervine în desemnarea companiei câștigătoare.

ONUR nu este la primul contract important în infrastructura rutieră din Republica Moldova. Compania turcă a executat anterior lucrările pe sectorul M3 Porumbrei–Cimișlia, finanțat de asemenea din surse externe. Noul contract îi asigură continuarea intervențiilor pe coridorul M3, de această dată prin construcția centurii propriu-zise a orașului Cimișlia.